Evenimentul spiritual al săptămânii pe care o încheiem l-a constituit sărbătorirea Sfinţilor Apostolilor Petru şi Pavel, prilej pentru slujbe de hram în bisericile ocrotite de cei doi misionari creştini, cărora le este rezervată ziua de 29 iunie în calendarul ortodox. Parohia Vişoi, prin preoţii Cătălin Ionuţ Florea şi Andrei Florian Ganea, s-a îngrijit, ca în fiecare an, de organizarea unor slujbe impresionate, prin emoţia transmisă şi numărul participanţilor, în seara de 28 iunie şi în dimineaţa de 29 iunie, ziua sărbătorii celor doi ocrotitori ai lăcaşului de cult. Când ne referim la numărul participanţilor, îi avem în vedere atât pe colegii preoţi, teologi şi cântăreţi bisericeşti, care s-au alăturat celor doi slujitori ai Bisericii Vişoi, cât şi la enoriaşii care au umplut biserica şi curtea, miercuri şi joi. Credincioşii nu s-au speriat de vremea ca de toamnă, cu ploaie zdravănă şi temperatură nefirească pentru o zi de vară, şi au rămas la locurile lor până când soarele a luat locul norilor pe cerul de deasupra Vişoiului. La anul, Biserica din Vişoi va sărbători 250 de ani de existenţă. Un sfert de mileniu de când protejează Vişoiul şi împrejurimile sale.
- Părintele profesor universitar doctor Nicolae Brânzea, din nou alături de Parohia Vişoi
Toată seara de miercuri, a mirosit în preajma foişorului de slujbă din curtea bisericii a flori de crini. Mirosul de crini a fost accentuat de răcoarea ploii şi de vântul care adie mai tot timpul peste frumosul lăcaş de cult, datorită poziţionării acestuia pe o colină mângâiată de briza râului. Icoana Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel a beneficiat de un aranjament floral deosebit, realizat din crini şi trandafiri albi, care au împrăştiat o mireasmă minunată în curtea din care enoriaşii nu s-au lăsat duşi, deşi a plouat o bună parte din durata slujbei.
Pregătirea acestui moment important din viaţa comunităţii religioase a Vişoiului s-a văzut atât în aspectul curţii şi al cimitirului, gătite ca o grădină plină de culoare, cât şi decorurile florale prezente din abundenţă în biserică şi în Altarul de Vară, unde a fost oficiat serviciul religios. Slujba de hram a început în ajunul sărbătorii, cu Vecernia, Litia şi Acatistul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ceremonialul religios fiind oficiat de un sobor consistent de oameni ai Bisericii. Au fost atât de mulţi, încât o parte dintre preoţi au stat în afara foişorului, dovadă a prieteniei şi colegialităţii manifestate faţă de Cătălin Florea şi Andrei Ganea, ca organizatori ai unui eveniment special din viaţa Bisericii.
Şi în acest an, a răspuns invitaţiei de a fi alături de Parohia Vişoi părintele profesor universitar doctor Nicolae Brânzea, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfânta Muceniţă Filofteia” din Piteşti, căruia i-a aparţinut mesajul de învăţătură adresat credincioşilor. În încheierea slujbei, părintele Cătălin Florea i-a mulţumit distinsului oaspete pentru „cuvântul minunat şi ziditor de suflet, care ne-a făcut să ne amintim de frumoasele cursuri de la Facultatea de Teologie din Piteşti, pentru că am fost studenţii Sfinţiei sale.” Mulţumirile acestuia s-au îndreptat şi către colegii preoţi, „fiind împreună rugători pentru Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii sfântului nostru lăcaş.” Alţi destinatari ai mesajului de gratitudine al parohului Bisericii din Vişoi au fost credincioşii, care nu numai că n-au părăsit lăcaşul, speriaţi de rafalele agitate, ci s-au adunat din ce în ce mai mulţi pe parcursul slujbei. Dragostea oamenilor pentru biserică, credinţa şi respectul pentru preoţii care slujesc aici au înmulţit publicul într-o seară cu vreme neprielnică.
„Rugându-i pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, cerul ne-a arătat că Dumnezeu este cu noi. Sfinţii Apostoli au dus rugăciunile noastre şi ale dumneavoastră la Bunul Dumnezeu, făcând ca ploaia bună – la noi a fost ploaie bună şi la vreme – să înceteze şi soarele să ne arate că mâine vom avea o zi frumoasă.”, a fost mesajul rostit în încheierea slujbei din ajunul sărbătorii de părintele Cătălin Florea.
