8.5 C
Campulung Muscel
03/03/2024

Adrian Săvoiu a prezentat cele mai vechi cărţi din biblioteca sa, începând cu două lucrări de acum 250 de ani, folosite de preoţii de la Biserica „Sfântul Ilie”

N-a fost suficientă masa prezentă, de obicei, la evenimentele editoriale de la Galeria „Arta”, pentru prezentarea de cărţi vechi realizată de Adrian Săvoiu şi Ioan Crăciun, fiind nevoie de completarea ei cu o „extensie”. Profesorul Săvoiu a adus atât de multe volume valoroase, datorită vechimii şi mărturiilor legate de Câmpulung şi Muscel, încât se impunea suplimentarea „logisticii”, pe care a fost aşezată o comoară în regulă. „Câmpulung – cărţi vechi, cărţi rare (1750 – 1950)” a adus în faţa invitaţilor organizatorilor lucrări preţioase, originale, apărute în decursul a două sute de ani, începând cu un octoih şi un minei care au aparţinut Bisericii „Sfântul Ilie” din Câmpulung şi încheind cu preferata lui Adrian Săvoiu, „Prin Câmpulung şi pe muscelele lui”, din 1946, avându-l ca autor pe Nicolae Th. Ştefănescu.

  • Un octoih din 1750, cea mai veche lucrare din colecţia de cărţi rare a profesorului Săvoiu       

Prezentarea volumelor valoroase propuse de profesorul Adrian Săvoiu a debutat cu cea mai veche carte din biblioteca sa, apărută în anul 1750: un octoih tipărit la Arhiepiscopia Râmnicu Vâlcea. „Cu ani în urmă, m-am consultat cu Victor Spătăruş, bun cunoscător de chirilică şi al cărţilor religioase, şi am descifrat ce scrie pe foaia de titlu.”, spunea acesta.

Dar înainte de a vorbi despre această lucrare, Adrian Săvoiu i-a direcţionat pe ascultătorii săi către dicţionar, pentru a afla definiţia octoihului, un termen din limba greacă, „oktoihos” sau „opt tonuri”. Octoihul este „o carte bisericească destinată cultului ortodox, care cuprinde cântările fiecărei zile din săptămână, cu opt glasuri (opt tonuri), fiecărei săptămâni consacrându-i-se succesiv câte un glas. A fost compus de teologul bizantin Ioan Damaschinul, în secolul VIII.”, a explicat profesorul Adrian Săvoiu denumirea cărţii care a deschis interesantul său expozeu.

Acesta a dezvăluit publicului ce scrie pe foaia de titlu: „Octoih, care se zice elineşte „Paraclitichi”, acum întâia dată tipărit deplin româneşte, întru a doua domnie a Ţării Româneşti a luminatului domn Io Grigorie Ghica voievod, cu blagoslovenia Preasfinţitului Mitropolit al Ungro-Vlahiei chir Neofit, prin osârdia şi cheltuiala Sfinţiei sale iubitorului de Dumnezeu chir Grigorie Episcopul Râmnicului, în sfânta Episcopie a Râmnicului, la anii de la Adam 7258, iar de la Hristos 1750. Scris de cucernicul între preoţi, popa Mihai Athanasie Popovici, tipograful Râmnicului.”

„Căutând în vechi arhive, am descoperit că această carte a fost tipărită între 2 ianuarie şi 15 iunie 1750. Mănăstirea Câmpulung – la începutul secolului XX numită Negru-Vodă – avea deja tipografie din 1635.”, a adăugat Adrian Săvoiu, care a descifrat şi reprezentările de pe prima filă a lucrării: în partea de sus – Sfânta Treime, Maica Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul, pe coloana din stânga – Sfântul Cosma, Ioasif Monahul, Sfântul Mitrofan, pe coloana din dreapta – Ioan Damaschin Teofan, Teodor Suditu, iar jos – Iisus Hristos, Sfântul Nicolae, Maica Domnului şi Sfântul Grigorie.

