Sediul să fie la Jandarmi, laolaltă cu Poliţia Naţională, Poliţia Locală, Detaşamentul de Pompieri şi Jandarmerie
Asociaţia „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul” continuă demersurile către instituţiile statului, în vederea îndeplinirii dezideratului principal pentru care a fost înfiinţată: dezvoltarea societăţii civile, una dintre modalităţile de punere în practică a acestui obiectiv reprezentând-o protejarea valorilor sale. Cea mai recentă solicitare adresată Primăriei Câmpulung are ca obiect clădirea fostei Unităţi de Jandarmi, în privinţa căreia au fost abandonate planurile de transformare într-un centru de găzduire a imigranţilor. Asociaţia noastră insistă ca autorităţile locale să se ocupe serios de obţinerea aprobărilor necesare pentru gruparea într-un singur sediu a Poliţiei Naţionale, Poliţiei Locale, Detaşamentului de Pompieri şi Jandarmeriei. Cel mai important punct al solicitării noastre îl reprezintă depunerea tuturor diligenţelor în scopul înfiinţării la Câmpulung a unei unităţi de mascaţi.
Către Primăria Municipiului Câmpulung
În atenţia domnului primar
Asociaţia „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul”, constituită din 75 de reprezentanţi ai societăţii civile, din majoritatea domeniilor de activitate, din Câmpulung şi nu numai, a primit cu bucurie vestea abandonării de către autorităţile centrale a planului de transformare a clădirii fostei Unităţi de Jandarmi din municipiu în centrul de primire şi găzduire a persoanelor refugiate. Ca să fie complet eliminat pericolul aducerii de imigranţi la Câmpulung, care are şi aşa destule probleme de ordin social, cultural, chiar etnic, în condiţiile înmulţirii excesive a populaţiei rrome atât în municipiu, cât şi în localităţile rurale ale zonei Muscel, Asociaţia noastră vă solicită să întreprindeţi de urgenţă demersurile necesare pentru fructificarea spaţiului generos al imobilului.
Cea mai potrivită destinaţie, care va salva, cu siguranţă, clădirea de la a reintra, în viitor, pe agenda de spaţii disponibile a Ministerului de Interne, este aceea de sediu pentru forţele de intervenţie locale: Poliţia Naţională, Poliţia Locală, Detaşamentul de Pompieri, Jandarmerie. Gruparea instituţiilor menite să asigure protecţia comunităţii locale va conduce la o eficientizare a activităţii acestora, în special a Poliţiei Locale, care va puncta la capitolul autoritate prin faptul că funcţionează laolaltă cu Poliţia Naţională.
Totodată, A.S.C.M. vă solicită ca, în calitate de autoritate locală, receptivă la nevoia de siguranţă a populaţiei câmpulungene, să insistaţi la forurile în drept, pentru înfiinţarea unei unităţi de intervenţie rapidă în municipiu (o unitate de mascaţi). Unul dintre considerentele care stă la baza acestei solicitări îl reprezintă, după cum am spus mai înainte, numărul în creştere al etnicilor rromi, autori ai majorităţii faptelor antisociale petrecute în municipiu. În acelaşi timp, o astfel de celulă de intervenţie rapidă vine şi în sprijinul atenuării conflictelor în comunele muscelene, unde, de asemenea, există comunităţi consistente de rudari, în care fenomenul furtului de lemne (dublat de cel de energie electrică) rămâne la ordinea zilei.
În speranţa unui răspuns grabnic şi complet,
Vă mulţumim!
Cu stimă, Consiliul Director
Nădăjduim ca, în urma acestui demers, să nu se întâmple ca acum câţiva ani, când înverşunarea Poliţiei Municipale de a rămâne în centru ne-a adus în situaţia unui imobil disponibil, luat în vizor de Imigrări.