Franz Duschek (1830?, Praga – 1884, Alexandria, Egipt) este unul dintre fotografii cei mai renumiţi din perioada domniei regelui Carol I. Prieten și cumnat al altui mare fotograf al epocii, Carol Popp de Szathmari, începând cu anul 1864 Franz Duschek a realizat portretele mai multor personalităţi culturale, politice şi istorice din România.
Astfel, el i-a fotografiat pe revoluţionarul paşoptist Nicolae Golescu, născut la Câmpulung în 1810, pe poetul Cezar Bolliac, fruntaş al Revoluţiei de la 1848, pe istoricul şi publicistul George Bariţiu, cel care a înfiinţat primul ziar românesc din Ardeal, „Gazeta de Transilvania”, pe poetul Vasile Alecsandri, membru fondator al Academiei Române, pe V. A. Urechia, profesor de istoria românilor la Universitatea din Bucureşti, membru al Academiei Române şi preşedinte al Ateneului Român, precum şi pe mulţi alţii.
Portretul lui Mihai Eminescu realizat de Duschek în anul 1878 (a doua fotografie dintre cele patru în care apare Eminescu) a fost considerat în epocă – şi rămâne până în zilele noastre – imaginea reprezentativă a poetului. Se pare că şi lui Eminescu i-a plăcut această fotografie, având în vedere că i-a dăruit Veronicăi Micle un exemplar.
Concurent al lui Carol Popp de Szathmari, Franz Duschek avea la rândul său un studio impresionant în centrul Bucureştiului, pe Strada Nouă (deschis probabil încă din vremea Războiului pentru Independenţă), înconjurat fiind de casele celor mai avuţi şi influenţi locuitori ai oraşului. Fotografiile lui erau foarte reuşite şi, la recomandarea lui Constantin Al. Kretzulescu, prim-ministru în 1867, a obținut din partea lui Carol I titlul de “fotograf al Curţii” chiar începând din acest an.
După 1880 Franz Duschek s-a numărat printre cei mai de vază artişti-fotografi, iar familia regală se ducea personal în atelierul lui să se fotografieze. De altfel, în colecţia Academiei Române se păstrează 18 imagini cu regina Elisabeta fotografiată de Duschek la diferite vârste şi multe altele cu regele Carol I.
După un timp oarecare, Franz Duschek şi-a mutat atelierul din Strada Nouă pe Calea Mogoşoaiei, la nr. 21 (peste drum de Capşa) şi, în cele din urmă, pe strada Franklin, la numărul 3, lângă Grădina Episcopiei, care mai târziu se va numi Grădina Ateneului. Într-un ghid al Bucureştiului din 1882, Duschek îşi recomandă atelierul „cu totul din nou organizat”, precizând că are de vânzare un mare stoc de fotografii, care prezintă vederi din Bucureşti şi costume naţionale.
După 1884, anul morții sale, munca lui a fost continuată de Franz Duschek-fiul, activ între 1885 şi 1919, care a realizat fotografii cu „Podul regele Carol I” de peste Dunăre, la Cernavodă, sau albumul „Vederi dupe decoraţiunile oraşului Bucuresci cu ocasia visitei Majestăţii Sale Francisc Josif I Imperatul Austriei şi Rege al Ungariei” (1896).
Tot în 1896, a adunat o parte dintre fotografiile tatălui său în albumul „La Roumanie pittoresque” („România pitorească)”, unde se înfăţişează oameni, peisaje, imagini din oraşe, costume naţionale, monumente istorice etc., într-un album-sinteză reprezentativ pentru România, care a primit Marele Premiu la Expoziția Universală din 1900 de la Paris.
Albumul „România pitorească” reproduce şi fotografii din zona Muscelului, iar fiecare imagine are un consistent text explicativ redactat de istoricul şi arheologul Grigore Tocilescu, membru al Academiei Române.
ROMÂNIA PITOREASCĂ
Reproduceri ale celor mai captivante
peisaje, oraşe, opere de artă vechi şi noi, scene ale vieţii populare, oameni şi costume româneşti, în conformitate cu fotografiile culese şi publicate de Franz Duschek la Bucureşti.
Texte redactate de d-l profesor Gr. G. Tocilescu
Editori: Franz Duschek la Bucureşti.
Pentru Germania şi Austro-Ungaria, Aug. Dickmann la Leipzig
Satul Rucăr, judeţul Muscel
La poalele masivilor Munţi Carpaţi, acoperiţi de pini, în circumscripţia Muscel, se află o vale străbătută de apele Dâmboviţei şi Râuşorului. Acolo se întinde satul Rucăr, o aşezare omenească care atrage în timpul verii, graţie aerului pur şi fortifiant, nu doar mulţi turişti români, dar şi vecinii lor din Transilvania.
Această localitate foarte veche se afla, încă de pe vremea domniei lui Mircea cel Bătrân (1385-1419), la limita hotarelor vamale cu drumul comercial care duce de la Câmpulung la Braşov.
Locuitorii satului erau constrânşi să nu încalce frontiera cu Transilvania. Până în 1634 ei au fost vasali ai familiei domnitorului Mihai Viteazul; începând cu această dată, ei şi-au obținut francizele şi au devenit proprietari liberi.
Satul era situat, pe vremuri, puţin mai la nord, pe o pajişte în apropierea posturilor de gardă de frontieră, loc în care se mai văd şi în prezent ruinele unor case alături de cele ale unei biserici, denumită de localnici biserică evreiască sau tătară. Pe malurile celor două râuri sunt în plină activitate fabrici de cherestea şi mori. De altfel, la Rucăr se confecționează costumele româneşti cele mai bogate în culori şi ornamente.
(Text redactat de istoricul şi arheologul Grigore Tocilescu. Traducere din limba franceză.)