De curând am scris despre chir Neofit, nimeni altul decât Neofit Cretanul care, în 1746, făcea o vizită la Câmpulung şi scria despre Mănăstirea Câmpulung şi despre Crucea Jurământului. Sunt unele dintre primele însemnări ale unui călător, care ne-au rămas despre aceste două monumente.”, afirma profesorul Săvoiu despre cel care a încuviinţat tipărirea octoihului.

  • În mineiul din 1780 este consemnat un blestem pentru cei care cutezau să jefuiască biserica  

A doua carte la care s-a referit Adrian Săvoiu a fost un minei, a cărui denumire derivă tot din limba greacă, ajuns în limba română pe filieră slavă. Minei înseamnă „lună”. „Noţiunea desemnează acea categorie de cărţi religioase, manuscrise ori tipărite, specifice cultului creştin ortodox, în care se indică, pentru fiecare zi în parte din cuprinsul unui an, sfinţii care urmează a fi prăznuiţi şi slujbele religioase corespunzătoare acestora” este definiţia mineiului.

Cartea din 1780, care s-a aflat în folosinţa Bisericii „Sfântul Ilie”, poartă pe foaia de titlu următoarea consemnare: „S-a tipărit în timpul lui Ioan Alexandru Ipsilanti voievod, cu blagoslovenia Preasfinţitului Mitropolit al Ungro-Vlahiei chir Grigorie, prin nevoinţa şi tălmăcirea iubitorului de Dumnezeu chir Filaret, Episcopul Râmnicului, în anul de la Hristos 1780, de popa Constantin Athanasievici, tipograful Râmnicului, şi de popa Constantin Mihailovici, tipograf.”

„În mai multe asemenea cărţi există însemnări ale preoţilor. Am reuşit, împreună cu Victor Spătăruş, să descifrăm: „Să se ştie că acest minei se cheamă „Luna lui iulie” şi este de la Biserica „Sfântul Ilie” leat 1790”. Semnătură: popa Nicolae ot Sfântul Ilie, iulie 1790.”, este un aspect interesant punctat de profesorul Săvoiu.

Şi mai interesantă este altă însemnare, după precuvântarea episcopului Râmnicului, pe care profesorul Săvoiu a lecturat-o pentru invitaţii săi: „Să se ştie când a umblat văleatul 7299 (n.r. 1791), au murit popa Nicolae în luna lui ghenarie opt zile şi iar atunci degrab au murit şi preoteasa în luna februarie în şapte zile.”

Alt lucru inedit este consemnarea făcută în josul fiecărei pagini, aflată în legătură cu perioada tulbure – spunea profesorul Săvoiu – din 1790-1791, marcată de prezenţa la Câmpulung a trupelor austriece şi turceşti, concomitent cu săvârşirea multor jafuri. N-au fost ferite nici bisericile. „Să se ştie că această carte, mineiul, este a Bisericii „Sfântul Ilie”, unde se prăznuieşte şi hramul Începătoarei de viaţă şi făcătoare Troiţă, şi s-au cumpărat de răposaţii preoţi popa Nicolae şi popa Grigorie de la această sfântă biserică în zilele luminatului domn Mihai Şuţu, întru întâia domnie, cu milă de creştini, ca să fie de pomenire. Iar cine s-ar ispiti a o înstrăina de la mâna bisericii să fie sub blestemul sfintei biserici şi sub afurisenia sfinţilor părinţi şi a tuturor sfinţilor şi parte de Hristos să nu aibă şi să-i lovească trupul lui Cain şi locaş să aibă cu Iuda şi cu afurisitul Arie.” Semnează: popa Nicolae de la Sfântul Ilie, fiul lui popa Paraschiv, fiul lui popa Stanciu.”, este blestemul cuprins în minei.

