Elena Lasconi nu este dispărută, nu a abandonat Primăria şi Câmpulungul şi nici n-a cedat nervos, cum tot speră, de trei ani încoace, opozanţii politici, care au atacat-o, au şicanat-o, au sabotat-o, personal şi profesional, în permanenţă, în cel mai murdar fel posibil. Acum, vezi Doamne, îi fac favorul de a nu-i exploata electoral necazul, nedezvoltând subiectul care impresionează orice om şi, în special, un părinte.
Motivul pentru care adversarii nu comentează subiectul delicat nu este faptul că sunt înduioşaţi de tărăşenia care se va stinge, veţi vedea, precum focul de paie. Altceva îi opreşte să nu amplifice cantitatea de noroi aruncată în ea: o ţară întreagă este de partea Elenei Lasconi, şi pentru afirmaţiile de bun simţ făcute la emisiunea de la care a pornit iureşul, şi pentru izbucnirea fiicei, care a avut un moment pasager de rătăcire.
În schimb, o lovesc pe altă parte, imputându-i că a lăsat baltă oraşul şi s-a făcut nevăzută. La fel ca orice om „fiert” de grijă într-o situaţie de criză familială, care nu mai are linişte neştiind ce se întâmplă cu copilul lui, Elena Lasconi a făcut ceea ce era normal să facă: să se vadă cu fata şi să afle ce este cu ea. Ca mamă, a fost şocată de reacţia publică a fiicei şi, foarte speriată fiind, mai cu seamă că nu şi-a recunoscut copilul într-o asemenea ipostază, era normal să meargă la Paris şi să vorbească cu ea. Aşa ar fi făcut şi un părinte membru PSD ori PNL şi orice alt părinte, cu sau fără carnet de partid.
Asta se întâmplă în prezent: Elena Lasconi şi-a luat câteva zile de concediu şi s-a dus la Oana, la care va mai rămâne câteva zile. Lucrurile s-au liniştit şi nu va fi cazul de o continuare a incidentului, cum, probabil, aşteaptă rivalii politici ai primăriţei. Oana, un copil mai rebel, regretă vorbele grele aruncate mamei, care n-au fost altceva decât o ieşire nervoasă, pe fondul unor convingeri diferite.