15.5 C
Campulung Muscel
17/06/2024

Suprafaţa podului amplasat pe Valea lui Pătru, din Lerești, va fi extinsă

Podul care se află pe strada Valea lui Pătru, punct Muşetoiu, va fi extins. Decizia a fost luată în urma sesizărilor oamenilor cu privire la spaţiul îngust pe care îl oferă podul, acesta fiind amplasat după o curbă de aproximativ 90 de grade. Valoarea acestei achiziții este de 268.191,09 lei. Lucrarea este executată de firma Group Concif SRL, din Bădeni – Stoeneşti, patronată de Sorinel Răuţoiu.

Potrivit primarului din Lereşti, Marian Toader, în această zonă au fost foarte multe incidente, fiind mulţi şoferi care luau curba mai strâns și, fie din neatenţie, fie din cauza dimensiunilor mai mari ale maşinilor, îşi deteriorau jantele maşinii. Totodată, de menţionat este faptul că autospecialele, precum cele din dotarea pompierilor, nu s-ar încadra pe acest pod, fiind imposibilă o intervenţie din partea acestora.

Aşadar, primarul Marian Toader a luat decizia de a extinde podul la cele două capete, astfel încât să permită pătrunderea pe acesta cu orice tip de vehicul. „Este vorba de un pod care este amplasat cumva într-o curbă, undeva la 90 de grade, iar cu o maşină de intervenţie, cum este cea de pompieri, nu se putea accesa. Pe lângă acest lucru, au fost nenumărate incidente, spre exemplu cei care luau curba mai strâns loveau cu aripa din dreapta, ori cu roata şi au fost mulţi care şi-au stricat jantele şi cauciucurile în acea zonă. La solicitarea cetăţenilor, îl vom extinde puţin”, a afirmat primarul din Lereşti.

Lucrările sunt începute la pod, iar edilul comunei Lereşti este încrezător că acestea se vor finaliza curând. Potrivit acestuia, echipa care se ocupă de extinderea podului lucrează inclusiv în week-end, sâmbăta. De asemenea, podul se va extinde pe o parte cu 1,5 metri, iar în cealaltă parte cu 3 metri, urmând ca, în final, acesta să aibă aproximativ 5 metri la un capăt şi 7 metri la celălalt capăt, pentru a se putea circula cu o autospecială a pompierilor, sau cu maşini mai mari. R.A.Ș.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!