3.3 C
Campulung Muscel
20/04/2024

La şedinţa cu bugetul era normal să fie aprobat şi programul de lucrări al ADP, fiind începutul primăverii

În mandatele anterioare se formase obişnuinţa – şi nu era rău deloc – ca, în cadrul şedinţei în care se aproba bugetul local al anului respectiv, să se voteze şi programul de lucrări al ADP. Nu s-a mai procedat aşa în anii care au urmat, calendarul de lucru al serviciului public fiind prezentat aleşilor când s-a putut. Nici aceştia n-au insistat să-l aibă din vreme, mai cu seamă dacă aveau propuneri legate de reparaţii de drumuri. Aşa cum a fost la şedinţa din 29 februarie 2024, când s-a discutat mult, chiar foarte mult, despre o lucrărică de îmbunătăţire a condiţiei de circulaţie pietonală a unui drum care leagă zona „Hai la noi” de strada Gruiului. Este o scurtătură cu ajutorul căreia se ajunge rapid de pe strada Lascăr Catargiu în Grui, fiind de folos celor care obişnuiesc să meargă pe jos. Nefiind de faţă la discuţii şeful ADP Câmpulung, Bogdan Pătru, care să-şi asume sau, dimpotrivă, să nu-şi asume această reparaţie, dialogul nu s-a încheiat cu un rezultat cert: se face, nu se face… Repetăm, normal era ca pe ordinea de zi să figureze şi programarea de lucrări ale ADP în acest an, mai cu seamă că suntem la început de primăvară, perioadă care coincide cu startul activităţilor specifice acestui serviciu.

  • În vremuri în care de-abia mai vezi un copil mergând pe jos la şcoală, chipurile, sute de elevi din Grui ar coborî în oraş pe Parcul Mirea, dacă s-ar repara drumul prin pădure 

Aleea Parcul Mirea, a cărei solicitare de reparaţie a constituit unul dintre amendamentele liberalilor la proiectul de buget iniţiat de Executiv, n-are profil stradal, fiind un drumeag care străbate zona împădurită din vecinătatea Gruiului. Accesul către strada Gruiului şi invers, dinspre Grui spre centru nu se poate face decât pe jos. Venit să susţină propunerile colegilor consilieri, având şi experienţă în administraţie, şi suficientă vână încât să le facă treaba de opoziţie politică, Bogdan David a invocat în faţa Executivului un argument „subţire”, parcă nespecific lui: chipurile, sute de copii vor coborî din Grui către Şcolile nr.1 şi 3. Ei, nici chiar aşa! Sute de copii, care să meargă pe jos la şcoală, nu strângi din tot oraşul, darămite de pe o stradă din Grui! Căci, în mod sigur, nu vin şcolarii şi liceenii din zona „La Ceas” ca să coboare în centru pe Parcul Mirea. Nu, tot cei din partea de case – care n-au cum să fie cu sutele – folosesc acest acces. Şi-l folosesc şi cei care merg la serviciu ori în oraş, cu treburi, dar numai când nu plouă, altminteri ies la asfalt cu noroiul până la genunchi.

Existând o solicitare din partea unui grup politic, era civilizat din partea autorităţii executive să ofere un răspuns: albă sau neagră. Opozanţii liberali ai primăriţei au speculat o postare electorală a acesteia, dinaintea obţinerii primului mandat, prin care se angaja să dea un aspect atractiv acestei cărărui agreate de amatorii de plimbări în natură. „Va fi un fel de stradă-parc, cu pistă de biciclete, mobilier stradal pentru odihna celor care se vor plimba pe aici, o destinaţie de neratat pentru cei care aleargă, pe fonduri europene.”, scria Elena Lasconi în anul 2020. „Am specificat că vom face un proiect pe fonduri europene, nu am spus că va fi gata într-un an.”, a corectat public şefa Executivului o informaţie prezentată trunchiat, în mod voit, de opozantul PNL.

  • Până la o amenajare mai consistentă, a fost acceptată o lucrare de nivelare şi pietruire    

O oportunitate de finanţare cu bani atraşi ar exista, din câte am înţeles din dialogul purtat în plen, dar durează. Şi durează ani. „Avem un proiect foarte mare, a susţinut primăriţa Elena Lasconi. Am avut o discuţie cu noul ambasador al Olandei în România. Ei au tradiţie cu bicicletele. Încercăm să obţinem o finanţare. Ne-ar trebui 700.000 – 1.000.000 de lei, ca să facem o D.A.L.I. pentru aproape 20 km de străzi, pentru a schimba şi conductele de apă şi canalizare, să îngropăm cablurile electrice, să schimbăm stâlpii şi să-i punem coliniari. Este un proiect amplu şi ar trebui să fie gata, la nivel de autorizaţie de construire, în februarie 2025, ca să avem certitudinea că o să obţinem fonduri europene. Este prinsă şi aleea Parcul Mirea. Era doar o parte din ea, dar vă promit că va fi toată. Nu există cadastru, am dat în lucru să se facă mai multe cadastre pentru aceste străzi.”, a anunţat Elena Lasconi intenţiile pentru mai multe bretele centrale, între care figurează şi cea în discuţie.

