02/07/2026

Titi Ghica, făcut „porc” în Consiliul Local de un rucărean provocat de fostul primar cu o înjurătură

Este şocant cum se vorbeşte în Consiliul Local Rucăr, cu înjurături, cu invective scandaloase, cu urlat, eliminându-se în totalitate caracterul solemn în forul care emite legile locale. La cea mai proaspătă întrunire a aleşilor, victimă, dar şi instigator, în acelaşi timp, el fiind cel care a declanşat o ploaie de injurii din partea unui oaspete la secţiunea „diverse”, a fost Dumitru Ghica, fostul primar al Rucărului. Consilierul slobod la gură, care, luna trecută, îi cerea colegei de lângă el să nu fie „nesimţită”, a fost numit „porc” de petentul prezent la şedinţă n-am putea spune cu o problemă cetăţenească. Pentru că omul n-a cerut nimic, doar le-a avertizat pe autorităţi să nu se atingă de uliţa lui cu vreun act-surpriză. Şi nici măcar cu pasul, întrucât, conform avertismentului lansat în Consiliul Local, are de gând s-o închidă cu un gard.

  • Omul i-a avertizat pe aleşi că închide uliţa: „Eu fac gard acolo şi n-aveţi de ce veni la noi! Să fie clar!”

La dezbaterea din această săptămână, desfăşurată pe 2 mai 2023, a venit un cetăţean cu o doleanţă, să-i zicem, legată de o ulicioară stăpânită de familiile care locuiesc acolo. „Ulicioara mea… l-am chemat pe domnul vice, că e în domeniul statului. La mine nu e nimic în domeniul statului. Domnul Titi le-a băgat toate la grămadă. N-a făcut cerere… ca locatarii să aducă cerere la Consiliul Local. Toţi suntem patru. N-am adus. Consiliul Local trebuie să primească cererile şi să adopte…  N-a venit nimeni… cadastrare nu! Şi vin toţi pe ulicioară, că este domeniul statului! De unde să fie domeniul statului? Nu e nimic! Nicio stradă din comuna Rucăr nu este domeniul statului!”, susţine cetăţeanul, ale cărui spuse sunt oarecum confirmate de secretar, potrivit căruia statul are foarte puţine proprietăţi în Rucăr.

„Statul Român atunci… cât aţi dat la Obşte… doi munţi… pentru câtă apă potabilă luăm noi? De unde atâta suprafaţă… aţi dat doi munţi la Obşte?! Asta nu e batjocură? Zi, domnul Titi! Şi trebuie înscris în cartea funciară! Aveţi carte funciară? Nu aveţi! Spuneţi-ne! Hai, Titi, spune!”, părea agitat rucăreanul, care mai degrabă voia asigurări că ulicioara rămâne în posesia celor care se folosesc de ea ca acces spre locuinţe.

Strada Veteranilor a beneficiat, totuşi, de nişte utilităţi, potrivit spuselor bărbatului. „N-are absolut nimic. N-are niciun act în Consiliul Popular… că a băgat apă. Gazele nu le-au băgat de la Consiliul Popular, le-a băgat Europa. Ce naiba! Acum se dau amenzi că s-a trezit unul să bage o ţeavă pe mijlocul străzii. În loc să tragă de la el din curte şi să se ducă spre mine… Au dat amenzi. Două amenzi. Eu fac gard acolo şi n-aveţi de ce veni la noi! Să fie clar! Ţuluca Gabriela, Avram Mariana şi Avram Moise. Aialaltă ce o vrea să facă!”, şi-a vărsat omul năduful.

N-au carte funciară pe acel drum nici autorităţile – cel puţin, aşa susţine petentul -, nici oamenii, pe motiv că a fost a lor dintotdeauna. „De ce să avem acte pe ea, că a fost a noastră!”, s-a răţoit la viceprimar, când acesta l-a chestionat legat de documente.

  • Titi Ghica: „Taci, dracu’!” Petentul: „De ce, dracu’, să tac din gură?! Nu ţi-e ruşine, porcule! Stai liniştit acolo, dă-te dracu’ să te ia!”  

Cunoscând tărăşenia, fostul primar Dumitru Ghica, actual consilier independent, a simţit nevoia să intervină. Mai ales că fusese pomenit ca fiind cel care n-a făcut nimic. „Ulicioara s-a făcut din proprietatea lor. Hai să vorbim corect!”, a precizat ex-edilul comunei, care a vorbit în avantajul localnicilor, recunoscând că s-au înţeles câţiva dintre oamenii din zona cu pricina să cedeze teren de la ei pentru un drum de acces. „Nea Vică Avram ăl bătrăn a lăsat acolo drum. S-au înţeles între ei ca să facă ulicioara aia. Hai să recunoaştem şi treaba asta!”, a afirmat Ghica.

Din acest punct vă redăm dialogul dintre cei doi, nefiind cazul de comentarii suplimentare:

  • Petentul: „Eu fac gard! N-aveţi de ce veni pe ulicioara mea! Să fie clar!”
  • Dumitru Ghica: „Adică la înţelegerea lor ca fraţi şi ca rude de gradul I…”
  • Petentul: „Lasă, mă, că aşa e!”
  • Dumitru Ghica: „Taci, dracu’!”
  • Petentul: „Dacă n-ai făcut tu nimic!”
  • Dumitru Ghica: „Moise, nu mă provoca! Nu mă provoca, că-l dezgropăm pe domnul Urdea!”
  • Petent: „Poţi să te duci la Urdea să-l faci tu!”
  • Dumitru Ghica: „Taci din gură, că e mai bine aşa.”
  • Petentul: „De ce, dracu’, să tac din gură?! Nu ţi-e ruşine, porcule! Nu ţi-e ruşine? Stai liniştit acolo aşa, dă-te dracu’ să te ia!”   
  • Dumitru Ghica: „Terenul de acolo a provenit de la Ţuluceşti şi de la Avrami.”
  • Petentul: „Atunci, taci din gură, de ce te bagi tu? Ai făcut acte, ceva? N-ai făcut nimic!”
  • Dumitru Ghica: „Aşa am găsit-o, bă!”
  • Petentul: „N-ai găsit, bă, aşa tu!”
  • Dumitru Ghica: „Ştii de ce n-am făcut acte? Că le luăseserăi tu!”
  • Petentul: „Hai, gata, am terminat!”
  • Dumitru Ghica: „Dacă nu era bietul nea Vică…”
  • Petentul: „Dacă nu era nea Vică… ce făcea nea Vică?”

Schimbul de replici nepermis în interiorul unei Primării poate că ar mai fi ţinut, dacă preşedintele de şedinţă n-ar fi primit o comandă scurtă: „Declară şedinţa închisă!” De ce n-a oprit dialogul agresiv dintre un consilier şi un cetăţean cu nervii nervoşi? O fi fost omul interesat ca filmarea Primăriei să strângă mai multe like-uri şi distribuiri decât cea a Gabrielei Gheorghe. Sau nu s-a îndurat din pricina râsului care îi umflase pe câţiva colegi, care asistau la circ amuzaţi. Consiliera jignită în mod repetat la şedinţe i-a cerut secretarului să consemneze maniera de adresare din Consiliul Local, care transformă dezbaterile într-o batjocură.

Magda BĂNCESCU

 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!