Foto: În curtea mănăstirii Câmpulung. Desen de Michel Bouquet, 1843
Neofit Cretanul (circa 1690 – 1754), grec originar din insula Creta, a devenit mitropolit al Ţării Româneşti în anul 1738 şi a rămas în scaunul mitropolitan până la sfârşitul vieţii. Graţie culturii sale înalte, a fost numit preceptor al fiilor domnului muntean Constantin Mavrocordat. Deşi grec, a manifestat un profund respect pentru tot ce era românesc, iar cel mai mare merit al său constă în stăruinţa depusă pentru desfiinţarea iobăgiei impuse de Mihai Viteazul. Actul, semnat de 64 de boieri şi clerici, a consemnat acest fapt la 5 august 1747.
Om de litere şi mare cărturar, Neofit Cretanul a acordat o atenţie specială tipăriturilor. În cei 16 ani, cât a fost mitropolit al Țării Românești, au ieşit de sub teascuri tot atâtea volume. În acest timp, nu numai că n-a încercat să grecizeze eparhia sa, ci dimpotrivă, a contribuit la restrângerea utilizării limbii slavone în cursul serviciului religios din biserică, acordând astfel o mai mare importanţă limbii române.
În 1753 mitropolitul Neofit a fost amestecat, fără voia lui, în rivalitatea dintre „boierii ţării” și favoriții greci din preajma domnului. Neofit s-a aflat în tabăra „boierilor pământeni” și a fost, se pare, otrăvit în mai-iunie 1753. Avea să moară pe 16 iunie 1753, iar ceremonia funebră s-a desfășurat discret, din moment ce n-a atras atenția contemporanilor.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în 2023 canonizarea Sfântului Ierarh Martir Neofit Cretanul și înscrierea lui în calendarul Bisericii Ortodoxe Române în ziua de 16 iunie.
Mitropolitul Neofit a lăsat un jurnal despre cele două vizite pastorale făcute în eparhia sa în anii 1746 şi 1747. Textul primei călătorii este scris de Neofit însuşi, în limba greacă. Relatarea celei de-a doua vizite începe în greceşte şi continuă în limba română, prin redactarea unui secretar, a cărui identitate nu se cunoaşte.
Vizita la mânăstirea Câmpulung
Foto: Neofit Cretanul (1690 – 1753)
Prima vizită în Țara Românească a lui Neofit Cretanul a început luni, 2 iunie 1746, şi s-a încheiat pe 1 septembrie acelaşi an, dată la care mitropolitul s-a reîntors la Bucureşti.
Iar miercuri dimineaţa, la 13 august [1746], liturgisind aici [la mânăstirea Aninoasa] şi pomenind şi pre ctitori, am plecat de aici, şi călătorind în sus spre miază-noapte am ajuns seara la mânăstirea ce se cheamă Câmpulung.
Biserica are hramul Adormirea Maicii Domnului. Ea este fondată de către preafericitul şi cel dintâi domn al Ungro-Vlahiei, Radu Negru Voievod, la 6723 de la Adam (Hristos 1215). Mai pre urmă, de mulţimea anilor, s-a ruinat de sine în a doua domnie a lui Alexandru-Vodă Iliaş, la 7136 [1628], şi a rămas biserica ruinată până în zilele preafericitului domnitor Matei-Voievod Basarab, la 7144 [1636], care, trăgându-şi neamul din şirul preafericitului domnitor Radu Negru Voievod, s-a mişcat şi a restabilit biserica din temelie, a înfrumuseţat-o şi chiliile şi împrejmuirile mânăstirii, după cum zice inscripţia ce este scrisă în biserică. […]
Aici în biserică este zugrăvit Negru-Vodă şi fiul lui, Dan voievod, şi unul Nicolae al lui Alexandru Voievod, şi Matei Voievod şi doamna lui Elena. Tot acolo este îngropat şi Nicolae Alexandru Voievod, pre mormântul căruia este inscripţia pe care noi o dăm româneşte:
„Sub această piatră odihnesc oasele bunului creştin Io. Nicolae Alexandru Voievod, care s-au pristăvit la leatu…”
La început aici la mânăstire se făcea şi târg însemnat, care era cunoscut în toată Europa, fiindcă se adunau în fiecare an neguţători şi oameni de la douăzeci până la treizeci de mii. Acum însă nu se face, fiindcă s-au stricat din cauza neregularităţilor. Aici era şi un han, unde se făcea târgul, înconjurat cu zid de piatră, înăuntrul căruia erau prăvălii foarte multe. Aceste prăvălii cu zid cu tot s-au ruinat din ordinul imperial în timpul războaielor trecute ale turcilor cu nemţii, fiindcă aici se întărise şeful general al nemţilor cu oastea lui.
