Protestul programat duminică, 19 septembrie, de la ora 13.30, în Piaţa Centrală, zona Târgului Săptămânal, din Rucăr, a fost anunţat de consilierul local Gabriela Felicia Gheorghe. Pe 15 septembrie, aceasta a sunat la Primărie ca să solicite organizarea unui miting, iar a doua zi, conform unei comunicări postate pe pagina personală de Facebook, urma să depună demersurile necesare şi să obţină autorizaţia. Pe 16 septembrie 2021 a întreprins formalităţile legale, de comun acord cu autorităţile stabilindu-se locul şi ora protestului, din motive de organizare şi siguranţă. Iniţiatoarea acţiunii n-a primit avizul de deplasare pe străzile
Dispensarului şi Tabaci, spre sediul Primăriei, cum a solicitat, din cauza „lipsei trotuarelor, care împiedică deplasarea, sens în care utilizarea carosabilului ar conduce la stânjenirea folosirii normale a drumurilor publice.”
„Vă aştept cu mic, cu mare la protest! Vrem siguranţă pe stradă şi în gospodăriile noastre! Nu putem sta cu mâinile în sân să aşteptăm să ne mănânce ursul! Ajunge, ţi-e frică să mai ieşi din casă după ce se întunecă! Nu mai vorbesc de animalele din gospodărie crescute cu trudă de localnici… peste 50 de oi, capre, porci, măgari ucise în ultima săptămână. Avem ziua şi alerta, strada şi ursul… E prea mult, ne mănâncă ursul în case! Dacă autorităţile locale nu pot gestiona situaţia, aşteptăm Prefectura, Ministerul, nu ştiu, orice altă instituţie competentă a statului.”, este o parte a motivaţiei acţiunii.
Conform aprobării date de Primăria Rucăr, solicitarea Gabrielei Gheorghe, avizată favorabil, s-a concretizat duminică după amiază.
Muscelenii şi-au strigat nemulţumirile în zona Târgului Săptămânal
Adunarea publică s-a desfăşurat în spaţiul delimitat în mod corespunzător în incinta Târgului Săptămânal, spaţiul cuprins în vecinătatea Parcului Grădina Publică şi până la intersecţia cu drumul de acces în cartierul Peste Vale, fără afectarea circulaţiei rutiere pe strada Pieţei şi accesului în unităţile comerciale şi proprietăţi particulare.
Muscelenii şi-au strigat nemulţumirile de la ora 13.30 şi până la 16.30, cât a fost aprobată întrunirea publică. „De ce ne aflăm astăzi aici?! Pentru a transmite un mesaj autorităţilor, după ce nu mai putem trăi în siguranţă în propria noastră localitate. Aşteptăm un punct de vedere, să vină de la Prefectură, de la Ministerul Mediului, pentru că autorităţile locale nu sunt în stare să gestioneze situaţia. Numai mie mi-a omorât o vacă şi mi-a mursecat un viţel! Urşii vin frecvent în gospodăriile noastre. Mătuşa mea a avut probleme dese cu urşii şi majoritatea oamenilor de aici au probleme cu aceste animale. Avem numeroase sesizări şi plângeri. Am văzut pe Facebook o informare că administraţia locală ar fi făcut ceva acum, în ultimele două zile, dar nu s-a concretizat nimic, Primăria nu are un contract încheiat cu Ocolul Carpathia, cei care, de fapt, au populat zona cu urşi prin Rucăr. Au venit la intervenţii şi n-au fost în stare să împuşte ursul! Vrem, solicităm organelor să contracteze o firmă sau o Asociaţie de Vânătoare, o echipă de profesionişti, pentru că cei de la F.C.C. (n.r. Fundaţia Conservation Carpathia) nu au. Solicităm mai multe echipe pentru intervenţii rapide, pentru că se întâmplă să avem câte trei, patru atacuri în acelaşi timp la diverse gospodării. Dacă nu se rezolvă într-un fel, ne unim şi plecăm la Ministerul Mediului, la Prefectură, altfel nu putem! Sunt oameni bătrâni care s-au trezit cu ursul în casă! A intrat ursul în bucătărie peste ei! E jale ce se întâmplă! Era normal să vină şi o echipă de la Primărie, că doar sunt plătiţi din bani publici, să ne spună cum gestionează situaţia. Văd că nu ne onorează nimeni!”, a declarat Gabriela Gheorghe, consilier local la Rucăr şi iniţiatoarea mişcării de protest.
„Fiecare stradă are ursul ei! În acelaşi timp, auzi că a fost pe Valea lui Ecle, în Suseni, pe Luncă!”
Zeci de rucăreni au venit să-şi susţină nemulţumirile legate de atacurile urşilor, care, aşa cum au povestit unii, au intrat în bucătării peste ei şi au distrus frigiderele de unde s-au servit cu mâncare gătită şi carne congelată.
„Urşii nu mai mănâncă sălbăticiuni, mănâncă carne din frigider, din borcan! Rupe frigiderul din bucătărie! Câte frigidere şi dulapuri au rupt! Eu stau în centru, nu pot să dorm, nu ştiu cum să mă împart, să stau acasă sau să mă duc unde am un grajd. Nu le mai e frică de nimic. Muncesc operată şi mă trezesc că-mi mănâncă ursul vitele. Am gospodărie de când mă ştiu, venea ursul, băteam într-o tablă, ceva şi pleca, dar acum sunt urşi pe străzi! Fiecare stradă are ursul ei! În acelaşi timp, auzi că a fost pe Valea lui Ecle, în Suseni, pe Luncă!”, ne-a declarat o localnică.