Cercetările lui Adrian Săvoiu l-au condus la concluzia că lucrarea a fost tipărită între 18 mai şi 18 iulie 1780. „În “Istoria Câmpulungului” a lui Răuţescu, el analizează mai multe cărţi de la Biserica „Sfântul Ilie”, dintre care şi mineiul pe luna octombrie, pe luna noiembrie ş.a.m.d. Această carte nu figurează în cercetările lui. Aşadar, în anul 1943, această carte nu se mai afla în arhiva Bisericii „Sfântul Ilie”.”, a adăugat profesorul Săvoiu.

  • Cenzura a scos din librării multe dintre cele 1000 de exemplare din „Istoria Câmpulungului” a lui C.D. Aricescu

„Probabil că în această sală se află cea mai mare densitate a „Istoriei Câmpulungului” a lui C.D. Aricescu. Au fost tipărite, ne spune însuşi Aricescu, 1000 de exemplare. În 1982, marele cercetător câmpulungean, academicianul Dan Simonescu, a publicat un volum de „Scrieri alese” din opera lui Aricescu, cu poezii, diferite fragmente din articolele sale, „Memoriile mele” în întregime, fragmente din „Istoria Câmpulungului” şi fragmente din „Istoria revoluţiunii române de la 1821”. Citind în „Memoriile mele” ale lui Aricescu, aflăm că au fost tipărite 1000 de exemplare, însă unele dintre ele au fost scoase din librării, pentru că a intervenit cenzura. Se plânge Aricescu că nu i-au mai fost returnate aceste exemplare, deci mia de exemplare care s-a tipărit trebuie în realitate să fi rămas şi să fi circulat mult mai puţin.”, a continuat prezentarea acestuia cu primul autor de monografie a oraşului.

În anul 2007, în urma unei trude de un an şi jumătate, profesorii Adrian Săvoiu şi Gheorghe Pârnuţă au reuşit să publice în întregime, după un veac şi jumătate, „Istoria Câmpulungului”. „N-a fost uşor, întrucât n-a fost o cercetare în cadrul unui institut, a unei instituţii, în orele de serviciu, ci a fost o muncă numai în timpul nostru liber.”, preciza acesta.

  • Monografia lui Constantin Rădulescu-Codin conţine numeroase fotografii, o calitate rară pentru anul 1925    

După C.D. Aricescu, profesorul Adrian Săvoiu l-a adus în faţa publicului pe marele folclorist Constantin Rădulescu-Codin, „cel despre care ar trebui să se vorbească mai mult decât se vorbeşte în momentul de faţă”. „Discipol al marelui profesor Gheorghe Şapcaliu, Rădulescu-Codin, care a fost inspector şcolar şi a mers prin toate comunele judeţului Muscel, a făcut investigaţii extraordinare pentru vremea aceea şi a salvat multe legende care, în mod sigur, s-ar fi pierdut până astăzi.”, spunea profesorul Săvoiu.

Volumul „Din trecutul nostru: legende, tradiţii şi amintiri istorice”, apărut în 1923, are exact o sută de ani. „O carte puţin cunoscută a lui Rădulescu-Codin este „Muscelul nostru”, în care vorbeşte nu numai despre Câmpulung, ci şi despre comunele judeţului Muscel, foarte informat, cu multe ilustraţii rarisime pentru acea perioadă şi un plan al oraşului Câmpulung, în detaliu realizat. Privind cu lupa, se poate observa nucleul oraşului exact aşa cum era acum o sută de ani.”, a precizat deţinătorul lucrărilor celui de-al doilea autor important al istoriei oraşului şi zonei.