- Părintele Cătălin Florea: „Tot ceea ce se face la o sfântă biserică cu bună cuviinţă, cu trudă şi împreună lucrare este între preoţi şi credincioşi”
Într-adevăr, a doua zi, cea a sărbătorii protectorilor Bisericii Vişoi, soarele a scăldat în lumină curtea plină de credincioşi. Cele două momente ale serviciului religios de joi, Utrenia şi Sfânta Liturghie, desfăşurate tot în agheasmatarul de vară, au fost oficiate de preoţii Cătălin Florea şi Andrei Ganea, împreună cu colegii Dan Mirea şi Lucian Chiru. Preotul Dan Mirea a fost o prezenţă constantă în Parohia Vişoi, pe durata celor două zile, slujind alături de Cătălin Florea şi cu o duminică înaintea sărbătorii. Invitatului i-a aparţinut cuvântul de învăţătură despre însemnătatea zilei dedicate celor doi apostoli, pentru ca oamenii să înţeleagă de ce şi pentru cine s-au strâns la biserică.
Încheiem această relatare despre impresionantele momente oferite pe parcursul celor două ceremonialuri cu mesajul părintelui Cătălin Florea, din nou recunoscător pentru comportamentul participanţilor şi calităţile arătate de aceştia: demnitate, cucernicie, evlavie şi răbdare.
„Iubiţi credincioşi, îi mulţumim părintelui Dan Mirea, de la Parohia Sfântul Stelian Paflagonul, Ocrotitorul copiilor, din Piteşti. Dar nu neapărat din Piteşti, pentru că este muscelean, câmpulungean şi, aşa cum părintele nostru drag Tarbă Constantin spunea: La noi, la Vişoi, a fost pepinieră de cântăreţi. Aşa am fost ca fraţii, mulţi la strană, care au plecat care profesori de Religie, care cântăreţi bisericeşti, care preoţi, în ţară şi în străinătate, dar şi în alte domenii, nu neapărat în al Teologiei şi al Bisericii. Părintele Dan s-a întors acasă şi suntem bucuroşi împreună slujitori şi-i mulţumim pentru cuvântul citit şi pentru frumoasa şi împreuna slujire, şi de aseară, şi de acum. Ca, de altfel, şi părintelui diacon Lucian Chiru. Sunt fraţii noştri, cu care ne bucurăm de împreună slujire şi de frăţietate, aşa cum Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii sfântului lăcaşului nostru, au fost şi sunt în frăţietate, pentru că sunt corifeii şi stâlpii creştinismului.
În anul 1774, diaconul Gheorghe şi soţia sa, Ilinca, au venit din Ardeal şi au pus bazele acestei sfinte biserici, iar preotul Nicolae, din târg, cum spune Monografia Bisericii noastre, din Câmpulungul nostru Muscel, a donat pământul pentru punerea temeliei acestei sfinte biserici. În august 1774, acum 249 de ani, s-a sfinţit această sfântă biserică.
Vă mulţumim pentru frumoasa slujbă, pentru că noi, dacă nu am fi împreună rugători cu dumneavoastră, formând biserica luptătoare, nu am putea să transmitem nimic. Noi încercăm şi ne rugăm, dar împreună cu dumneavoastră. Chiar dacă, aseară, a fost timpul ploios şi ne gândeam că credincioşii, cu umbrela, vor pleca, unul câte unul, la casele dumnealor. Dimpotrivă, au mai venit şi au rămas. Au dat dovadă de evlavie la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, de credinţă şi de răbdare şi iată că Sfinţii Apostoli au dus rugăciunea Bunului Dumnezeu şi, astăzi, ne-a dăruit o zi senină şi minunată.
Să ne bucurăm de această zi frumoasă, să ne bucurăm de hramul sfintei noastre biserici! Vă mulţumim dumneavoastră, bunilor noştri credincioşi, care aţi fost alături de noi în toate acţiunile social-filantropice, gospodăreşti, culturale, pentru că tot ceea ce se face la o sfântă biserică cu bună cuviinţă, cu trudă şi împreună lucrare este între preoţi şi credincioşi. Drept pentru care încă o dată vă mulţumim şi ne bucurăm că suntem împreună rugători şi împreună lucrători.
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel să vă dăruiască sănătate dumneavoastră, credincioşilor noştri, tuturor celor care, astăzi, aţi venit la sfânta slujbă, pentru a ne bucura împreună de această mare sărbătoare la sfârşitul lunii lui Cireşar. Sfinţii Apostoli să vă împlinească cererile cele bune, să-i rugăm să ne dăruiască înţelepciune, să-i rugăm ca Bunul Dumnezeu să ne dăruiască sănătate. Pentru că dacă suntem sănătoşi şi înţelepţi, celelalte, cu siguranţă, se vor adăuga nouă. Şi ştie Bunul Dumnezeu ceea ce ne trebuie fiecăruia dintre noi. Dacă cerem aceste lucruri, cu siguranţă, le vom avea pe toate cele de trebuinţă casei şi vieţii noastre.”, este mesajul transmis membrilor Parohiei Vişoi şi invitaţilor acestora de părintele Cătălin Florea.
Credincioşilor le-a fost înmânat câte un pachet cu ceea ce preoţii au putut să pună în el din contribuţia credincioşilor vişoieni şi a celor care au putut şi au dorit să fie aproape de cea mai consistentă parohie a Câmpulungului.
Magda BĂNCESCU





