02/07/2026

Se renunţă la focul de artificii de Revelion. A picat şi sistemul de sonorizare, pentru colinde, care costa mult peste suma alocată de Primărie

Măsurile de austeritate stabilite la nivel guvernamental, pentru a determina administraţiile din teritoriu să drămuiască rezervele sfârşitului de an, se răsfrâng asupra cheltuielilor planificate în luna decembrie, care vor trebuit eliminate. Am relatat într-un articol anterior că se renunţă, de nevoie, la închirierea patinoarului, acţiune care nu este permisă a fi susţinută din bugetul local. Nu vom avea la trecerea dintre ani nici foc de artificii, costurile pentru o astfel de distracţie nefiind acceptate a fi angajate, conform ordonanţelor în vigoare. Dacă absenţa patinoarului este o dezamăgire pentru cei mici, principalii beneficiari ai acestui divertisment de sărbători, în schimb, focul de artificii chiar reprezenta o cheltuială nejustificată, cu efecte neplăcute pentru animalele speriate de minutele de „bubuit” din centru. Şi dacă se renunţă definitiv, nu este nicio pierdere, dimpotrivă, dispare un stres inutil pentru nişte animale speriate, ca să se distreze nişte cetăţeni cu gurile căscate spre cer.

În categoria lipsurilor intră şi concertele, pentru care, oricum, Primăria nu avea bani. Ce poate achiziţiona Primăria sunt căsuţele de Crăciun, pentru a oferi condiţii civilizate de comerţ întreprinzătorilor care doresc să vină la târgul organizat la Câmpulung în perioada sărbătorilor.

  • Banii rămaşi de la sistemul de sonorizare nu pot fi direcţionaţi către patinoar

La şedinţa Consiliului Local din 27 noiembrie 2025, primăriţa Elena Lasconi a avut un comentariu referitor la cheltuielile pe care le poate face, în limitele restricţiilor bugetare stabilite de Guvernul României.

„Vă spun de acum că n-o să avem sistem de sonorizare, tocmai pentru că este din scurt şi tocmai pentru că valoarea era mult mai mare decât am găsit noi pe SICAP. Deci n-o să avem sistem de sonorizare. Am cercetat piaţa pentru căsuţe şi o să avem căsuţe. N-o să avem patinoar, pentru că aşa doreşte Guvernul în urma ordonanţelor date. Fiind o perioadă de austeritate, nu o să avem de Revelion artificii şi concerte. N-o să avem artificii şi dintr-un alt punct de vedere: deranjul pe care îl provocăm animalelor. Mi-aş fi dorit să avem drone, doar că preţul este de patru sau chiar de cinci ori mai mare şi nu ne permitem. Sper ca de sărbători să avem colinde, încercăm să organizăm cu şcolile, Casa de Cultură, în Târgul de Crăciun, şi sper să ne bucurăm unii de alţii. Am trăit vremuri când nu aveam multe lucruri şi cred că cel mai important lucru este să ne simţim aproape unii de alţii, fără ură, răutate, şi aproape de familii. Vă doresc tuturor să fiţi sănătoşi şi voioşi de sărbători! Facem cât putem şi ce putem.”, a precizat şefa Executivului.

Achiziţia sistemului de sonorizare era justificată de intenţia de a se auzi muzică de colinde şi pe distanţa Bulevardului „Pardon”, nu numai în Piaţa Primăriei. Dar suma alocată prin rectificarea de buget aprobată cu trei zile înainte – 158.000 lei – n-a fost de ajuns. „Un sistem wireless complet – nu pe fir, căci asta ar fi însemnat să spargem granitul, vorbesc despre firul de sunet, nu de alimentare -, care are cel puţin 40 de boxe, costă mult mai mult. Din acest motiv nu am făcut achiziţia, pentru că nu ne permitem să dăm atâţia bani.”, spunea Elena Lasconi.

Din păcate, regulile în materie de cheltuieli admise în prezent nu dau voie ca suma rămasă necheltuită pentru achiziţia sistemului de sonorizare să fie direcţionată către închirierea patinoarului. „Noi avem banii de la sonorizare, putem să-i alocăm imediat, doar că nu ne lasă Guvernul. Nu ne lasă ordonanţele să achiziţionăm închiriere pentru patinoar. Ideea a fost a mea, pentru că mi se părea că aşa putem să unim oamenii şi să fie mulţime de oameni, care să se strângă şi să se bucure, să auzim râsetele copiilor, să fie colinde. Aşa am gândit-o atunci. Nu am făcut-o nu pentru că nu vrem noi, ci pentru că nu ne lasă Guvernul. Putem să avem în vedere, la un moment dat, să facem un patinoar al nostru în „Kretzulescu”, pe jumătate din fostul patinoar. Iar vara să fie folosit pentru skateboard sau pentru altceva. Asta putem s-o gândim. Dar noi nu puteam să prindem acum, pentru că se plăteşte din alt capitol bugetar.”, a explicat Elena Lasconi imposibilitatea consumării acestei rezerve pentru închirierea serviciilor firmei deţinătoare a patinoarului.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!