„În memoria scumpei mele mame şi a tuturor mamelor, care, asemenea ei, şi-au închinat viaţa copiilor lor” este textul care înconjoară marginea impozantului monument funerar ridicat în urmă cu mai bine de şapte decenii, în vecinătatea capelei din Cimitirul „Flămânda”. Opera de artă îi aparţine artistului câmpulungean Constantin Baraschi, care a realizat sculptura ce străjuieşte mormântul în amintirea celui mai iubit om din viaţa sa: Zoe Baraschi, născută Muşat. Străinii de aceste locuri, care nu cunosc istoria Câmpulungului, ar fi tentaţi să creadă că sub lespedea gri şi rece, străjuită de impresionanta statuie a lui Iisus Hristos, lucrată din marmură, îşi doarme eternitatea cineva cu stare din Câmpulungul de altădată. Nu. Mama lui Constantin Baraschi, o femeie săracă, a fost încercată teribil de moartea a şase copii şi a soţului, de boală, de viaţa grea, lucrând ca lenjereasă pentru femeile avute din oraş. Martor al suferinţei mamei sale, Constantin, i-a aşezat la căpătâi, în clipa despărţirii, sculptura unui Crist îndurerat, cu ochii închişi, simbol al tristeţii artistului rămas fără icoana vieţii sale.
- În locul mamei sale foarte bolnave, copilul Costică spăla, călca şi apreta rufele refuzate de doamne
Sculptura deosebită, care se distinge numaidecât între monumentele funerare clasice, are o poveste sfâşietoare. Cât de mult şi-a iubit mama acest artist colosal al Câmpulungului, apreciat în cele mai importante muzee de artă plastică din Europa, în care au ajuns lucrările sale!
Radu Adrian povesteşte cu atât de multă emoţie despre copilăria lui Constantin Baraschi, încât pe cititor nu are cum să nu-l mişte amănuntele tulburătoare despre familia săracă a acestuia. Artistul, considerat unul dintre marii sculptori ai ţării noastre, a venit pe lume pe 27 noiembrie 1902, într-o familie modestă din mahalaua Olarilor. Părinţii, Anton Baraschi şi Zoe Muşat, erau meseriaşi săraci. Copilul Costică, ultimul care a supravieţuit dintre cei şapte copii, a cunoscut de mic greutăţile, mai ales după ce a rămas orfan de tată.
„Mama lui săracă, absolut săracă, se ocupa cu spălatul rufelor la oamenii mai sănătoşi financiar ai Câmpulungului. Copilul Costică Baraschi erau mereu trimis la diferite doamne cu rufele spălate, călcate, apretate şi, de multe ori, venea cu ele înapoi, refuzate. Relua această operaţie, pentru că mama sa, care era foarte bolnavă şi la care a ţinut foarte mult, nu avea puterea de a acoperi activitatea. La 14 ani, întorcându-se acasă cu coşul cu rufe spălate şi călcate, refuzate de doamnele Câmpulungului, a plâns şi a jurat mamei: „De acum încolo, ţin eu casa!” Şi s-a apucat să muncească, cioplind piatra.”, este povestea depănată de artistul Radu Adrian şi consemnată în „Radiografia Câmpulungului”, lucrare coordonată de Mihai Diaconescu, apărută în 2008, la Editura Ars Docendi. Înainte de a lucra piatra, copilul a început pictând cutii, semne de carte, „coup-papier”-uri, pe care le vindea Librăriei Staicu.
- Coleg de bancă cu Tudor Muşatescu, copilul Baraschi a fost ajutat de familia acestuia să urmeze o şcoală
Copilul Constantin Baraschi a urmat clasele primare la Şcoala Primară nr.1, „având coleg de şcoală şi de bancă, dar şi de „bătăi în recreaţie”, pe Tudorică Muşatescu”. De altfel, familia Muşatescu l-a ajutat pe Constantin Baraschi să urmeze mai departe o şcoală. „Singurele momente senine erau prilejuite de prietenia cu colegii de şcoală Dan Simonescu şi Tudor Muşatescu, ca şi de primirea caldă, părintească, în casa acestuia din urmă, unde dragostea maternă a Elenei Muşatescu îl va ocroti în toată tinereţea sa.”, scrie Dumitru Baciu în cartea „Lumini muscelene”.
În copilărie, era atras de lucrul unui vecin olar pe nume Copăescu, însă, în loc de oale, a folosit pământul argilos al Gruiului pentru „animale şi figuri omeneşti, printre care chipurile colegilor şi prietenilor săi. Pictorul Nicolae Grant i-a permis copilului să-l însoţească în plimbările sale în jurul Câmpulungului, în timpul cărora picta frumuseţile oraşului. Băiatul se făcea util ducându-i şevaletul şi culorile, dar şi învăţând de la maestru.
- S-a dus la admiterea la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti cu pantofii rupţi, căptuşiţi cu ziare
Înainte de a se înscrie la Şcoala Comercială din Câmpulung, s-a pregătit în atelierele cioplitorilor din Albeştii de Muscel, de la carieră. La şcoala câmpulungeană, pe care n-a finalizat-o, a fost sfătuit să se înscrie la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti. Planurile i-au fost întrerupte de război. Lucra, ca ucenic, într-un atelier de sculptură din Bucureşti, când a fost nevoit să revină acasă. Şi-a umplut timpul fiind fotograf, pictor de firme şi copertine, cioplitor de ornamente şi monumente funerare, ceasornicar, notează Dumitru Baciu.
