15.5 C
Campulung Muscel
17/06/2024

2023 începe cu lucrări de extindere a reţelei de gaz pe şapte străzi din Câmpulung

Pe agenda de lucru a administraţiei publice câmpulungene figurează, încă din luna ianuarie, şapte străzi din municipiu, pe care se va extinde reţeaua de gaz. Alţi aproape trei kilometri şi jumătate de artere, pe care va ajunge această utilitate aşteptată de locuitorii unor zone de case. Cele şapte străzi pentru care investiţia este certă şi programată să înceapă imediat după sărbători sunt cele pentru care au fost obţinute certificatele de urbanism. Însă planurile sunt mult mai multe şi includ priorităţi care, dacă nu vor fi finanţate cu fonduri guvernamentale prin Programul Naţional „Anghel Saligny”, vor fi rezolvate tot cu ajutorul Distrigaz. Cel puţin, aceasta este intenţia Elenei Lasconi, de a continua o colaborare care a funcţionat excelent în primii doi ani de mandat, când s-au executat peste 30 de kilometri de reţea. Mai mult decât s-a executat în cele peste trei decenii trecute de la revoluţie.

Lucrările certe ale Distrigaz în Câmpulung, începând din ianuarie

Veşti bune pentru locuitorii a şapte străzi totalizând 3.472 metri, care, în 2023, vor avea locuinţele branşate la reţeaua de gaz. Lucrările sunt programate să înceapă în luna ianuarie. Se vor transforma în şantier străzile:

  • Grigore Alexandrescu, de la nr.56 la nr.90 – 2.004 metri;
  • Drumul Godeni, de la nr.1 la nr.44 – 923 metri;
  • Islaz, de la nr.1A la nr.2 şi de la nr.24 la nr.36 – 341 metri;
  • Fundătura Pravăţ – 27 metri;
  • Pârşeni – 40 metri;
  • Richard – 77 metri;
  • Neagoe Basarab – 60 metri.

Străzile la a căror documentaţie se lucrează

Nu sunt singurele care vor fi rezolvate anul viitor. Primăriţa Elena Lasconi a anunţat că este în lucru documentaţia pentru străzile Pârşeni, în integralitatea ei, tronsonul II din Valea Bărbuşii, Fraţii Săndescu, Valea Româneştilor, Valea Furnicii, Drumul Godeni (legătura cu Valea Unchiaşului), Izvorului şi Horia. Acestea vor fi pregătite în prima parte a lui 2023, pentru a intra în execuţie tot la anul.

Sunt comunicate companiei de gaz şi străzile care nu fac obiectul unor lucrări de asfaltare  

În afara căilor de acces enumerate, există o a treia listă de străzi care fac obiectul fie al unor proiecte în curs de depunere, fie al unor proiecte care nu au fost încă semnate. Este vorba despre lucrări de reabilitare a sistemului rutier în cursul anului 2023, criteriul după care au fost ordonate arterele câmpulungene pentru execuţia reţelei de gaz. Neexistând planuri certe de finanţare a unor investiţii de asfaltare, s-a întocmit, după criteriul priorităţii, o a treia categorie de străzi pentru care este necesară lucrarea de extindere a reţelei de gaz. Iar acestea sunt:

  • Minerului, de la nr.17A;
  • Calea Târgoviştei, de la nr.29, până la Mioarele;
  • Ion Giurculescu, de la nr.35, până la intersecţia cu strada Valea Româneştilor;
  • Ion Giurculescu, tronsonul 2, de la nr.86, până la nr.102;
  • Fundătura Pravăţ;
  • Eroilor, de la nr.23, până la intersecţia cu strada Braşovului;
  • Calea Măgurii, de la nr.10, până la intersecţia cu strada Poligonului inclusiv;
  • General Dragalina, de la intersecţia cu strada Colonel Stănescu, până la blocuri;
  • Bucovina;
  • Locotenent Baloleanu;
  • Gruiului;
  • Richard;
  • Bucegi, Ion Răuţescu, Democraţiei, Slavici, Prefect Nicu Nicolau, Oituz;
  • Băloaica;
  • Valea Tiţii;
  • Giugeşti;
  • Valea Ursului;
  • Mărcuş, Boboc, Ocnei, Fătuleşti.

Strada Drăceşti, proaspăt asfaltată, este în perioada de garanţie după reabilitarea carosabilului. Aşadar, şi aceste străzi sunt puse pe agenda unor viitoare proiecte derulate de Primăria Câmpulung în colaborare cu Distrigaz, aşa cum s-a executat tot ce s-a lucrat în acest mandat în domeniul extinderilor de reţea de gaz. Scopul meu este să introducem gazele în tot oraşul, cât mai repede. Să nu dureze zece ani până când terminăm toată reţeaua.”, a precizat Elena Lasconi care, din a doua zi de mandat, a chemat oamenii la Primărie pentru depunerea documentelor în format electronic.

Compania de gaz avea pe lista de lucrări şi Livadiei, însă cum această stradă face obiectul unui proiect GAL, împreună cu Chilii şi Leculeşti, va fi înlocuită cu alta. Sunt doi kilometri de reţea de care va beneficia altă zonă a municipiului.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!