O lege deficitar formulată împiedică acordarea de la bugetul local a unor premii pentru olimpicii naţionali, însă permite răsplătirea elevilor cu performanţe maxime la concursurile naţionale. Asta deşi un concurs este sub o olimpiadă. Această teorie bazată pe un argument pertinent a constituit lait-motivul şedinţei extraordinare de luni, 17 iulie 2023, convocate, printre altele, pentru aprobarea premiilor acordate în cadrul festivităţii de sâmbătă, 22 iulie 2023. Dialogul de o jumătate de oră, pe durata căruia Nicolae Zaharia şi-a pus în valoare calităţile de orator exersate la catedră, dar şi progresul înregistrat ca om politic, n-a schimbat propunerea de recompensare lansată de Executiv, în completarea a ceea ce li se acordă merituoşilor de către Ministerul Educaţiei.
În chestiunea sportivilor, lucrurile sunt clare: vor fi răsplătiţi sportivii clasaţi pe locurile I, II şi III la competiţiile internaţionale şi naţionale. Contradicţiile au fost iscate de premierea elevilor care, după lege, nu se poate face decât în următoarea manieră. Elevii, care au obţinut locul I sau premiul special la olimpiadele internaţionale şi concursurile internaţionale şi naţionale pe discipline de învăţământ, primesc un stimulent din bugetul local. Ce interesează cel mai mult pe copii şi părinţii lor nu poate fi suportat din bugetul local, ci din donaţii şi sponsorizări. Şi anume elevii cu media 10 la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat şi elevii cu premiul I la olimpiada naţională în anul şcolar 2022-2023. Nu şi cei cu locurile II, III şi menţiune la olimpiada naţională, din păcate.
Cum aleşii opoziţiei nu sunt niciodată în pană de idei când vine vorba de stimulente în bani, îi aşteptăm cu nerăbdare să contribuie ei înşişi la rotunjirea capitolului „donaţii şi sponsorizări”. Măcar cu jumătate din indemnizaţie, nu propunem mai mult, căci ştim că, pentru pârlitul de procent de 10% din salariul primarului, bugetarii, în special, îşi dau coate să intre în Consiliul Local.
- După modelul lui Perianu, Zaharia vrea să se interpreteze legea care exclude olimpicii de la premierea din bugetul local
Premierea elevilor merituoşi ai Câmpulungului depinde, aşadar, de cât reuşeşte Primăria să obţină de la binevoitori, nefiindu-i permis să răsplătească din bugetul local performanţa la examenele de final de an şi performanţa la olimpiadele şcolare. Cel care a sesizat injusteţea recompensării în bani doar a locului I la olimpiade, deşi ar fi meritat şi copiii poziţionaţi pe locurile II, III şi cu menţiune, este profesorul Nicolae Zaharia. Numai că nu se poate, nu că nu se vrea. „La nivel naţional, se acordă premii în bani din bugetul Ministerului Educaţiei. Cred că şi la nivel local putem să dăm bani elevilor din bugetul local.”, a sugerat consilierul PNL Nicolae Zaharia o interpretare a legii. Interpretare riscantă atunci când sunt implicaţi bani publici.
Directorul economic Violeta Iarca a citit în plenul şedinţei ce prevede legea pe care liberalul o voia adaptată la realitatea câmpulungeană: „(…) În anul 2023, se pot acorda premii pentru sportivi şi colectivele tehnice care au obţinut performanţe deosebite la acţiunile sportive internaţionale şi naţionale oficiale, pentru elevii, studenţii, cercetătorii şi profesorii care au obţinut distincţii la olimpiadele internaţionale şi concursurile internaţionale şi naţionale, pe discipline de învăţământ şi pentru profesorii care i-au pregătit pe aceştia, cu încadrarea în alocarea bugetară.”
În această prevedere, Nicolae Zaharia voia să fie cuprinşi şi olimpicii, din următorul considerent: concursurile naţionale, pe discipline de învăţământ, sunt, de fapt olimpiadele. Numai că olimpiadele naţionale – cu această denumire expresă – nu sunt încadrate în prevederea legală prezentată de directoarea Iarca. „Din punctul meu de vedere – a replicat Zaharia la precizarea directorului executiv -, este o interpretare greşită. Pentru că un concurs naţional este net inferior unei olimpiade naţionale. Concursuri naţionale sunt foarte multe, unele relevante, altele mai puţin relevante.” Propunerea acestuia era ca olimpicii, mai cu seamă că nu sunt mulţi, să ia premiu din bugetul local.