Un alt rucărean, care are o stână, la care trudeşte din primăvară, a povestit că s-a întâlnit cu ursul de zeci de ori: „Eu am o pretenţie în baza Constituţiei României. În condiţiile legii organice, proprietatea este inviolabilă, indiferent de ce şi de cine. N-are voie să calce nici câinele, nici pisica, nimeni, nici a mea la vecini, nici a vecinilor la mine! Vreau să fiu lăsat în pace. Eu vin de acolo, de la munte, unde sunt plecat din 15 mai. De atunci n-am mai călcat în Rucăr, am acolo vaci, oi. Astăzi dimineaţă (n.r. duminică, 19 septembrie), la ora 7.30, m-am dus să mulg vacile şi, la vreo câţiva metri, venea ursul. Dacă te vede cu o găleată în mână, vine pe tine grămadă! Vă rog să mă credeţi, dorm în podul cu fân! A intrat de trei ori peste mine doar în ultimele zile! Mi-a mâncat găini, mi-a omorât porci, viţei. Am anunţat, dar degeaba! Pe domul Cristifor îl doare în spate, pe domnul primar, la fel, pe domnul vice, la fel. Consiliul Local stă în coate şi mănâncă banii publici! Domnilor, mai bine să ne lase în pace, să trăim singuri, ca în junglă, decât cu ei. Domnul primar are mai presus interesele dumnealor decât ale noastre. Vine numai la alegeri, cu căciula, dar promisiunile pe care le face el în campania electorală nu se aseamănă una cu alta. Duceţi-vă în Dealul Sasului, acolo e oraşul lor, nu aici!”
Autorităţile locale au lipsit de la protest
Ca şi la protestul din noiembrie 2019, când rucărenii s-au strâns în Parcul Podişor, şi duminică au acuzat autorităţile locale, judeţene şi naţionale că nu se implică suficient în gestionarea problemei animalelor sălbatice scăpate de sub control. Sunt o groază de ani de când sătenii sunt terorizaţi de urşii care le omoară animalele, le strică gospodăriile şi, mai nou, intră peste ei în case, în căutare de hrană.
Oamenii dau vina, pe lângă autorităţile locale, pe proasta administrare a fondurilor de vânătoare din zona de Nord a judeţului, în special a celui patronat de Fundaţia Conservathion Carpathia, pe care o acuză că a populat excesiv zona cu urşi, scăpând fenomenul de sub control.
„Au am lucrat o perioadă la Garda Forestieră şi ştiu ce vorbesc. Referitor la comuna Rucăr, aici s-a instalat o bandă de hoţi, care au furat în jur de 6.000 de hectare, proprietate care a fost a Statului Român, înainte să vină comuniştii la putere. Eu am făcut rost de statutul lor de activitatea, a Conservathion Carpathia, este exploatare de material lemnos şi minerale. În legătură cu exploatarea de minerale, zona de la Topolog, până la limita cu judeţul Braşov, în tot Nordul judeţului Argeş, s-au făcut prospecţiuni geologice, s-au găsit minerale preţioase, care erau date cu caracter strict secret. Au fost vândute acestea, după Revoluţie, au pus mâna pe ele marii miliardari ai lumii că, dacă vedeţi statutul acestei formaţiuni de binefacere a noastră, interesul lor numărul unu este exploatarea de minerale şi material lemnos. Noi, în Rucăr, suntem, pur şi simplu, terorizaţi! Nu mai poţi ieşi, nu poţi lăsa un copil să se plimbe din cauza urşilor. Aceşti miliardari, aceşti şmecheri, profită de slăbiciunea noastră, dar nu se mai poate! Noi vrem să menţină echilibrul ecologic! Pe timpul comuniştilor, câţi urşi se năşteau, atâţia se împuşcau, nu vedeaţi aşa ceva, să fie oamenii terorizaţi zi şi noapte de urşi! Nu mai pot sta oamenii singuri în case că vin peste ei, intră peste animalele lor! Urşii sunt mai protejaţi decât noi, oamenii! Dacă era un primar de bun simţ, era între noi, aici!”, a fost de părere alt protestatar.
Acţiunea a fost supravegheată îndeaproape de jandarmi, astfel încât situaţia să nu degenereze. Protestatarii şi-ar fi dorit să-şi strige păsurile şi în faţa Primăriei, însă deplasarea până acolo n-a fost aprobată.
Cât timp rucărenii au scandat în zona Târgului Săptămânal, niciun reprezentant al administraţiei locale nu şi-a făcut apariţia. În afară de iniţiatoarea manifestării, n-a ajuns la faţa locului nici primarul Ionel Dulamă, viceprimarul Ion Pârnuţă sau altă persoană delegată să-i reprezinte în dialogul cu cetăţenii pe tema măsurilor demarate pentru protejarea populaţiei de atacurilor sălbăticiunilor, mai ales că, mai nou, există şi cadrul legislativ pentru alungarea şi omorârea urşilor agresivi. „Vrem siguranţă pe străzi şi în gospodării!”, „Fără vânzări ilegale de terenuri către ONG-uri străine!” sau „Nu suntem grădina zoo a Europei!”, au fost câteva dintre lozincile scrise pe pancartele fluturate de rucăreni. “E.M.”