Constructorului bulevardului îi ia foarte mult să scoată toată argila cu care a încărcat alveolele destinate spaţiului verde. O face cumva din ambiţie că i-a fost „demascată” manevra aplicată, înaintea bulevardului, în parcurile în lucru de pe străzile Alexandru cel Bun, Dragalina, „Prichindelul” şi la Rotunda? Pentru că acolo a turnat, ca bază a gazonului şi a florei propuse, acelaşi pământ inferior, de care, deocamdată, nu s-a atins. Noroc că l-au mai spălat ploile, subţiind astfel cantitatea trântită de echipele lui Răuţoiu în cele mai moderne spaţii verzi pe care le-a avut vreodată Câmpulungul, realizate la nişte preţuri pentru care afaceristul ar trebui să pupe mâna „autorităţii contractante”. Oricum, investiţiile lui Răuţoiu nu s-au finalizat la preţurile cu care a câştigat licitaţiile Primăriei, beneficiind permanent de majorări consistente, din cauza lungirii excesive a lor. Timp în care au intervenit scumpiri în cascadă ale materialelor de construcţii şi ale manoperei lucrătorilor, care au alternat, din păcate pentru beneficiar – comunitatea câmpulungeană -, cu renunţări la diverse intervenţii şi dotări, care au accentuat modestia proiectelor executate de acest constructor.
- Lui Răuţoiu nu-i face cinste să dea vina pe subalterni, când el este principalul responsabil de lucrare
Revenind la chestiunea argilei care a prins „rădăcini” între tei, durează foarte mult, prea mult, degajarea alveolelor de solul dăunător plantelor pretenţioase cu care va fi înviorată imaginea gri a bulevardului, nuanţa impusă, acum trei ani, de Direcţia de Cultură, prin avizul eliberat municipalităţii. Pe cât de repede a adus-o, pe atât de greu o ia înapoi, deşi au trecut trei săptămâni de la trăsnaia, pe care patronul firmei o pune pe seama neglijenţei muncitorilor săi. O scuză greu de înghiţit, care nu-i face cinste lui, ca administrator de firmă şi responsabil de lucrare, s-o invoce pentru a-şi apăra propria piele. Cinstit vorbind, dacă oamenii aveau la dispoziţie, în curtea şantierului lui Răuţoiu, pământ din cel bun, erau bătuţi în cap să aducă pe bulevard rebutul care nu prieşte decât mărăcinilor?! George Răuţoiu vrea să credem că el habar nu are ce fac lucrătorii lui, în derularea unei investiţii de importanţă istorică, ce implică bani publici. Un purcoi de bani publici pentru un crâmpei de bulevard, la care executantul s-a mocăit de zici că amenajează bulevardul parizian Champs-Élysées!
30 iunie 2023 este ziua în care consilierul local Dorin Mirea a sesizat public batjocura marca Răuţoiu, aplicată şi pe strada care duce către Ceramus, reabilitată în mandatul trecut. În cele trei săptămâni trecute de la vâlva stârnită de superficialitatea lucrului constructorului, din a cărui dezvinovăţire nu credem o iotă, s-a ridicat o parte din argilă. Mai precis, pe latura dinspre Negru Vodă, porţiunea dintre Bărăţie şi fosta Poştă. În dreptul shaormeriei de lângă fosta Poştă, mai exact. Iar pe Republicii, tot de jos, de la Piatra Craiului, până la Grădina Publică, puţin mai sus de parc.
- Nu mai este puţin, cum zice Zanvetor, mai este jumătate de bulevard
Jumătate din bulevard a rămas nerezolvat, chit că unul dintre consilierii locali induce în eroare opinia publică, anunţând, miercuri, 19 iulie 2023, că mai este puţin de scos din pământul argilos. Şi că „va rezolva tot”, este optimist Iulian Zanvetor, de parcă este purtătorul de cuvânt al constructorului, nu apărătorul interesului administraţiei locale şi al comunităţii câmpulungene, care plăteşte o scumpătate de lucrare.
Pentru corectitudinea informaţiei transmise câmpulungenilor, nu mai este puţin, mai este de ridicat jumătate din cantitatea de care omul de afaceri a scăpat trântind-o în cea mai sensibilă, din punct de vedere istoric, zonă a oraşului. Şi dacă nu sesiza Dorin Mirea ce face executantul, argila era trântită şi pe factura pe care trebuia să i-o achite Primăria.
Şi primăriţa Elena Lasconi a recunoscut, la şedinţa de Consiliu de luni, 17 iulie 2023, că doar de pe jumătate din lungimea bulevardului a fost preluat pământul inferior. „Este o bătaie de cap, dar a înţeles că trebuie să-l ia de acolo şi să pună pământ fertil, pământ de pădure, pentru că noi o să investim mulţi bani în florile de pe bulevard. Şi nu numai de pe bulevard, în tot oraşul. O să-l ia, deja a luat foarte mult. Dacă v-aţi duce pe teren, aţi vedea. S-a luat cred că de pe jumătate din bulevard şi o să urmeze şi celelalte. N-o să fie aşternut în celelalte obiective de investiţii covorul de gazon dacă nu va fi pământ fertil. Şi n-o să ne apucăm să plantăm flori, arbuşti şi ce vrem să facem noi pe bulevard dacă n-o să avem pământ fertil. Asta este sigur şi mi-a promis domnul Răuţoiu că se va întâmpla asta.”, a declarat Elena Lasconi, la şedinţa extraordinară a Consiliului Local de la începutul acestei săptămâni.
- Răuţoiu are precedent cu argila de când a asfaltat strada Ion Ţicăloiu, în mandatul lui Ţâroiu
Dorin Mirea a plusat, la şedinţa de Consiliu, voind să obţină de la şefa Executivului angajamentul că se va remedia pe strada Ion Ţicăloiu acelaşi gest cât se poate de intenţionat al constructorului: argilă pusă în locul unui pământ roditor, prielnic plantelor. Te pomeneşti că nici aici patronul n-a ştiut ce fac subalternii săi! Dar ce libertate există în firmele lui Răuţoiu, unde angajaţii, conform spuselor acestuia, îşi fac al naibii de tare de cap!
„Pe strada Ion Ţicăloiu, unde domnul Răuţoiu a făcut asfaltare acum patru ani, a lăsat pe trotuarul meu, pe o porţiune de 200 de metri, nici măcar n-a pus fertil, a lăsat argilă şi cresc numai bălării. Promiteţi că vine să pună fertil?”, este întrebarea retorică a lui Dorin Mirea, care, cu siguranţă, avea răspunsul la ea. „De ce nu l-aţi întrebat pe primarul de dinainte? Că nu eram eu primar când s-a făcut recepţia.”, a replicat Elena Lasconi, care trebuie să se asigure că partenerul de contract nu lasă aşa investiţiile prezentului, care costă destul de mulţi bani achitaţi din bugetul local. Lucrarea de pe strada Ion Ţicăloiu a ieşit din perioada de garanţie la data de 21 decembrie 2021, prin urmare, oamenii din zonă se vor uita la ciulini mult şi bine. Doamne fereşte să se întâmple la fel în parcuri!
Magda BĂNCESCU