În 1921, s-a întors la Bucureşti. „Cu pantofii rupţi, căptuşiţi cu ziare, şi o lădiţă modestă în mână, s-a înscris la examenul de admitere, reuşind primul. Aici, în timpul studiilor, s-a bucurat de ocrotirea directorului şcolii, George D. Mirea, şi a fraţilor Ion şi Dimitrie Nanu, toţi câmpulungeni. Intrat în clasa lui Dimitrie Paciurea, care l-a iniţiat în tehnica sculpturii, în acelaşi timp, Constantin Baraschi a urmat cursurile Academiei Libere din Bucureşti. Apoi a fost trimis cu o bursă, pentru specializare la Paris, unde s-a format sub îndrumarea celebrului sculptor Emile Antoine Bourdelle, unul dintre marii sculptori ai lumii, care, interesat de talentatul român, l-a luat în atelierul său.” (sursa: „Oameni din cetatea de scaun”, autori Gheorghe Pârnuţă, Ovidiu Isbăşescu, Flaminiu Mârtzu).
Încă de la absolvirea Şcolii de Arte Frumoase, în 1927, Constantin Baraschi a expus la Salonul Oficial, fiind premiat pentru „Bust de fată”. Doi ani mai târziu, la 29 de ani, a fost răsplătit cu Marele Premiu de Onoare la Expoziţia Internaţională de la Barcelona. În 1937, la Expoziţia Internaţională de la Paris, a fost medaliat cu aur, iar la Milano, cu argint.
Mâinile sale au realizat portretele a diferite personalităţi ale vieţii culturale şi ştiinţifice din România, scriitori, savanţi, artişti. În Câmpulung, sunt expuse în spaţiul public „Ţăranca din Muscel” din Parcul Jurământului, bustul lui Nicolae Bălcescu, în Grădina Publică şi, în acelaşi loc, „Autoportret”, bustul lui Oprea Iorgulescu, amplasat în faţa şcolii care-i poartă numele, grupurile statuare de la Cimitirul „Flămânda” şi intrarea de la Stadionul Municipal.
„Pasionat de redarea perfectă a personalităţii revoluţionarului Nicolae Bălcescu, a creat, practic, lucrarea cea mai importantă a vieţii sale, monumentul lui Bălcescu, din Piteşti, care se află faţă în faţă cu Primăria oraşului. (…) Mai propune un monument închinat poetului Mihai Eminescu şi, în sfârşit, creează în piatră basorelieful de la Casa Centrală a Armatei din Bucureşti.”, relata, cu ani în urmă, Radu Adrian.
- Baraschi s-a stins după o supărare provocată de şocul unei acuzaţii de plagiat
Specialistul îl consideră pe Constantin Baraschi „sculptorul ultimei jumătăţi de secol, cel mai onorat cu comenzi.” „A fost chiar acuzat că acaparase cam toate comenzile şi le dirija după cum dorea el, ceea ce i-a atras într-un fel antipatia colegilor de breaslă şi a criticii literare.”, mai spunea Radu Adrian.
Câteva dintre lucrările sale: Aleea Cariatidelor, din Parcul Herăstrău, monumentul „Kilometrul Zero” din centrul Bucureştiului, din faţa Bisericii „Sfântul Gheorghe”, statuia lui I.L. Caragiale, din Bucureşti, bustul lui Nicolae Bălcescu, din Parcul Cişmigiu ş.a.
În ciuda aprecierii sale încă din perioada pregătirii la Paris, Constantin Baraschi, foarte ataşat de mama sa, a revenit în ţară. Zoe Baraschi s-a stins în anul 1946, la vârsta de 73 de ani. Fiul ei, care a urmat-o 20 de ani mai târziu, a trăit mai puţin, doar 64 de ani. Ani de împlinire profesională şi artistică deplină. A fost profesor şi director al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, din Bucureşti, Membru Corespondent al Academiei Române, Artist al Poporului şi Maestru Emerit al Artei.
Tot din relatarea lui Radu Adrian, consemnată în „Radiografia Câmpulungului”, aflăm ce i-a adus sfârşitul lui Constantin Baraschi: „În anul 1965, a fost acuzat că sculptura care trebuia să fie un monument măreţ al lui Mihai Eminescu este plagiată după „Lorenzo di Medici” a lui Michelangelo. Diferenţa ar consta în faptul că Mihai Eminescu era îmbrăcat într-un palton, dar stătea jos în aceeaşi poziţie. Acest lucru l-a demonstrat într-un articol însoţit de imagini Dan Hăulică. Şocat de această „apreciere”, marele nostru sculptor Constantin Baraschi a căzut într-o depresie, a făcut o criză de inimă şi a decedat şase-şapte luni mai târziu.”
Constantin Baraschi s-a stins în ziua de 22 martie 1966. Dorinţa i-a fost ca urna cu cenuşă să-i fie depusă la mormântul mamei sale din Cimitirul „Flămânda”.
Magda BĂNCESCU