Până se concretizează aceste planuri, cei care au cerut intervenţia susţin că este de ajuns o reparaţie executată de ADP prin nivelarea hârtoapelor de pe traseul unui drum sălbatic, neamenajat deloc. Unul dintre cei care folosesc calea de acces către firmă este consilierul local Dorin Mirea. „Eu cobor zilnic, vara, cel puţin, pe Parcul Mirea. Aţi putea să băgaţi un buldoexcavator ca să niveleze un pic. Sunt nişte cratere… mai ales după ce plouă! Este atât de frumoasă zona aceea! Până aşteptăm noi să vină banii… este atât de simplu. Să se niveleze şi să se facă un şanţ. Din cauza apei, care vine atunci când sunt ploi abundente, se face şanţ de o jumătate de metru pe mijloc.”, a explicat acesta intervenţia minimă, care poate „îndulci” starea drumului până la o eventuală amenajare mai consistentă în cadrul proiectului cicloturistic.

De aceea punctam la început că era bine să se respecte obiceiul din legislatura trecută, de a cumula programul de lucru al ADP cu dezbaterea pe marginea bugetului, pentru că, în toţi anii, au existat propuneri de reparaţii stradale. Şi nici Bogdan Pătru, directorul ADP Câmpulung, ori alt reprezentant al serviciului public, n-a fost de faţă ca să furnizeze un punct de vedere: se poate, nu se poate, cât se poate, sunt bani, nu sunt bani… deşi, dacă nu este decât o intervenţie minimă, probabil, costurile nu sunt o povară pentru bugetul serviciului public.

  • Ioana Marcu: „Până când nu rezolvăm problema suprapunerii de cadastre, noi nu putem să intervenim pe acea porţiune de drum”

În absenţa unui responsabil al ADP, singurele lămuriri au venit de la city-managerul Ioana Marcu, în opinia căreia mai întâi trebuie rezolvată chestiunea unei suprapuneri de cadastre. „Pe partea care intră în pădure există un cadastru proprietate privată, care intră în strada Parcul Mirea. Până când nu rezolvăm acea problemă, noi nu putem să intervenim pe acea porţiune de drum.”, a precizat administratorul public căruia Elena Lasconi i-a cerut să le trimită consilierilor locali documentul în care apare suprapunerea de cadastru. „Dar nu cred că ne împiedică nimic – şi domnul vice este aici – să punem piatră de calcar pe bucata pe care avem cadastru.”, a afirmat şefa Executivului, completată de preşedintele de şedinţă, Alexandru Hagi: „Şi ignorăm cei câţiva metri.”

„Domnul Pătru nu este aici – a intervenit Ioana Marcu – şi nu trebuie să ne luăm un angajament că facem ceva fără să vedem situaţia la faţa locului. Eu cunosc strada, ştiu că de ambele părţi sunt rupte malurile, încep nişte grădini la nivelul acesta (n.r. la înălţime faţă de nivelul drumului), înţeleg că aţi dori o umplutură tasată de calcar, dar nu-mi garantează nimic că n-o să vină la prima ploaie de pe ambele părţi ale versantului la fel de mult pământ şi n-o să se creeze pe mijloc…” „Îţi garantez eu că n-o să fie aşa, a replicat Dorin Mirea. Dacă se face cum trebuie, cu cele mai mici costuri, n-o să fie aşa. Eu de acolo vin acum, pe jos. Se poate face atât de simplu şi atât de frumos, nici nu trebuie pavaj. Dacă creşte iarba pe acolo… dimineaţa, vezi cum răsare soarele dintre pomi, este o minunăţie!”

Finalul dezbaterii pe acest subiect care pentru liberali pare că este mai important decât Bulevardul „Pardon”, pentru care nu se frământă deloc că nu este finalizat – ştiu ei de ce! -, i-a aparţinut Elenei Lasconi, care a avut un răspuns diplomat. „O să discutăm cu directorul ADP, ca s-o pună în situaţia de lucrări şi o să facem exact pe bucata pe care avem cadastru.”, a încheiat aceasta un dialog cu intervenţii pătimaşe din partea PNL-iştilor de ziceai că pledează pentru construcţia unei centuri ocolitoare a Câmpulungului.

Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!