Alt argument al acestuia: un premiu special la un astfel de concurs, pentru care legea permite o recompensă din bugetul local, este inferior premiilor I, II, III şi menţiune de la olimpiada naţională. „Premiile speciale se dau după ce se acordă premiile I, II, III şi menţiunile. Se dau pentru încurajarea copiilor. Un copil, care a luat un premiu special la un concurs naţional, primeşte, pe actuala hotărâre, 300 de lei. Exemplu: concurs naţional de pictură în nu ştiu ce mediu. Un elev care a luat premiul al II-lea la Olimpiada Naţională de Română, Matematică, Fizică nu primeşte nimic.”, sunt argumentele lui Zaharia, care n-au nicio valoare dacă legea nu prevede expres „olimpiadă naţională”.
Ce vrea Zaharia am punctat: interpretarea concursului naţional pe discipline ca fiind olimpiadă. Meteahna lui Radu Perianu de a „interpreta legea” – îndemn lansat secretarului Ramona Simion în contextul stimulentului pentru nou-născuţi – pare a fi contaminat şi poziţia profesorului de istorie. Pentru siguranţa bugetului local, la un eventual control al Curţii de Conturi, legea nu se interpretează, ci se aplică aşa cum este. Este riscant să interpretezi legea şi ca director de şcoală, iar ca primar e şi mai şi.
- Elena Lasconi: „Nu ştiu dacă este legal să dăm pentru II, III, menţiune, dacă nu este specificat acolo, indiferent dacă este vorba despre sponsorizare sau nu”
Nici de data aceasta, cu tot potenţialul electoral al subiectului delicat, primăriţa Elena Lasconi nu cedează insistenţelor de a lărgi sfera premianţilor, mutând sursa de premiere de la sponsorizări la bugetul local. „Eu vă cred că un concurs naţional este un pic mai jos decât o olimpiadă naţională. Dar asta trebuie să fie specificat clar în lege. Şi noi aici suntem ca să respectăm legea. Cred că şi dumneavoastră vă doriţi acelaşi lucru. (…) Vor beneficia elevii de premii, dar nu pe articolul pe care vreţi dumneavoastră. Ci pe cel din sponsorizări. Nu ştiu dacă este legal să dăm pentru II, III, menţiune, dacă nu este specificat acolo, indiferent dacă este vorba despre sponsorizare sau nu.”, i-a răspuns Elena Lasconi.
Oricum, suma colectată din sponsorizări, până la data şedinţei de Consiliu de luni, 17 iulie, nu acoperea premierea tuturor copiilor de pe listele primite de la şcoli. Nădejdea stătea în generozitatea altor agenţi economici contactaţi, dispuşi să ajute în zilele premergătoare festivităţii.
- Să-i vedem pe aleşi cât de tare mai susţin performanţa elevilor când vine vorba despre a dona ei bani
Zaharia a avut ideea de a fi majorat şi premiul de 400 de lei acordat fiecăreia dintre cele două eleve cu 10 la Bacalaureat. „Eu am încercat să creştem sumele la toate premiile faţă de anul trecut. Nu pot să vă promit ceva ce nu există. Chiar şi aşa, aceste sume prevăzute sunt acoperitoare dacă mai facem o rectificare. În această săptămână, mai primim nişte donaţii. Dacă cumva o să mai avem o sponsorizare sau două în plus, nu am o problemă, atunci când facem rectificarea, să modificăm cuantumul premiilor.”, a anunţat Elena Lasconi.
Primăriţa a făcut un apel public la deţinătorii de firme să ajute şi ei, deşi, în acest caz, exemplul trebuie să plece chiar de la ocupanţii locurilor în Consiliul Local, căci ei sunt nemulţumiţi de sumele dirijate de Executiv către acţiunea de premiere. „Aş vrea să fac apel la toţi agenţii economici, care doresc să facă sponsorizări, pentru a susţine elevii din Câmpulung care au rezultate foarte bune, vă rog, în această săptămână, să ne ajutaţi cu o astfel de sponsorizare. În momentul în care noi vom avea mai mult decât ceea ce noi preconizăm să încasăm în următoarele două-trei zile, când vom introduce rectificarea nouă în Consiliul Local, atunci putem să discutăm despre o altă valoare a premiilor, dacă se va întâmpla asta.”, a mai spus Elena Lasconi.
Ca să fie posibilă altă valoare a premiilor, aşteptăm o demonstraţie de generozitate din partea consilierilor locali, cu care ni se pare normal să înceapă campania lansată de la microfonul şedinţei de Elena Lasconi. Atunci când le cer altora să fie sponsori pentru performanţa copiilor, este firesc să-i vedem pe ei, în primul rând, în postura de filantropi în educaţie. Vrem să vedem, la sfârşitul acestei săptămâni, câţi aleşi s-au îndurat să renunţe la indemnizaţie măcar pe o lună sau jumătate de indemnizaţie, nu spunem mai mult, ca să se acorde premii mai consistente decât cele pe care şi le permite Primăria tot din banii strânşi de la alţii.
La sfârşitul săptămânii vom reveni cu rezultatul acţiunii de susţinere a performanţei şcolare de către aleşii municipali.