În dimineaţa de luni, 21 august 2023, în jurul orei 8.00, un urs a fost semnalat în Grădina Publică, alerta fiind emisă prin aplicaţia RoAlert. Acest incident nu este neobişnuit în Câmpulung, unde urşii au fost văzuţi anterior în diverse zone ale oraşului.
- Ursul a ieşit „la plimbare” prin parc
Un cetăţean, care a asistat la această scenă uluitoare, a reuşit să filmeze momentul în care sălbăticiunea alerga nestingherită prin Grădina Publică. De asemenea, acesta a fost surprins şi de camerele de supraveghere video ale Primăriei în momentul în care cutreiera dintr-un capăt în altul al parcului. Într-o coincidenţă, consilierul Andrei Grecu, care se îndrepta către Primărie, a devenit martorul evenimentului şi a reuşit să fotografieze jivina de la distanţă. Mai mult decât atât, într-o scenă surprinzătoare, ursul părea să stea lângă uşa magazinului Vodafone, ca şi cum ar fi aşteptat să fie deschis.
Într-un oraş în care prezenţa urşilor a devenit tot mai obişnuită, evenimentul a adus în prim-plan importanţa conştientizării şi a măsurilor de siguranţă care trebuie aplicate în astfel de situaţii. Incidentul se adaugă unei lungi liste de apariţie a urşilor în Câmpulung, fapt care a ridicat preocupări în ceea ce priveşte lipsa hranei şi impactul asupra habitatului acestor animale sălbatice.
- Urşii au făcut senzaţie prin oraş pe timpul lui Călin Andrei, Liviu Ţâroiu şi Elena Lasconi
Unul dintre cele mai notabile cazuri datează din vara anului 2010, când un urs a coborât în centrul Câmpulungului. Acesta a vizitat Supermarketul Penny, Restaurantul „Hangiţa”, Big-ul, Primăria, Cofetăria “Iepuraşul” şi s-a întors spre Policlinică. Potrivit declaraţiilor de la acea vreme, animalul a fost surprins lângă Cofetăria “Iepuraşul”, fiind înregistrat de camerele de supraveghere ale Primăriei. Acesta a stârnit, la vremea aceea, un val de spaimă asupra tuturor câmpulungenilor, care au fost îngrijoraţi de prezenţa ursului, în doar câteva zile, în unele dintre cele mai vizitate locuri din Câmpulung.
În anii care au urmat, prezenţa urşilor în Câmpulung a continuat să fie o problemă semnificativă. În mandatul lui Liviu Ţâroiu, Câmpulungul parcă s-a sălbăticit de tot. În vara anului 2018, un urs a fost observat plimbându-se fără grijă prin curtea Colegiului Naţional Pedagogic „Carol I”. Acesta a fost observat, la un moment dat, de un bărbat, de care s-a speriat şi a fugit prin locul unde a venit.
Tot în acelaşi an, în toamnă, un alt urs de dimensiuni impresionante, de peste 200 de kilograme, după cum l-au descris localnicii, a început să bântuie pe Valea Bărbuşii. Acesta a venit până în gospodăriile oamenilor, omorând și mursecând animale în repetate rânduri. Ursul a atacat două seri la rând, omorând câteva oi ale oamenilor din acea zonă. În miez de noapte, localnicii au sunat speriaţi la 112, însă nimeni din partea autorităţilor nu a fost prezent în zonă. Oamenii au fost nevoiţi să stea cu focul aprins în curte toată noaptea, fiind o metodă de a ţine sălbăticiunile departe de casă. Cu toate acestea, fiara a revenit în jurul orei 4.20, şi a fost surprinsă pe când mânca dintr-o oaie. Un localnic şi-a mutat oile în altă parte, dar, între timp, ursul s-a dus înapoi şi a rupt uşa de la gard, încercând să mai găsească oi, însă fără rezultat. În timpul lui Ţâroiu, în ciuda faptului că mai multe persoane au sunat la 112, niciun reprezentant al autorităţilor nu a venit în zonă.
Un alt episod notabil a avut loc în anul următor, 2019, când un urs şi-a făcut apariţia într-o altă parte a Câmpulungului. De această dată, un crescător de albine din zona Grui a fost vizitat frecvent de o astfel de fiară. Ursul părea să fie atras de dulceaţa mierii şi nu s-a arătat intimidat de prezenţa umană. Un incident grav a avut loc în anul 2021, când un urs a omorât doi porci într-o gospodărie şi l-a rănit pe al treilea. Fiara a atacat într-o gospodărie situată pe strada Traian, în apropierea fostei Fabrici de Matriţe, omorând şi rănind animalele familiei Ivan. Destul de recent, la sfârşitul anului 2022, o nouă întâlnire cu un urs a avut loc în Câmpulung. De data aceasta, animalul a fost observat în zona Valea Unchiaşului. Autorităţile locale au intervenit prin intermediul jandarmilor, iar primăriţa Elena Lasconi a anunţat o patrulă, care să asigure că ursul nu se apropie de casele oamenilor. În ciuda intervenţiei rapide, ursul a reuşit să fugă în pădure, înainte ca jandarmii să ajungă la locul incidentului.
Sălbăticiunile s-au învăţat cu oamenii şi nu mai au frică de nimeni şi de nimic atunci când vine vorba de procurarea hranei, în condiţiile în care şi habitatul lor a fost grav afectat de defrişările masive. Cu toate că urşii pot fi fascinanţi, interacţiunile cu aceste animale sălbatice pot fi periculoase atât pentru oameni, cât şi pentru animale. Nu de puţine ori, urşii care au vizitat gospodăriile oamenilor au omorât animalele sau au provocat pagube însemnate. Aşadar, în situaţiile în care urşii sunt observaţi de către o persoană, se recomandă oamenilor să evite să se apropie de aceştia şi să anunţe autorităţile în cel mai scurt timp, deoarece situaţiile pot deveni unele tragice.
În ultimul episod din acest lung istoric al interacţiunilor dintre om şi urs, animalul din Grădina Publică a fost alungat de către jandarmi către “Ciobănaşu’”, în cele din urmă ajungând pe strada Islaz. La scurt timp, o echipă de vânători a sosit în zonă, pentru a trage câteva focuri de armă, în speranţa că ursul se va speria şi nu va mai coborî către oraş.
Robert Adrian ŞTEFAN