Locatarii unui bloc din cartierul câmpulungean Vişoi au fost puşi în pericol de un individ care, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a dat foc apartamentului în care locuia cu chirie. Pompierii câmpulungeni au ajuns rapid la locul incendiului şi au reuşit să stingă flăcările înainte ca acestea să se propage la alte apartamente. Pentru fapta sa, chiriaşul s-a ales cu dosar penal şi este cercetat în continuare în stare de arest, la domiciliul tatălui.
Incidentul a avut loc vineri, 17 martie, în jurul orei 16.30, în blocul C6, scara I, apartametul 12, acolo unde locuia, cu chirie, Marius Adrian Meclea, de 29 de ani, împreună cu soţia şi copilul lor în vârstă de 2 ani. Tânărul, băut bine, a spart mai întâi geamurile apartamentului, apoi a pus foc în două camere şi a fugit. Vecinii au dat alarma şi au solicitat ajutorul pompierilor, îngroziţi de ideea că incendiul s-ar putea extinde şi la apartamentele lor.
“Forţele de intervenţie au acţionat cu promptitudine, reuşind să limiteze proporţiile dezastrului. Au intervenit pompierii cu două autospecialele pentru stingerea incendiilor și o ambulanță SMURD de prim-ajutor calificat. Au ars elemente de mobilier din interiorul a două camere și, din cauza fumului, s-au degradat celelalte încăperi ale apartamentului. Până la sosirea forțelor de intervenție s-au evacuat 8 persoane de pe scara blocului. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul. Nu au fost victime ale acestui eveniment.”, informează ISU Argeş.
Cazul a ajuns şi în atenţia poliţiştilor câmpulungeni care au ajuns rapid la concluzia că între chiriaş şi incendiu există o legătură directă. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru distrugere, în care se vor ancheta toate circumstanţele producerii acestui incident. Marius Adrian Meclea le-a spus poliţiştilor că a recurs la acest gest, dincolo de faptul că era băut, pentru că a rămas fără loc de muncă. El a fost reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, după care Judecătoria Câmpulung a decis ca el să primească măsura preventivă a arestului la domiciliul tatălui, pentru o perioadă de 30 de zile. Alex Barbu