Capodopera lui Constantin Rădulescu-Codin – a continuat profesorul Săvoiu – este a doua monografie a Câmpulungului, după cea a lui C.D. Aricescu, „Câmpulungul Muscelului. Istoric şi legendar. Privire asupra trecutului cu hărţi, figuri şi numeroase vederi, însoţit de călăuza vizitatorului”. Lucrarea oferă multe amănunte legate de oraş, apărute în plus faţă de ceea ce exista în anul 1855, când se scria prima monografie. O face atractivă pentru cititor mulţimea de fotografii, un aspect nemaiîntâlnit pentru anul în care a fost publicată, 1925, la Editura Librăriei Ioan N. Staicu. Cartea prezentată de Adrian Săvoiu a fost în biblioteca lui Gheorghe Chiţa.

Un amănunt interesant dezvăluit de profesorul Săvoiu: la moartea lui Constantin Rădulescu-Codin, care a pierit de tânăr, la doar 50 de ani, Ion G. Nicolaescu, preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor din Muscel, a adunat discursurile rostite în trista împrejurare într-o cărticică a cărei publicare a avut un scop precis: „Broşură ce se vinde pentru ridicarea unui bust lui Codin”. Obiectiv despre care nu se ştie dacă a fost îndeplinit.

  • „Antologia poeţilor de azi”, de Ion Pillat şi Perpessicius, următoarea lucrare prezentată, a apărut în două volume: primul în 1925, al doilea în 1928. „Am adus-o din două motive. Primul: are semnătura lui Mihai Moşandrei din 1925. Al doilea: avem trei poeţi legaţi de spaţiul câmpulungean.”, spunea Adrian Săvoiu despre lucrarea care conţine şi 35 de chipuri realizate de Marcel Iancu. Cei trei scriitori legaţi de Câmpulung, care apar în această antologie a poeziei, sunt Ion Barbu, Dimitrie Nanu şi George Topîrceanu.
  • „Ion Barbu a debutat în acest număr din revista „Sburătorul”. Este un număr rarisim. Când un colecţionar de timbre are un timbru care conţine o eroare, acesta devine mult mai valoros decât oricare din acea serie.”, spunea Adrian Săvoiu. Tot aşa şi revista „Sburătorul”, în care a apărut Ion Barbu, conţine o greşeală legată de anul apariţiei, 1991 (9 decembrie 1991), în loc de 1921. „Lovinescu spune pe prima pagină: „Sburătorul” îşi face o cinste, deschizându-şi coloanele acestui nou poet, căruia i-a dat numele Ion Barbu.” Nu-i plăcea numele Barbilian, pentru că avea o conotaţie mai ciudată. Lovinescu i-a spus şi lui Moşandrei: „Acest nume te condamnă literar!” Moşandrei i-a răspuns: „Este numele tatălui meu. Cum să-l schimb?”
  • Întrucât l-a amintit pe Mihai Moşandrei, profesorul Săvoiu a arătat primele sale volume. Toate cele 275 de exemplare ale cărţii „Păuni” din 1929 poartă semnătura poetului. Al doilea volum, „Găteala ploilor”, premiat de Societatea Scriitorilor Români, în 1932, pe când Mihai Moşandrei avea 36 de ani, este ilustrat cu un portret realizat de Jean Steriadi.

„Singurătăţi” este a treia lucrare, publicată în 1936. „Moşandrei îi scria lui Alexandru Rosetti, la Bucureşti, de ce nu mai apare acest volum. A apărut la Fundaţia pentru Literatură şi Artă „Regele Carol al II-lea”, condusă de Alexandru Rosetti. Moşandrei spunea că se teme că ar putea să vină războiul şi să se întâmple ceva. Rosetti îl liniştea că nu se întâmplă nimic. „Nu vine niciun război! Ce sunt aceste gânduri negre?” După trei ani, urma să se întâmple.”, sunt amănunte dezvăluite de profesorul Săvoiu. Cartea poartă autograful oferit acestuia de Mihai Moşandrei pe 12 aprilie 1989.

Al patrulea volum, „Ofrandă muzelor”, apărut înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, tot la Fundaţia pentru Literatură şi Artă, conţine autograful lui Mihai Moşandrei, din 7 ianuarie 1991, având acelaşi destinatar. Se întâmpla cu trei ani înainte de moartea sa.

