13 blocuri din cel mai populat cartier al Câmpulungului, Spitalul Câmpulung, Pavilionul Administrativ al Spitalului Câmpulung, Secţia Psihiatrie, ORL şi Oftalmologie şi trei instituţii şcolare: Colegiul Tehnic plus Atelierul colegiului, Liceul Tehnologic Auto Câmpulung şi Şcoala Gimnazială „Nanu Muscel”. Acestea sunt proiectele Primăriei Câmpulung admise în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, componenta care finanţează investiţii de eficientizare energetică, respectiv renovare energetică.
Administraţia câmpulungeană a accesat, în anul 2022, această oportunitate de sprijin financiar, necesară punerii la punct a exterioarelor clădirilor enumerate, prin renovarea faţadelor, a acoperişurilor şi teraselor şi înlocuirea tâmplăriei ferestrelor. Anul trecut, s-au realizat documentaţiile din care au reieşit cifrele investiţiilor, în vederea organizării procedurilor de achiziţie pentru desemnarea constructorilor, care vor executa lucrările de renovare energetică.
Cele trei instituţii de învăţământ, împreună cu atelierul fostului Liceu Industrial, generează o investiţie în sumă totală de 28.400.647,89 lei. Este o valoare importantă, cu ajutorul căreia trei unităţi şcolare din municipiu îşi vor reduce pierderile de căldură, beneficiu reflectat în facturile la încălzire. De la city-managerul Ioana Marcu am aflat că achiziţiile în urma cărora vor rezulta firmele executante ale lucrărilor de eficientizare energetică vor fi organizate până cel târziu la jumătatea lunii februarie. Dacă procedura merge „şnur”, fără contestaţii, înseamnă că, la vară, sunt şanse să vedem şcolile enumerate în şantier.
Liceul Tehnologic Auto Câmpulung – Bugetul investiţiei de eficientizare energetică:
- Eligibil: 7.667.597,52 lei – renovare energetică, 246.135 lei – staţii de încărcare
- Neeligibil: 820.732,65 lei
- Deviz general: 8.734.465,17 lei
Colegiul Tehnic Câmpulung – Bugetul investiţiei de eficientizare energetică:
- Eligibil: 8.211.832,92 lei
- Neeligibil: 965.825,85 lei
- Deviz general: 9.177.658,77 lei
Clădirea Atelierului Colegiului Tehnic Câmpulung – Bugetul investiţiei de eficientizare energetică:
- Eligibil: 3.886.817,77 lei
- Neeligibil: 167.700,31 lei
- Deviz general: 4.054.518,09 lei
Şcoala Gimnazială „Nanu Muscel” – Bugetul investiţiei de renovare energetică:
- Eligibil: 6.262.773,76 lei
- Neeligibil: 171.232,09 lei
- Deviz general: 6.434.005,86 lei



