Una dintre maramele irezistibile din colecţia fără concurenţă în Muscel a lui Ionuţ Fintoiu este splendoarea decorată cu flori mov şi turcoaz, domolite de verde şi „nucăriu” şi câţiva stropi de roz, scăpaţi din ustensila artizanei care a realizat un lucru atât de rafinat. Este atât de fină încât îţi este teamă s-o atingi, ca să nu strici preţiosul accesoriu, mai ales dacă nu ai pielea mâinilor netedă. Mâini „nelucrate” trebuia să aibă şi săteanca pricepută la ţesutul maramelor, este un lucru care ne-a rămas în minte din povestirile abundând în amănunte mai puţin ştiute, dezvăluite de Ionuţ Fintoiu ascultătorilor săi la şezătorile şi evenimentele dedicate artei populare din Muscel. Tânărul rucărean le-a transmis celor care îi împărtăşesc pasiunea pentru portul popular din nordul Argeşului informaţii legate de purtarea maramei în zona noastră. Căci piesa care desăvârşea ţinuta femeii nu era aruncată, pur şi simplu, pe cap, ci respecta un ritual, care ţinea cont de vârsta purtătoarei, de ocazie şi de modalitatea de aşezare a marginilor, astfel încât să lase salba la vedere.
- Colecţionarul rucărean: „Cred că marame ca în zona noastră nu are nimeni şi n-o să mai facă nimeni niciodată”
Prezentările de costume din colecţia lui Ionuţ Fintoiu n-au lipsit de la acţiunile desfăşurate în Muscel – Câmpulung, Podu Dâmboviţei, Nămăeşti -, în ultimul an: întâlnirea Asociaţiei Folcloriştilor de la Tabăra Oratia, şezătoarea de Mica Unire de la Dâmbovicioara, şezătoarea comună Argeş – Bucureşti de la Hanul Bărăţiei, expoziţia de fotografie „Familia în alb şi negru din satul românesc de altădată” de la Centrul de Informare şi Promovare Turistică Dâmbovicioara şi Noaptea Muzeelor la sate, la Casa „George Topîrceanu” din satul Nămăeşti.
Peste tot unde a bucurat privirile publicului cu piese rare, Ionuţ Fintoiu a spus şi povestea acestora şi, în general, povestea locurilor, al căror specific influenţează portul popular. Colecţionarul muscelean a studiat mult şi a învăţat mult, citind, vorbind cu oamenii, analizând fotografiile vechi din satul muscelean, unde a remarcat, de pildă, un anumit fel de încălţăminte folosită la munte sau un anumit fel de a purta marama, care se aşeza studiat, pentru a nu masca bogăţia de la gâtul femeii cu stare.
Portul popular muscelean conţine un accesoriu obligatoriu, în absenţa căruia nu este complet. „Din costumul muscelean nu lipseşte marama. Marama se poartă din perioada căsătoriei. Dacă nu eşti căsătorită, nu pui maramă pe cap. Nu mai pui maramă pe cap nici dacă rămâi văduvă.”, a precizat Ionuţ Fintoiu. Tot în cazul văduvelor, basmaua nu se mai leagă la spate, ci în faţă, sub barbă.
Ionuţ Fintoiu le-a dezvăluit celor interesate de tipicul purtării hainelor de către înaintaşe un amănunt desprins din codul din vechime, neştiut de foarte multă lume: sub maramă se aşează un batic şi nu neapărat din considerente de fixare a maramei pe păr, ca să nu alunece. „Nu se punea marama pe păr. Niciodată, marama nu se aşeza pe păr, pentru că nu se spăla. Se punea un batic sau se făceau anumite căciuliţe din lână, sub care se strângea părul, prinse cu agrafe. Atunci, marama apărea foarte bogată. Se lăsau ambele capete pe spate şi se făcea o buclă în faţă, ca să se arate bogăţia. Întotdeauna, marama se plia, pentru că venea salbă peste.”, susţine colecţionarul. Baticul de sub maramă era în ton cu nuanţa principală a costumului.
La toate evenimentele la care a fost invitat, Ionuţ Fintoiu a adus din colecţia sa o maramă săcelenească, cusută cu flori colorate. El are şi marame cu flori din fir, dar, fiind foarte grele, au început să se taie, oricât le-a protejat, ţinându-le în prosoape. Fotele, la fel, le ţine rulate pe carton, cu prosop aşezat între ele. „Din păcate, de vreo 40 de ani, nu mai face nimeni marame, nici măcar Marama Musceleană nu mai reproduce aşa ceva. Cea care făcea marame trebuia să fie o persoană foarte delicată, care nu prea muncea prin curte, fiind protejată din acest punct de vedere. Firul era foarte tăios şi foarte subţire, iar mâna aspră, cu bătături, îl rupea. Nu-şi permiteau să rupă borangicul, pentru că era foarte greu de reparat. Cine o voia, o voia nouă şi frumoasă, nu cu noduri. Cred că marame ca în zona noastră nu are nimeni şi n-o să mai facă nimeni niciodată.”, relata Ionuţ Fintoiu.
La evenimentul desfăşurat anul trecut, la începutul lunii septembrie, la Vila Golescu, când Cooperativa Meşteşugărească Marama Musceleană a aniversat 50 de ani de la înfiinţare şi 50 de ani de activitate continuă, am aflat că, în prezent, doar două femei din Muscel mai ţes marame, o lereşteancă şi o jugureancă. Ambele datorează priceperea lor muncii în cadrul Cooperativei Meşteşugăreşti Marama Musceleană.
Doina Neguţ, din Lereşti, o doamnă mai în etate, continuă să ţeasă acasă. Cealaltă este Elena Anghel, din Poienarii de Muscel, satul Jugur. Elena Anghel a învăţat să ţeasă de la soacra ei. Iar Doina Neguţ, de la Lereşti, a ţesut pentru Marama Musceleană şi practică pe mai departe acest meşteşug, aşa cum au făcut şi mama, şi bunica ei.