02/07/2026

Un poliţist local primeşte o normă de hrană de 48 de lei pe zi calendaristică!

Norma de hrană pe care o încasează poliţiştii locali, dublată în această vară, de la de la 24 lei la 48 lei/zi calendaristică, a revenit pe ordinea de zi a Consiliului Local Câmpulung, la ultima şedinţă a anului 2023. Beneficiarii ei au vrut să se asigure că aleşii le-o vor acorda în continuare. Asta pentru că, la sfârşitul lunii iulie, când le-a fost satisfăcută revendicarea dublării acestui stimulent acordat în bani, erau asigurate doar tranşele din intervalul august – noiembrie. Ultima, cu semnul întrebării. Acum, legiuitorilor locali le-a fost vârâtă în mapa de şedinţă o solicitare mai mult decât mulţumitoare pentru petenţi: norma de hrană dublată să le fie plătită începând cu luna decembrie a anului 2023. Adică pe tot parcursul anului 2024, asta deşi nu există încă bugetul anului viitor conturat. Iată cum o Primărie săracă, aşa cum tot auzim cu insistenţă, îşi permite să susţină o cheltuială deloc de neglijat, deşi Consiliul Local are, prin lege, competenţa de a decide perioade de acordare mai scurte de un an calendaristic.

  • Din vara anului 2023, norma de hrană s-a dublat

Hotărârea delicată pentru politicienii din componenţa Consiliului Local, care n-aveau cum să-i refuze pe solicitanţi, mai cu seamă că, în 2024, avem alegeri locale, prevede aşa: „Se aprobă acordarea normei de hrană prevăzută de Ordinul nr.893/2023 privind actualizarea contravalorii alocaţiei valorice a normelor de hrană acordate personalului Poliţiei Locale, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr.171/2015 privind stabilirea metodologiei şi a regulilor de aplicare a drepturilor prevăzute la articolul 35 indice 1, alineat 1, din Legea poliţiei locale nr.155/2010, personalului Serviciului Poliţiei Locale Câmpulung, începând cu luna decembrie 2023, cu încadrare în resursele bugetare.”

În baza acestui Ordin al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei nr.893/2023, care actualizează contravaloarea alocaţiei valorice a normelor de hrană acordate personalului Poliţiei Locale, vara trecută, s-a dublat beneficiul care completează salariul agenţilor Primăriei.

Vă amintim că, pe 31 iulie 2023, a fost adoptată o modificare a hotărârii din primăvara anului 2015, referitoare la acordarea normei de hrană personalului Poliţiei Locale, în sensul majorării cuantumului, conform ordinului ministerului din 2023. Potrivit acestui document, majorarea discutabilului beneficiu arată astfel:

-„Norma nr. 6”: 5.010 calorii/om, de care beneficiază funcţionarii publici care ocupă funcţii publice specifice de poliţist local şi personalul de conducere – se majorează de la 24 lei/zi calendaristică la 48 lei/zi calendaristică;

-„Norma nr.12B”: 660 calorii/om, acordată personalului care lucrează în ture/schimburi – se majorează de la 2 lei/zi lucrătoare   la 5 lei/zi lucrătoare;

-„Norma nr.1”: 4.300 calorii/om, acordată funcţionarilor publici care ocupă funcţii publice generale – se majorează de la 18 lei/calendaristică la 36 lei/zi calendaristică.

  • Dacă aleşii nu le plătesc tot anul, Poliţia Locală nu poate da în judecată. Legea e clară: „Autorităţile pot stabili perioade de acordare mai mici de un an calendaristic”  

Dublarea valorii normelor de hrană a forţat administraţia locală să mărească suma alocată în bugetul local cu această destinaţie. Când s-au aprobat cheltuielile anului 2023, s-au prevăzut 400.000 de lei pentru susţinerea acestui câştig pe care îl au poliţiştii locali. Banii erau insuficienţi până la sfârşitul lui 2023, fiind nevoie de încă 50.000 lei, pentru a acoperi creşterea intervenită în timpul anului.

Practic, ce avea Primăria prevăzut la cheltuieli de personal, la acest capitol bugetar, ajungea pentru plăţi aferente perioadei 1 august 2023 – 31 octombrie 2023. De milă, de silă, dar mai mult de dragul voturilor, aleşii au scotocit prin rămăşiţele bugetului şi au acoperit cât era nevoie în această toamnă. A rămas descoperită luna decembrie.

Însă cea mai recentă hotărâre, cea adoptată aseară, nu spune „luna decembrie”, ci „începând din luna decembrie”, ceea ce înseamnă că poliţiştii locali au forţat – iar aleşii au cedat – plata şi pentru 2024. Asta deşi Consiliul Local are „pâinea şi cuţitul” în materia stabilirii perioadei în care poliţiştii locali pot primi banii.

Articolul 7 din Hotărârea de Guvern nr.171/2015 privind stabilirea metodologiei şi a regulilor de aplicare a drepturilor prevăzute de Legea Poliţiei Locale nr.155/2010 prevede că: „În cazul în care în bugetul local nu există resurse financiare suficiente pentru a susţine acordarea normei de hrană stabilite potrivit prezentei hotărâri pentru întregul an, autorităţile administrației publice locale pot stabili perioade de acordare mai mici de un an calendaristic.” În ciuda acestei permisiuni a legii, Primăria n-a fructificat posibilitatea de a scurta perioada de acordare a beneficiului.

Votând hotărârea, consilierii municipali s-au angajat că vor include această cheltuială în bugetul anului 2024. Chiar cu prioritate, înaintea altor cheltuieli! Chiar şi aşa, acest lucru nu-i împiedică să stabilească un interval de timp mai scurt în care comunitarii să primească norma de hrană. Altfel spus, să ia bani mai mulţi, căci aşa a impus ministerul, dar pe o durată din an mai mică, existând această posibilitate legală.

Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!