Din biblioteca lui Mihai Moşandrei a ajuns în faţa publicului „Omagiu profesorului Ion Nanu Muscel”. Volumul a apărut când Ion Nanu Muscel s-a retras din activitate, în 1936, şi conţine discursurile unor personalităţi ale timpului.

  • Un volum din 1934, intitulat „Sărbătorirea domnului inginer de mine Mathei M.Drăghiceanu”, tipărit cu ocazia împlinirii a 90 de ani de către personalitatea elogiată, conţine şi telegrama profesorului Ion Ţicăloiu. „Câmpulung, 15 mai 1934. Adânc venerate şi scumpe domnule Drăghiceanu, astăzi, când împliniţi 90 de ani şi când vă priviţi operele, vă rog a nu pierde din vedere a mă socoti printre ele. Lângă domnia voastră şi prin domnia voastră am învăţat ce este munca. Ajutat de domnia voastră, mi-am clădit viaţa pe care am visat-o. Să trăiţi, domnule Drăghiceanu! Smerit Doctor Ion D. Ţicăloiu, profesor la Liceul „Dinicu Golescu” din Câmpulung.”, a dat citire profesorul Săvoiu mesajului tatălui lui Şerban Ion Ţicăloiu.

  • Altă raritate expusă în cadrul evenimentului este „Viaţa literară şi culturală a Mănăstirii Câmpulung în trecut”, semnată de Dan Simonescu, publicată în 1926. „Autorul scrie despre cărţile aflate la Mănăstirea Câmpulung şi aminteşte de faptul că aici, în 1669, a luat fiinţă prima şcoală publică din Muntenia. Cercetând în ultimii ani, am constatat că în 1616, la Frascati, lângă Roma, era fondată prima şcoală publică din Europa. Aşadar, avem o diferenţă de doar o jumătate de veac între şcoala fondată acolo şi şcoala de la Câmpulung, cea dintâi din Principate. Până se va înfiinţa Şcoala „Sfântul Sava” la Bucureşti va mai trece ceva vreme.”, a continuat profesorul Săvoiu.

  • „Crucea Jurământului”, studiu de Dumitru Băjan, este punctul de plecare pentru scrierile ulterioare pe acest subiect.
  • „Pentru că noi am avut aici o Şcoală Normală din 1896, mutată de la Bucureşti, iar învăţătorii aveau şi instrucţie militară, avem o carte a lui Ion G. Nicolaescu, „Biografiile învăţătorilor din Muscel morţi în războiul pentru întregirea neamului”. Sunt inventariaţi toţi învăţătorii, cu date concrete despre existenţa lor.”, lucrare urmată în expunerea de la Galeria „Arta” de un manual al profesorului redactat de Demetru Nitzulescu, „Europa cu lecturi geografice pentru clasa a II-a secundară” din 1929. „Am avut un profesor la Câmpulung, la Liceul „Dinicu Golescu”, care, în perioada interbelică, a scos un manual aprobat de Ministerul Instrucţiunii în 24 iulie 1929.”, a precizat acesta.
  • Prezentarea lui Adrian Săvoiu n-avea cum să nu includă monografiile preotului Ioan Răuţescu. „Două dintre ele nu se găsesc nici măcar la principalele biblioteci publice din Câmpulung. „Mănăstirea Aninoasa” şi „Monografia Dragoslavele” pentru care, în 1937, a primit premiul Academiei Române, sunt lucrări care nu vor mai fi reluate sau îmbunătăţite niciodată de cineva, pentru câtă minuţie, câtă trudă, cât document există în aceste cărţi. Cea de-a treia monografie a Câmpulungului este „Câmpulung-Muscel. Monografie istorică”, 1943. Este o carte cumpărată de mama care a notat: „3 mai 1988. Am cumpărat cartea „Câmpulung-Muscel. Monografie istorică” de la doamna Georgescu, nepoata soţilor Dinescu, cu locuinţa în Tabaci, azi I.L. Caragiale. Ileana Săvoiu”

