3 C
Campulung Muscel
29/11/2023

Echipa emisiunii ROventura, în vizită la Muzeul Municipal Câmpulung

De curând, Muzeul Municipal Câmpulung, Secția de Etnografie și Artă Populară a fost vizitată de către echipa emisiunii TV „ROventura”, care, împreună cu muzeografa Sandală Safta, au realizat un material video despre istoria celei mai vechi clădiri din Câmpulung, precum și a celor mai importante piese care se află în patrimoniul Muzeului.

  • Muzeografa Sanda Safta, „Avem un patrimoniu inestimabil”

În cadrul emisiunii, muzeografa Sanda Safta a prezentat istoria clădirii Secției de Etnografie și Artă Populară a Muzeului Municipal Câmpulung, care datează din anul 1735, fiind cea mai veche construcție din Câmpulung. Clădirea a fost construită în stil muscelean și a fost casă de locuit. Are o arhitectură specifică zonei, cu două caturi, respectiv parter și etaj. La etaj există un deosebit foișor cu baluștrii din stejar, iar la ferestre sunt aplicații cu motive vegetale, cu frunze de stejar.

Potrivit muzeografei, în interiorul clădirii se află „un patrimoniu inestimabil, piesele datând din secolul al XIX-lea și secolul al XX-lea”. În ceea ce privește clădirea, în pivnița acesteia, la parter stăteau servitorii casei, iar la etaj locuia familia, aceștia având foarte mulți musafiri la vremea aceea. Principalele ocupații ale țăranului român erau agricultura și creșterea animalelor. În interiorul clădirii se regăsesc obiecte precum lingurile cu care familia mânca, măsuța la care se așezau membrii familiei, strachinile și multe alte obiecte de bucătărie. Potrivit Sandei Safta, acestea sunt „piese de patrimoniu, pentru că așa se gătea în trecut, sau se gătește și astăzi la țară, la sobă, unde mâncau la măsuța tradițională. Interesant este că mâncau dintr-o strachină și cu mai multe linguri de lemn, iar mămăliga era de bază. Foarte interesant era să ai vatră de foc în bucătărie, să faci foc deschis și să simți miros de mâncare!”. De asemenea, țăranii foloseau mestecăul, cu care mestecau mămăliga și urzicile.

Totodată, la vremea aceea, existau mai multe camere, împărțite pentru diferite activități. De exemplu, în odaia bună a țăranului român se primeau doar musafirii. În interiorul acesteia se regăsesc ecle mai frumoase piese lucrate, manual, de către femei, la război, pe timpul iernii, pentru a oferi camerei o coloristică și o bogăție de interior deosebită. De menționat este că războiul, de obicei, era ținut afară, pe prispă, însă pe timpul iernii, datorită frigului, acesta era adus în casă și așezat lângă sobă, pentru ca femeile să poată lucra țesăturile de interior ale casei, precum și hainele familiei.

Una dintre cele mai spectaculoase piese care se găsesc la muzeu este un blidar, care este de asemenea și cea mai veche piesă din muzeu, fiind executat în anul 1779. Toate vasele expuse erau folosite în gospodărie și mai ales în bucătăria țărănească, de către femeie, iar în zona Muscelului ceramica era de culoare roșie. Unele dintre cele mai interesante vase expuse sunt: ulciorul, pârnaia, oțetarele sau cațaveca, ce aveau multe întrebuințări. „Într-unele puteau să gătească sarmalele pentru nuntă, în altele magiunul de prune, sau se punea carnea la conservat”, a menționat Sanda Safta.

De asemenea, în interiorul clădirii se află un mobilier orășenesc, lucrat în urmă cu 102 ani, respectiv în anul 1921, de către un meșter localnic, Moise Ovejanu. Acesta a avut un atelier în pirogravură chiar în Schei, în Câmpulung și era un meșter foarte renumit. Piesele de mobilier au influențe balcanice, fiind folosit lemn de cireș.

În ceea ce privește țesăturile de interior, specific zonei Muscel este plocadul, care este expus în diferite forme, lucrat la război, unde era țesut, apoi dat la piuă și la dârstă, pentru a li se scoate firele.

Sursa foto: Facebook Roventura
Robert Adrian ȘTEFAN

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!