- SC Olimpic Cetate Râşnov – AFC Câmpulung Muscel 1-1 (1-0)
Derby-ul rundei cu numărul 13 din Seria a V-a, Liga a III-a, dintre SC Olimpic Cetate Râşnov şi AFC Câmpulung Muscel s-a încheiat nedecis, scor 1-1. Râşnovenii au condus cu 1-0, graţie golului marcat de Bogdan Roşu în prima repriză, însă muscelenii au revenit pe final de meci şi au obţinut un punct, după ce aproape pe tot parcursul reprizei secunde au evoluat în superioritate.
Pe un teren greu, pe alocuri desfundat, şi pe o vreme potrivnică fotbalului, partida de la Râşnov, de pe stadionul Bucegi, a început în nota de dominare a gazdelor, care au fost foarte aproape de a deschide scorul la jumătatea primei reprize, însă şutul lui Roşu a fost reţinut fără probleme de portarul Voicu. În minutul 43, Olimpic Cetate Râşnov reuşeşte să deschidă scorul prin Bogdan Roşu, la capătul unei faze prelungite de atac şi prima repriză se termină în avantajul echipei aflate în fruntea clasamentului Seriei a V-a. În debutul reprizei secunde, gazdele rămân în 10 jucători după ce Vîrlan este eliminat pentru un fault grosolan. În aceste condiţii, fotbaliştii musceleni trec, treptat, treptat, la conducerea jocului şi, cu 15 minute înainte de fluierul final al arbitrului, reuşesc egalarea prin Antonio Niţă. Muscelul ar fi putut pleca acasă cu toate cele trei puncte dacă, în minutul 81, Turcin n-ar fi ratat ţinta după ce a scăpat singur cu portarul advers! S-a terminat 1-1 iar CS Olimpic Cetate Râşnov se menţine pe primul loc şi după această etapă. Muscelul e tot pe locul doi, ambele echipe având acelaşi număr de puncte, 29, departajarea fiind făcută de golaveraj. Pe locul trei, la două puncte în spate, a venit Olimpic Zărnești. Pentru partida de la Zărneşti, antrenorul interimar „Vasi” Slăninoiu a avut la dispoziţie următorii jucători: Marian Voicu – Marian Ion, Laurenţiu Hagiu, Marius Sanda, Andrei Cicu, Steve Ndah, Ionuţ Jenaru, Luca Stancu, Ştefan Ghiţă, Elvis Ciaccio, Andrei Stelea. Rezerve: Andrei Dumitru, Robert Dumitrescu, Alexandru Chiriac, Lumiere Migne Tjeck, Rareş Căpăţână, Fernandez Lucas, Antonio Niţă, Cătălin Sajin şi Codruţ Turcin. N. Manole