  • Altă lucrare monumentală, „Şcoala Normală “Carol I” din Câmpulung Muscel. Trei pătrimi de veac de activitate”, de Ioan G. Marinescu, are 920 de pagini şi a apărut în 1943. „Este prima monografie a Şcolii Normale „Carol I”. Această şcoală este, cred, singura din România care are patru monografii: cea din 1943, cea din 1967, la centenar, cea din 1992, la 125 de ani, şi cea din 2017, la 150 de ani, când am publicat, împreună cu profesorul George Radu, monografia şcolii.”, a continuat profesorul Săvoiu.
  • „Dacă mă veţi întreba care este cartea mea favorită despre Câmpulung, aceasta este „Prin Câmpulung şi pe muscelele lui”, autor Nicolae Th. Ştefănescu, din 1946. Este o carte despre care am aflat în anul 1985, mergând cu profesorul Constantin Capră la Mihai Moşandrei. Atunci l-am cunoscut. Profesorul Capră i-a dus revista „Ramuri”, în care Mihai Moşandrei face o recenzie acestei cărţi, singura, de altfel. Văzându-mă atât de uimit, Moşandrei scrie că: „Această carte trece din biblioteca profesorului Constantin Capră în biblioteca tânărului profesor Adrian Săvoiu”. Am rămas uimit de gestul lui şi, din acel moment, a început prietenia cu Mihai Moşandrei.”, a dezvăluit acesta.
  • Volumul lui George Topîrceanu, „Balade vesele şi triste”, din 1920, a apărut după război, în condiţii foarte grele. În încheiere, Adrian Săvoiu a arătat publicului două numere dintr-o revistă în privinţa căreia a intuit că ascultătorii săi n-au văzut-o niciodată, „Însemnări ieşene”, apărută în 1936 sub conducerea lui Mihail Sadoveanu, George Topîrceanu şi Grigore T. Popa. „Din păcate, Topîrceanu s-a stins din viaţă în anul următor. Dar în revistă apare, în 1938, o poezie pe prima pagină, intitulată „De profundis” – „Din adâncuri”. Topîrceanu a fost luat prizonier la Turtucaia şi, vreme de doi ani, a stat în prizonierat. La Iaşi nu s-a mai ştiut nimic despre el. S-a crezut că este mort, s-au făcut pomeniri, s-a scris în presă că se regretă dispariţia poetului. Când a revenit din prizonierat, constatând aceste lucruri, a scris „De profundis”.”, dezvăluia profesorul Adrian Săvoiu, care a dat citire versurilor.

„Nu, asta nu pot s-o suport!
Curând, e-un an şi jumătate
De când aţi declarat că-s mort
În unanimitate.

Toţi proştii câţi m-au cunoscut
Ziceau: „Mi-era un fel de rudă –
Săracul! Cine-ar fi crezut?…”
Îmi vine să-nviez de ciudă!

Profane mâini mi-au răsfoit,
La Iaşi, arhiva.
Revistele m-au prohodit,
Amicii mi-au mâncat coliva.

Mă pipai, stau nedumerit.
Mă trag de păr, simt că mă doare…
Nu, n-am murit!
Vă dau cuvântul de onoare.

Scriu versuri proaste, deci exist!
Mi-e dor, mi-e foarte dor de-o fată.
Trăiesc, de vreme ce sunt trist
Şi râd ca altădată.

Dar astăzi, negru şi zburlit
De cum m-a prins duşmanul, –
Vă dau de veste c-am sosit
Întreg, şi eu, şi geamantanul!

Cu aceste versuri minunate ale lui George Topîrceanu, încheiem şi noi prezentarea de carte veche asigurată de profesorul Adrian Săvoiu, cu precizarea că vom continua relatarea pe acest subiect cu momentul susţinut de Ioan Crăciun.

Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!