Această sfântă mânăstire, precum şi oraşul, sunt situate într-un câmp lung, dar îngust, pentru care după limba locului se numeşte Câmpulung. Acest câmp este într-adevăr lung; fiindcă el se întinde în sus de la Câmpulung şi ajunge până la Piteşti, fiind tot asemenea de îngust. Mânăstirea, precum şi oraşul, sunt situate pe malul drept al unui râu, numit Câmpulung.
Crucea Jurământului din Câmpulung
Foto: „La Nămăești”, desen de Mary Adelaide Walker în volumul „Cărări neumblate prin România”, Londra, 1888
În oraş, pe locul unde se face târgul, se află şi o cruce de piatră, pe care a pus-o Duca Voievod, şi unde sunt scrise toate imunităţile acelui oraş, care sunt scrise româneşte pe piatră şi pe care noi le dăm aici:
„În numele Tatălui şi Fiului şi sfântului Duh, amin. Ridicatu-s-au această cinstită şi sfântă cruce întru slava şi cinstea Naşterii Domnului nostru Iisus Christos şi întru pomana Domniei mele Io. Duca Voievod şi a doamnei Domniei Mele Anastasia şi a fiului Domniei Mele Io. Constantin voievod.
Văzând Domnia Mea mila oraşului Câmpulung, cum să fie iertată de vama de pâine, să nu dea vamă domnească, aşijderea şi orăşenii să nu dea vamă ori din ce vor vinde, care vamă au fost iertată şi răposatul Io. Radu Negru Voievod, când au fost leatu 6723 [1215] şi de Alexandru-Vodă Iliaş la leatu 7136 [1628] şi de alţi bătrâni răposaţi domni, precum scrie în cărţile cele bătrâne şi în pisania sfintei mânăstiri, care este pusă deasupra uşii bisericii, întărite de răposatul Matei Basarab cu mare blestem.
Iar când a fost în zilele Domniei Mele venit-au judeţul cu orăşenii cu jalbă la Domnia Mea, spunând cum că călugării le strică mila oraşului, ce au avut de la alţi domni bătrâni. Într-aceia, văzând Domnia Mea cărţile cele bătrâne şi ce scrie în pisania mânăstirii, Domnia Mea încă am întărit mila cu această cinstită cruce, ca să fie iertaţi şi de Domnia Mea de aceste toate, câte scrie mai sus. Iar cine nu va întări mila aceasta să fie proclet şi anatema. Ispravnic au fost Andrei judeţul cu 12 pârgari, decembrie 25, leatu 7153 [1645].
Aşijderea şi pentru judecata oraşului pre orăşeni să-i judece judeţul cu 12 pârgari şi cu bătrânii oraşului. Iar călugării sau pârcălabii sau măcar alţii să n-aibă a se amesteca ca să strice judecata şi obiceiul lor, ce au fost de la alţi domni bătrâni. Ci tot legile şi judecăţile lor să fie stăpânitoare, şi judeţul să n-aibă voie a lua vamă de la orăşeni din cele ce vor vinde ei”.
Plecarea din Câmpulung a mitropolitului Neofit Cretanul
Deci am rămas acolo la Câmpulung şi joi la 15 august [1746], şi am liturghisit acolo în ziua Sărbătoarei Născătoarei de Dumnezeu. După aceasta am mai rămas acolo vineri şi sâmbătă.
Iar duminică, la 17 august, am plecat de acolo, şi călătorind spre răsărit, am ajuns seara la o cârciumă a preafericitului Brâncoveanu şi am dormit aici. Luni dimineaţă la 18 august, plecând de aici şi călătorind tot spre răsărit, am trecut râul Dâmboviţa şi am intrat în cadilicul [districtul] Dâmboviţa, lăsând Muscelul, şi am ajuns pe la prânz la o moşie, pe care vornicul Creţulescu, la moartea sa, a afierosit-o Mitropoliei, şi care moşie se numeşte Voineşti. Şi sculându-ne de aici iarăşi am călătorit spre răsărit şi seara am ajuns la Mitropolia noastră din Târgovişte.
Şi rămânând aici destule zile, a venit ordin de la domnitor către noi ca să venim la Bucureşti, să facem strămutarea lui Matei al Libiei în tronul patriarhal al Alexandriei. Şi plecând din Târgovişte am ajuns la 1 septembrie în Bucureşti.
Notă:
Traducerea din grecește în limba română a jurnalului scris de Neofit Cretanul a fost făcută de arhimandritul Ghenadie Enăceanu în anul 1876.
Textul s-a reprodus după Ghenadie Enăceanu, „Mitropolitul Ungro-Vlahiei Neofit I”, în „Biserica Ortodoxă Română”, februarie 1877, anul III, nr. 5, Bucureşti, pp. 177-183. Colecția Bibliotecii Academiei Române.