În cadrul etapei cu numărul 14, din Liga a 3-a, Seria 5, Muscelul Câmpulung s-a impus cu scorul de 2-1 în faţa echipei AFC Odorheiu Secuiesc, la capătul unui meci cu scântei, disputat vineri după-amiază pe stadionul „Municipal”. În urma acestui rezultat, echipa patronată de medicul stomatolog Claudiu Ciolan a revenit pe prima poziţie a clasamentului, după ce ocupanta fotoliului de lider, Olimpic Cetate Râşnov, a pierdut cu 3-1 confruntarea din deplasare cu Kids Tâmpa Braşov.
- O victorie grea, dar meritată
Pe un teren greu şi o vreme potrivnică fotbalului, Muscelul Câmpulung a început în forţă partida cu AFC Odorheiu Secuiesc, având şansa să deschidă scorul încă din minutul 20, însă, balonul şutat din întoarcere, din apropierea careului mare, de Ştefan Ghiţă, cel mai bun jucător al meciului, a întâlnit bara transversală. Opt minute mai târziu, căpitanul muscelenilor îşi reglează tirul şi reuşeşte să marcheze un gol superb din lovitură liberă, de la aproximativ 22 de metri de poarta adversă, din poziţie centrală. Prima repriză se termină cu avantajul minim al gazdelor care au controlat în totalitate această parte a meciului. În actul secund, oaspeţii sunt mai prezenţi în joc, au chiar momente de dominare, iar în minutul 63 reuşesc să înscrie golul egalizator. Arthur Gyorgy a profitat de o greşeală în apărarea gazdelor, a centrat puternic în faţa porţii, iar balonul a căpătat o traiectorie ciudată care l-a păcălit pe portarul Voicu, oprindu-se în plasă. Peste doar şapte minute de joc, Marius Sanda a fost faultat în suprafaţa de pedeapsă adversă, iar „centralul” partidei a arătat fără să ezite punctul cu var. În primă fază, portarul oaspeţilor a reuşit să respingă şutul lui Antonio Niţă, însă, acesta a fost pe fază şi a reluat balonul în poartă. S-a terminat 2-1, fotbaliştii musceleni obţinând astfel o victorie grea, dar pe deplin meritată, care-i propulsează din nou în fruntea clasamentului Seriei a 5-a.
- Marius Sanda a plecat de la stadion cu ambulanţa
Faza din minutul 70, în care centralul partidei Adrian Florin Sava a acordat echipei Muscelul Câmpulung o lovitură de la 11 metri, a stat la baza scandalului declanşat pe terenul de joc după ce Antonio Niţă a înscris pentru 2-1. Aflat în careul oaspeţilor, Ştefan Ghiţă a fost trântit la pământ de un fundaş advers în momentul în care, după ce a cules balonul din poartă, se îndrepta către coechipierii săi pentru a se bucura alături de aceştia pentru golul victoriei. A rezultat o învălmăşeală generală, cu schimburi de „amabilităţi” între jucătorii celor două echipe, în timp ce spectatorii din tribune nu mai conteneau cu huiduielile la adresa oaspeţilor: „Băăăă, bă ungurilor, băăă, ruşine băăă!!! Hooo, hooo…Aţi venit aici să ne rupeţi?! Să vă fie ruşine!”. Când lucrurile păreau că s-au liniştit iar jucătorii echipei gazdă se retrăgeau în propriul teren, Marius Sanda a căzut ca secerat după ce a fost lovit din spate de unul dintre adversari. Fotbalistul muscelean a avut nevoie de intervenţia echipajului medical de pe ambulanţa SAJ prezentă la stadion, fiind ulterior transportat la spital, cu o ambulanţă SMURD, pentru investigaţii medicale amănunţite. Diagnostic preliminar: ruptură de ligamente şi menisc.
N. Manole