13.5 C
Campulung Muscel
12/10/2024

Tudor Mușatescu, omagiat printr-un spectacol cultural-artistic

Cu ocazia sărbătoririi a 120 de ani de la nașterea marelui poet, prozator, dramaturg și umorist român, Tudor Mușatescu, în data de 22 februarie 2023, Casa de Cultură „Tudor Mușatescu” din Câmpulung, în parteneriat cu Colegiul Național „Dinicu Golescu”, a organizat un eveniment cultural-artistic în memoria marelui poet muscelean.

  • Bobiță, fiul lui Tudor Mușatescu: „Opera tatei s-a aflat și se află într-o zodie specială, zodia dragostei”

Fiul lui Tudor Mușatescu, Bogdan, sau, după cum era cunoscut și strigat de prieteni, Bobiță, președinte al juriului Festivalului de Satiră Socială „Tudor Mușatescu”, înființat în anul 1980, cu prima ediție desfășurată la Casa de Cultură „Tudor Mușatescu”, menționa despre tatăl său că: „Opera tatei s-a aflat și se află într-o zodie specială, zodia dragostei, de care m-am bucurat și eu. Acest lucru vine din familia noastră, veche familie de museleni. Trebuie să vă fac o mărturisire: eu am avut timp. Timpul de prețuire, timpul când nu mai există omul drag. Atunci îl înțelegi altfel. Îl simți altfel”. La rândul său, Tudor Mușatescu afirma despre băiatul său că: „Dacă tot ce am făcut în viața mea a avut umor, Bobi este cea mai reușită poantă a mea. Fără discuție!”.

  • Programul evenimentului a cuprins epigrame, aforisme, mușatisme și scene din piesele de teatru ale lui Tudor Mușatescu

Titlul evenimentului a fost ales, nu întâmplător, după unul dintre aforismele scrise chiar de Tudor Mușatescu: „Nu vreau să mor până nu termin de trăit”. Spectacolul s-a desfășurat în amfiteatrul Colegiului Național „Dinicu Golescu”, în cadrul căruia au participat reprezentați ai Casei de Cultură „Tudor Mușatescu” și elevi ai instituției de învățământ. Aceștia au pregătit numere artistice, prin care au prezentat diferite epigrame și aforisme, dar și câteva scene din cunoscuta piesă de teatru „Titanic Vals” a lui Tudor Mușatescu.

Pentru început, reprezentanții Casei de Cultură „Tudor Mușatescu”, respectiv directorul instituției Liviu Iana, alături de Gina Pavel, Liviu Cioacă, Ștefan Cojocaru, Ioana Radu și invitatul special, actual consilier local, Sergiu Cicu, au realizat scurte prezentări despre marele poet muscelean și au citat diferite aforisme, scrise de Tudor Mușatescu. De asemenea, elevii Colegiului Național „Dinicu Golescu”, îndrumați de către Anca Lovin și Adelina Beldugan, au reprezentat scene din piesa de teatru „Titanic Vals”. Înainte de a începe spectacolul, elevele Ema Cocean și Eliza Crâmpiță au reamintit câteva dintre celebrele „mușatisme”.

Renumita scenă a pălăriei din piesa „Titanic Vals” a fost interpretată de către Ilinca Moșescu, Daria Rucsanda, Rareș Florescu, Diana Scarlat și Natalia Răcășanu, îndrumați de prof. Anca Lovin. Prezentarea acțiunii piesei „Titanic Vals”, făcută de către Maria Parghel, a fost realizată de elevii: Roxana Dorobanțu, Erica Chirănescu, Ariana Măgescu, pregătite de prof. Adelina Beldugan. Informațiile despre Tudor Mușatescu au fost prezentate de elevul Cristian.

 

Robert Adrian ȘTEFAN

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!