Un chiriaș al blocului social 10 ne-a sesizat cu privire la numărul ridicat de locuri de parcare destinate persoanelor cu dizabilităţi. Potrivit spuselor sale, în zonă sunt foarte puţine locuri de parcare și o parte însemnată dintre ele sunt atribuite persoanelor cu handicap, iar ceilalţi locatari nu au unde să-şi mai parcheze maşinile.
- Viceprimarul Constantin Ţurţulea: „Persoanele cu dizabilităţi au prioritate la locul de parcare şi nu dăm noi prioritatea”
Viceprimarul Constantin Ţurţulea a explicat că procesul de atriburie a locurilor nu este încheiat şi că va încerca să îl finalizeze în următoarele două săptămâni. Acesta a precizat că prioritizarea persoanelor cu dizabilități la locurile de parcare nu este o alegere subiectivă a Primăriei Câmpulung, ci este stipulată de lege. “Persoanele cu dizabilităţi au prioritate la locul de parcare şi nu dăm noi prioritatea, ci este atribuită prin lege. Dacă noi primim cereri de parcare cu certificat de handicap la dosar, persoanele au prioritate. De aceea, dacă locurile respective sunt trasate şi există, au fost acordate persoanelor cu dizabilităţi.”, a menționat Constantin Țurțulea.
La blocul 10 sunt trasate 15 locuri, iar la blocul 9 sunt 12. Potrivit vicelui Constantin Ţurţulea, în ceea ce priveşte parcarea blocului 10, „cu contract sunt două persoane cu dizabilităţi şi încă unul pentru care încă nu s-a semnat contractul. În momentul în care primim certificatul de handicap, ADP se duce să inscripţioneze locurile cu semnul respectiv. Atribuirea locurilor de parcare nu este făcută, dar acum, că s-a ridicat această problemă, o să facem prioritizarea şi, probabil că în următoarele două săptămâni, le vom da şi în acea zonă. Contractul este cu titlu gratuit, în baza art.65 din Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Doar două au fost marcate, deoarece suntem obligaţi de lege să le marcăm şi să le atribuim cu prioritate. Al treilea loc este în curs de semnare a contractului.”, a menţionat acesta.
La blocul 9 se pare că nu există niciun loc marcat ca fiind atribuit persoanelor cu dizabilităţi, după cum ni s-a precizat iniţial în sesizare. Constantin Ţurţulea a specificat că: „La blocul 9 nu avem niciun contract, respectiv, niciun loc marcat ca fiind destinat persoanelor cu dizabilităţi. După schiţă, se pare că sunt locuri de la 16 la 28 chiar în faţa blocului 9, însemnând 12 locuri de parcare. În următoarele două săptămâni se va face atribuirea acestor locuri, dar contează şi cât de repede vin oamenii să semneze contractele”.
Constantin Ţurţulea a menţionat că a început procesul de atribuire a parcărilor, începând cu zona de nord a cartierului Grui, respectiv blocurile D, iar în Vişoi au fost atribuite la blocurile 28, 29 şi 19. Potrivit acestuia, în următoarea perioadă se vor atribui locuri de parcare la blocurile 9, 10, 14, 15 şi 17. „Trebuie să vedem ce poate fi marcat sau construit şi ce documentaţie este nevoie. Unde se poate marca direct, marcăm cu câteva avize, dar unde trebuie parcări construite, este nevoie de un proces mai lung, respectiv este necesar un proiect.”, a explicat acesta. „În urma desfiinţării garajelor din spatele fostului Cinema „Balada”, unde există în prezent un spaţiu foarte mare, există deja un proiect în lucru pentru crearea unei parcări.”, a mai transmis viceprimarul Câmpulungului.
Robert Adrian ȘTEFAN