Comitetul de Urgență al FRF a aprobat miercuri, 9 august, componența nominală a seriilor Campionatului Național Liga a 3-a, din sezonul 2023/2024. Astfel, echipele înscrise în următoarea ediție de campionat au fost împărțite în 10 serii a câte 10. Constatăm faptul că cele trei echipe din județul Argeș care vor evolua în sezonul următor în cel de-al treilea eșalon fotbalistic al țării au fost repartizate în serii diferite, astfel că nu vom avea derby local la Câmpulung!
- ARO Câmpulung și FC Muscelul Elite, repartizate în serii diferite
Astfel, ARO Câmpulung va juca în seria a 4-a alături de echipe din județele Prahova, Dâmbovița, Ilfov și municipiul București (SCM Dunărea 2020 Giurgiu, SC Popeşti-Leordeni, CS Dinamo Bucureşti, AS FC Pucioasa, CSM Flacăra Moreni, CS Păuleşti, CSO Plopeni, CS Blejoi și CSO Tricolorul Breaza). ACS Muscelul Câmpulung Elite a fost detașată în seria a 5-a, alături de echipe din județele Brașov, Covasna și Harghita (ACS Olimpic Cetate Râşnov, ACS SR Municipal Braşov, ACS Kids Tâmpa Braşov, ASC Olimpic Zărneşti, ASC Ciucaş Tărlungeni, ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2, AFC Odorheiu Secuiesc, ACS FC Braşov – Steagul Renaşte, ACS KSE Târgu Secuiesc, iar ACS Unirea Bascov a fost repartizată în seria a 6-a, alături de echipe din județele Telorman, Olt, Dolj și Vâlcea (SCM Râmnicu Vâlcea, ACS Viitorul Dăești, ACS Flacăra Horezu, ACS Cozia Călimănești, CSO Petrolul Potcoava, ACS Vedița Colonești, CS Sporting Roșiori 2008, CSM Cetatea Turnu Măgurele, U Craiova 1948 SA 2).
N. Manole