ARO Câmpulung a întâlnit miercuri, 9 august, pe terenul din cadrul bazei sportive Viitorul Argeș din Pitești, pe „U” Craiova 2 într-un meci amical inclus în programul de pregătire al formației muscelene dinaintea startului noului sezon fotbalistic din Liga a 3-a.
Partida s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, după ce oltenii au condus cu 2-0 până spre finalul jocului. ARO a început în forță disputa, însă, după o bară a lui Robu, contrar cursului jocului, craiovenii reușesc să deschid scorul printr-un șut deviat. Imediat după pauză „U” Craiova face 2-0 și se părea că avantajul se va mări pe tabela de marcaj. Muscelenii s-au mobilizat exemplar și, nu nu numai că nu au mai primit gol, dar au și reușit să egaleze. Măzărache a redus din diferență în minutul 85, iar în minutul 90 Jenaru a marcat pentru 2-2. Următoarea partidă de pregătire a muscelenilor se va disputa sâmbătă, 12 august, la Dragoslavele în meciul retur contra celor de la Kids Tâmpa Brașov.Tot miercuri, echipa de juniori U19 s-a deplasat la Mioveni pentru o partidă de verificare contra celor de la CS Mioveni U19. Meciul a fost la discreția muscelenilor, care au ratat din toate pozițiile, însă două greșeli personale au făcut ca meciul să se termine 2 – 0 pentru adversari.
Seniori
- ARO Câmpulung – U Craiova 2 2 – 2 (0 – 1)
- Au marcat: Măzărache, Jenaru
- ARO Câmpulung: Mușat– Fieraru, Oprean, Butoiu, Robu – Chiper, Bucurescu, Jenaru – Măzărache (cpt), David Vanderstukken, D. Grigore. După pauză au mai evoluat: Gallo, R. Cicu, Alexe, Pia, Mihalcea, Durdun, Olaru, Troană. Antrenor: Ionuț Mihu
U19
- CS Mioveni – ARO Câmpulung 2 – 0
- ARO Câmpulung – U19: Bădulescu – A. Cicu, Bogdan, Bunel, Marinescu – Pia, Durdun, Papuc – Șerban, Troană (cpt), Tobias. După pauză au mai evoluat: Spînu, Floroiu, Chivulescu, Neicu, Avram, Bănică, Grigore. Antrenor: Ovidiu Tică
N. Manole