18/08/2026

De interes! Când și unde puteți depune actele pentru cartea funciară

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș este una dintre puținele instituții de interes public care își desfășoară activitatea și prin intermediul unor structuri locale existente în cinci localități urbane din județ. Și la Câmpulung este activ un birou al OCPI Argeș, fiind facilitată astfel relația de serviciu de cadastru cu cetățenii, firmele, experții topografi și notarii din municipiu și zona Muscel.

Cei care doresc să își înregistreze lucrările cadastrale pentru imobile în Registrul General de Intrare și, ulterior, în registrul public care este cartea funciară, o pot face la sediul Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară din Câmpulung, situat în strada Matei Basarab, nr. 131, vizavi de sediul Direcției de Asistență Socială, lângă Poliție. Programul de înregistrare a cererilor este cuprins între orele 08.30-14.00, de luni până joi, și între 08.30-13.00, în zilele de vineri. Eliberarea actelor de către funcționarii de la BCPI Câmpulung se face de luni până joi, între 11.00-16.00, și vinerea, de la 09.30 la 13.30, cu precizarea că în fiecare zi se ia pauză de masă de la ora 12.00 la 12.20.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!