În preajma Retro Paradei Toamnei, programată duminică, 12 noiembrie 2023, începând cu ora 12.00, vă împărtăşim câteva dorinţe ale lui Emil Hagi, unele cu şanse de realizare în curând, altele cu iz de nostalgie. Înainte de a relata despre eforturile familiei Hagi de a deschide un Muzeu al Automobilului Românesc şi de a-i îmbogăţi colecţia, cu costuri pe care numai o pasiune fără margini le face suportabile, preluăm invitaţia organizatorilor evenimentului auto din week-end şi o transmitem mai departe muscelenilor. Temele abordate în cadrul simpozionului care dublează expoziţia auto din curtea muzeului: „Istoria autobuzului românesc”, „Istoria de 135 de ani a platformei ARO – despre fondarea Fabricii de Hârtie Câmpulung 1888”, „25 de ani de la începerea colaborării ARO – Dacia pentru piese ştanţate şi ambutisate” şi „25 de ani de la prezentarea la Salonul Auto de la Paris a modelului ARO Crosslander”. „Istoria autobuzului românesc” va fi prezentată atât în legătură cu fabrica de la Câmpulung, cât şi cu achiziţia Asociaţiei „Metrou Uşor” din Bucureşti, troleibuzul istoric ROCAR 217E, găzduit, pe durată nedeterminată, de Muzeul Automobilului Românesc. Nu va rămâne mult timp singura dotare din domeniul transportului în comun, întrucât Emil Hagi are în derulare un proiect de achiziţionare a unui autobuz UD 117, care a servit transportului de pistă la Aeroportul Otopeni.
- Emil Hagi este în negocieri avansate cu deţinătorul autobuzului UD 117, un autobuz de pistă la Otopeni
Legat de subiectul autobuzelor, care va fi abordat în cadrul apropiatului eveniment de la Muzeul Automobilului Românesc, Emil Hagi ne povestea că există un proiect în derulare, pe care şi-l doreşte foarte mult îndeplinit. „Sperăm că îl vom finaliza în acest an. Intenţionăm să aducem aici un autobuz UD 117, pentru care suntem în negocieri destul de avansate cu deţinătorul lui. La vremea lui, a fost autobuz de pistă la Otopeni, care ducea pasagerii de la aerogară la avion. Este într-o stare destul de bună, are kilometri puţini, este funcţional şi acest lucru, poate, ne va da posibilitatea, să-l şi înmatriculăm. Iar la parade să putem să ieşim cu el în traseu. Suntem în faza în care încercăm să adunăm fondurile necesare, încât să putem să-l achităm şi să achităm şi transportul.”, este dorinţa lui Emil Hagi de a completa dotarea colecţiei Muzeului Automobilului Românesc.
Fiind funcţional, ar putea fi adus pe roţi, dar este vorba despre necesitatea obţinerii unor acte, numere, efectuarea ITP etc. Demersul este în stadiul de proiect în derulare.
- „Drumul maşinilor vechi, în special al celor româneşti, este unul singur: la fier vechi, în linguriţe, în Turcia”
În cei mai bine de nouă ani trecuţi de la înfiinţarea Muzeului Automobilului Românesc, preocuparea prioritară a fost îmbogăţirea patrimoniului. „Această activitate are, însă, un specific aparte. În momentul în care a apărut o maşină interesantă, o maşină valoroasă din punct de vedere istoric şi nu numai, această oportunitate trebuie valorificată în acel moment. Pentru că, altfel, ea pleacă pe drumul ei. Drumul maşinilor vechi, în special al celor româneşti, este unul singur: la fier vechi, în linguriţe, în Turcia. Dacă se întâmplă acest lucru, chiar dacă, în timp, vreodată, cineva, vreo entitate a statului român, Ministerul Culturii, un ONG, o asociaţie de restauratori va încerca să facă nişte demersuri susţinute pentru restaurarea unor maşini româneşti, dacă nu au baza de plecare, respectiv maşinile, nu le pot reinventa. De la asta trebuie plecat. Este şi motivul pentru care noi, mai nou, ne-am schimbat cumva strategia. Am constatat că este mult mai important să descoperim, să achiziţionăm şi să conservăm maşinile decât restaurarea lor, pentru că ele, odată achiziţionate şi conservate, în momentul în care va veni vremea restaurării, vom avea ce restaura. Aşa, dacă nu avem, nu putem să reinventăm noi…”, mărturisea Emil Hagi cum trebuie gândit şi lucrat pentru salvarea unor modele rare, poate, unice.
