13 C
Campulung Muscel
02/12/2023

Dr.Andrei Aron: „Nevoia populaţiei, în momentul de faţă, este creşterea activităţii la Oncologie, din păcate”

Ecourile conflictului generat de desfiinţarea Compartimentului Dermatologie al Spitalului Municipal persistă, cei nemulţumiţi neprivind ca pe o compensare sau rezolvare crearea unor saloane la etajul Policlinicii Câmpulung, pentru internările de zi ale acestei specialităţi. Consilierul primarului în domeniul Sănătăţii, dr.Andrei Aron, îşi menţine părerea expusă la şedinţa Consiliului Local în cadrul căreia a prezentat argumentele renunţării la acest departament. Argumente faţă de care a ripostat doar doctoriţa Anca Dumitrescu, în rest, ceilalţi n-au avut nicio reacţie. Or tăcerea înseamnă şi consimţire. În faţa consilierilor, Andrei Aron a susţinut că în spital se pot trata în continuare boli dermatologice, întrucât Secţia Infecţioase este superioară Dermatologiei.

  • Spitalul trebuia să aibă un Compartiment de Îngrijiri paliative la Oncologie

La conferinţa de presă de săptămâna trecută, consilierul primăriţei Elena Lasconi a reluat motivul principal pentru care s-a renunţat la Compartimentul Dermatologie din schema de servicii a Spitalului Municipal: crearea Compartimentului de Îngrijiri paliative al Secţiei Oncologie, un domeniu necesar populaţiei muscelene. Asta nu înseamnă că sunt respinşi bolnavii cu nevoi dermatologice. „Tot ce înseamnă probleme dermatologice care au nevoie de tratament în spital pot fi tratate la Boli Infecţioase fară niciun fel de problemă.”, a repetat Andrei Aron, la întâlnirea cu jurnaliştii, aceeaşi idee susţinută în plenul Consiliului Local.

Era, însă, o urgenţă şi o prioritate dezvoltarea Oncologiei, la ale cărei servicii apelează, din păcate, tot mai multă lume. Şi lume tânără, care se agaţă de tratamentul de care beneficiază aici pentru a-şi lungi viaţa. În general, strategia Spitalului Câmpulung este să-şi adapteze oferta la cererea populaţiei, nu la „o imagine pe care credem noi că trebuie să o păstrăm sau să nu o păstrăm. Nevoia populaţiei, în momentul  de faţă, este creşterea activităţii la Oncologie, din păcate. Şi adăugarea Serviciului de îngrijiri paliative, ceea ce iar Câmpulungul nu are.”, a precizat dr.Aron.

  • „Orice medic din acest spital, dacă îşi pune în cap să nu facă internări sau să nu trateze, poate să facă lucrul acesta”

La nivel judeţean, potrivit consilierului primarului, s-a pus problema de creare a 100 de paturi destinate Îngrijirilor paliative şi s-a şi reuşit. „Nu e numai la noi această schimbare. Schimbarea s-a întâmplat la nivel judeţean. Noi trebuie să orientăm serviciile către ce este nevoie şi ce are adresabilitate mai mare. Compartimentul Dermatologie, ştiţi foarte bine, n-a avut adresabilitate în ultimii ani deloc. Orice medic din acest spital, dacă îşi doreşte să găsească un motiv pentru care să nu lucreze, îl găseşte, evident, că nu este nici ca la Viena… nu ştiu, poate nici personalul nu este cum te aşteptai ş.a.m.d. Orice medic din acest spital, dacă îşi pune în cap să nu facă internări sau să nu trateze, poate să facă lucrul acesta, are motive. Deci, dacă noi căutăm motive să nu internăm şi să nu facem treabă, bineînţeles că le vom găsi. Dar marea majoritate a medicilor din spital, chiar dacă, poate, nu sunt 100% mulţumiţi fac eforturi şi tratează pacienţii. Lucru care nu s-a întâmplat la Dermatologie. Dânsele au venit cu nişte motive că nu au condiţii, dar aceste condiţii existau şi în avizul DSP-ului. Există, în fiecare an, aviz de funcționare de la DSP, în care era trecut Compartimentul Dermatologie. Că nu este ideal că jumătate din spital nu deserveşte Dermatologia este altă poveste. Aşa poate şi Ginecologia să spună că nu are jumătate din spital, ca să aibă saloane fiecare nu ştiu ce.”, a mai spus medicul Andrei Aron.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!