14.2 C
Campulung Muscel
14/05/2025

Conteh Barengott, firma care are de amenajat Bulevardul „Pardon”, a prins un contract de asfaltări de peste 5,1 milioane lei, la Lereşti

Cea mai importantă achiziţie a acestei luni, în materia execuţiei de lucrări, contractate în Muscel, s-a produs la Primăria Lereşti, care şi-a propus să continue intervenţiile de îmbunătăţire a infrastructurii rutiere în satele Voineşti, Lereşti şi Pojorâta. Pe 19 iunie 2019, autorităţile din localitatea vecină au anunţat câştigătorul contractului în valoare de 5.106.241,45 lei: Conteh Barengott, o firmă din Târgovişte aparţinând aceleiaşi familii care administrează Group Concif, din Stoeneşti, şi Ratelen Construct, din Cetăţeni. De altfel, cele trei SRL-uri asociate au obţinut, la Câmpulung, contractul de amenajare a Bulevardului „Pardon”, care continuă investiţia din Piaţa Primăriei.

Revenind la lucrarea de la Lereşti, cerinţele autorităţii contractante constau în modernizarea a 4,633 kilometri de drumuri de interes local, respectiv: 8drumul de contur al malului lacului de acumulare Râuşor, în lungime totală de 3,043 kilometri; 8strada Valea Foii (838,5 metri); 8strada Muşetoiu (216,5 metri); 8strada Ţarina (243 metri); 8strada Pahonţu (292 metri).

Valoarea estimată a contractului de „Modernizare de drumuri de interes local în comuna Lereşti” s-a cifrat la 5.133.618,89 lei, repartizată astfel pe categorii de cheltuieli, conform devizului general întocmit de proiectant: 1.Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului – 46.895,04 lei; 2.Cheltuieli pentru investiţia de bază – 5.075.980,45 lei; 3.Alte cheltuieli – Organizare de şantier – 10.743,40 lei. 

Contractul s-a încheiat pe 14 iunie 2019, cu unicul ofertant, Conteh Barengott, din Târgovişte, reprezentată de George Răuţoiu, care a avut o ofertă de 5.106.241,45 lei.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!