- Nu mai există niciun exemplar al autobuzului TV 71, pe care îl cerea la export inclusiv Cehoslovacia, care producea renumitele Skoda Karosa
A ajuns la această convingere pe „propria piele”, ratând şansa de a aduce la Câmpulung vehiculul său preferat din punct de vedere estetic. „Eu trăiesc acum marea amărăciune că sunt o grămadă de maşini care s-au făcut în România, în mii de exemplare, dintre care, la această oră, nu există nici măcar un exemplar. Amărăciunea care mă încearcă este legată, în primul rând, de o maşină pe care eu o consider ca fiind cea mai frumoasă maşină care s-a făcut vreodată în România. Gusturile nu se discută, este părerea mea, mi-o asum. Este vorba tot despre un autobuz, se chema TV 71, era un autobuz de mică capacitate, dar cu o linie extrem de modernă pentru acea vreme, chiar şi pentru acum. Era atât de frumoasă şi de performantă această maşină făcută în anii ’60, încât era solicitată la export – şi putem să ne mândrim într-un fel cu acest lucru – chiar şi în Cehoslovacia, care făcea renumitele Skoda Karosa. Erau autocarele cele mai numeroase din dotarea ONT-ului din România. Şi, cu toate acestea, cehii importau de la noi TV 71. Exista şi o motivaţie: fiind un autocar de mică capacitate, acoperea un anume segment de solicitări pentru micile firme de turism sau pentru ce fusese el conceput: drumurile mai grele, de munte. Aşa fusese gândit şi în România. Făcea traseele Câmpulung – Rucăr – Bran. Făcea Sibiu – Păltiniş. Făcea Braşov – Poiana Braşov. Deci drumurile de munte, care, la acea vreme, nu erau asfaltate, aveau curbe şi serpentine foarte strânse şi, atunci, acest autobuz fiind mai mic, se preta foarte bine la această zonă. În România nu mai există niciunul. Ultimele două, de care ştiam noi, erau în Cehoslovacia, dar care fuseseră grav abuzate, căci fuseseră transformate în pavilioane apicole şi, într-un târziu, au dispărut şi acelea. Am încercat, la un moment dat, să luăm legătura, să ne apropiem de un astfel de autobuz, l-aş fi adus aici şi pavilion apicol. Dacă era după mine, îl aduceam şi cu albinele în el. Dar nu am reuşit şi, între timp, au dispărut şi acestea.”, este mâhnirea lui Emil Hagi că n-a reuşit să salveze un astfel de exemplar.
- „De la TV 1, până la TV 4, nu mai există niciun exemplar. Ultimul pe care îl ştiu eu era o fostă ambulanţă TV 4, care funcţiona ca maşină de aprovizionare la Liceul „Dinicu Golescu”, pe vremea când eram eu elev, acum 45 de ani”
Potrivit interlocutorului nostru, în România, în prezent, nu mai poate fi găsit nici măcar un exemplar din primele microbuze, dubiţe, furgonete TV. „De la TV 1, până la TV 4, nu există niciun exemplar. Ultimul pe care îl ştiu eu, unul dintre acestea, mi-l amintesc, era o fostă ambulanţă TV 4, care funcţiona ca maşină de aprovizionare la Liceul „Dinicu Golescu”, pe vremea când eram eu elev, acum 45 de ani. Tot ce ne-a rămas sunt nişte fotografii, dar maşini nu mai există niciuna. Şi este foarte mare păcat! Şi este păcat pentru faptul că, în România, abia acum a început să apară timid acest cult al restaurării. Cum la fel de timid şi încercăm şi noi să contribuim la impunerea cultului pentru voluntariat. Voluntariatul în România este ceva în secundar şi apare ca o ciudăţenie, când ar trebui să fie la ordinea zilei. Ar trebui să fie… dar şi asta lipseşte, cum este simţul civic. Ar trebui ca fiecare să aibă acest lucru, şi maturi, şi copii. Din păcate, nu este cum ne-am fi dorit noi.”, a condus Emil Hagi discuţia în direcţia implicării şcolilor în proiecte pe bază de voluntariat.
- Scumpirea vieţii în România afectează organizarea şi participarea la evenimentele auto
Ca deţinător de muzeu, îi este din ce în ce mai greu, la toate capitolele. „În primul rând, la partea de finanţare, pentru că au evoluat economia şi viaţa noastră de zi cu zi, iar noi ne permitem din ce în ce mai puţin. Eu simt acest lucru pe pielea mea, pentru că eu ţin acest muzeu din principala mea sursă de finanţare, care este pensia mea. Din cauza inflaţiei, acest lucru se vede şi se simte. Pot să fac din ce în ce mai puţine lucruri. Şi la capitolul organizare de evenimente. Ne este tot mai greu, dar asta nu înseamnă că ne dăm bătuţi, ci încercăm cumva să suplinim aceste greutăţi prin identificarea unor subiecte mai interesante şi gândim ca acest lucru să atragă atenţia şi cât mai mulţi participanţi. Şi invitaţilor noştri, din aceleaşi motive, le este mai greu să vină la Câmpulung. Nu se mai poate face cu atâta uşurinţă cum se făcea înainte. Gândiţi-vă ce înseamnă să vină, cum aveam altădată oaspeţi de la Oradea, cu un ARO cu motor pe benzină, care consumă 15 litri la suta de kilometri! Vă imaginaţi ce costuri ar fi însemnat numai carburantul, nemaivorbind de timpul alocat şi celelalte costuri! Evenimentele sunt cu atât mai de succes cu cât au o participare mai largă, cu cât maşinile care vin sunt mai interesante, mai bine restaurate.”, mai spunea Emil Hagi.
Însă, cu ajutorul partenerilor săi împreună cu care organizează acţiunile, Emil Hagi a reuşit să depăşească impedimentele descrise, găsind subiecte mai elaborate, mai interesante, bazate pe cercetări aprofundate, pentru prezentarea temelor propuse.
Magda BĂNCESCU
Sursa foto: http://www.enciclopedie.info/autobuze-in-romania/