La începutul acestei săptămâni, primăriţa Elena Lasconi a prezentat pe scurt stadiul lucrării de amenajare a Bulevardului „Pardon”, ajunse în faza finală. Mai exact, s-a finalizat montarea pavajului şi a pietrei cubice, s-au montat bolarzii retractabili şi stâlpii de iluminat şi au fost executate alveolele pentru bănci. Ce mai are de făcut constructorul? Nu mare lucru. Urmează montarea celor două cişmele, montarea a patru tablouri pentru automatizarea bolarzilor şi a tabloului general de iluminat public.
Şi să scoată argila, a completat consilierul local Dorin Mirea rezumatul primăriţei. Aşa cum au sesizat, probabil, câmpulungenii care au avut drumuri repetate prin centru, în cele aproape două săptămâni trecute de la precedenta comunicare a Elenei Lasconi, la şedinţa extraordinară din 17 iulie 2023, când tot Dorin Mirea a deschis subiectul argilei, tabloul este neschimbat. În urmă cu două săptămâni, şefa Executivului anunţa că executantul a scos argila de pe jumătate de bulevard şi, de atunci, aşa a rămas. Mai sunt de rezolvat alveolele de pe partea cu Republicii, însă constructorul, deranjat că, de data aceasta, nu i-a ieşit figura aplicată pe strada Ion Ţicăloiu, în mandatul trecut, parcă dinadins tărăgănează operaţiunea de scoatere a pământului inferior din alveolele rămase.
Investiţia mai are o etapă suplimentară proiectului, care se realizează în afara investiţiei contractate de firmele familiei Răuţoiu. Proiectul lui Liviu Ţâroiu nu prevedea mobilier urban şi flora care va da un strop de culoare unei amenajări terne – griul fiind condiţia impusă prin avizul Culturii -, prin urmare, dotările vor fi realizate printr-o investiţie separată. Cu cheltuiala aferentă, susţinută de sponsorii care au vrut să se implice în completarea lucrării de modernizare a bulevardului cu ceea ce a lipsit din proiectul lui Ţâroiu: bănci, coşuri de gunoi, jardiniere şi flori, pentru a înfrumuseţa aleea de promenadă centrală. M.B.