Acesta este un articol dedicat șoferilor care transformă DN 73, intrarea în Câmpulung dinspre Pitești (și, bănuiesc, că nu numai), într-un veritabil teatru în aer liber, sub numele de “Parcare cu toaletă la vedere”. Da, din curtea mea sunt martorul unui fenomen unic, unde șoferi și pasageri se transformă în protagoniști ai unui spectacol desfășurat cu naturalețe și, aparent, fără niciun dram de inhibiție. Săptămânal mi se oferă, exact ca la teatru, o serie de interpretări libere ale nevoilor fiziologice. A spus cineva că teatrul e mort? Eu am ceva mai bun: un spectacol spontan și autentic de “Hai să oprim mașina și să ne pi..ăm în șanț”.
Este impresionant să vedem că această tradiție este respectată atât de femei, cât și de bărbați, egalitatea de gen atingând cote de aproape 1:1 în cadrul acestui fenomen fiziologic.. Este impresionant să vedem cum șanțul de lângă șosea se transformă în spațiu de expresie personală, dându-i viață, personalitate și… miros. Este ca și cum ar fi creatorii unui muzeu în aer liber, în care fiecare expunere are o poveste fascinantă și, evident, un caracter exclusiv. Am fost tentaț să postez și imagini surprinse în timpul spectacolului de exprimare artistică spontană, cu ”artiștii” în persoană, însă am considerat că nu este potrivit să le postez public din considerente de legislație. Dar pentru a susține și a ilustra mai bine subiectul, am realizat câteva fotografii care surprind locul nefericit de pe DN 73, intrarea în Câmpulung dinspre Pitești după plecarea lor. Imaginile aduc în prim-plan mizeria și poluarea lăsate în urmă, care transformă acest loc într-o adevărată “Parcare cu toaletă la vedere”.
Dar acum hai să fim serioși și să ne punem cu toții întrebarea esențială: educația sau lipsa acesteia sunt cheia în această scenă urbană? Oare nu au niciun fel de rușine sau de respect pentru ei înșiși și pentru ceilalți? Oare nu își dau seama că își pun în pericol sănătatea și siguranța, expunându-se la boli, accidente sau agresiuni? Oare nu le pasă de mediul în care trăiesc, pe care îl poluează și îl degradează? Oare nu au nicio educație sau cultură, care să le spună că există niște norme de conviețuire socială? Nu este vorba doar de o problemă de infrastructură sau de legislație, ci de o problemă de mentalitate și de atitudine. Nu este suficient să avem toalete publice sau amenzi pentru cei care nu le folosesc, ci trebuie să avem și conștiință și responsabilitate. În concluzie, aș putea spune că acest fenomen bizar ne aduce cu picioarele pe pământ și ne amintește că educația este, într-adevăr, o perlă rară în societatea noastră. Să sperăm că, în viitor, “Parcarea cu toaletă la vedere” va deveni doar o amintire urâtă, iar educația va învinge, transformând șoseaua națională, și nu numai, într-o zonă civilizată, fără spectacole fiziologice la vedere…”
Marian Dörner