Stareţul Modest, de la Mănăstirea Cetăţuia „Negru Vodă”, a fost sărbătorit la finalul slujbei de hram a Schitului „Sfântul Ierarh Modest”, dat fiind numele de călugărie pe care îl poartă. Credincioşii, care au umplut până la ultimul locşor biserica cea nouă, ridicată pe locul celei arse, i-au cântat „La Mulţi Ani!”, iar maica stareţă Anastasia i-a dăruit un buchet de trandafiri roşii, în semn de prietenie şi respect. Duminică, 18 decembrie 2022, când a fost prăznuit Sfântul Ierarh Modest, Patriarhul Ierusalimului, la schitul de la Stoeneşti a fost sărbătoare mare. Slujba a fost oficiată de un sobor de şapte feţe bisericeşti, care au răsplătit, prin frumuseţea serviciului religios şi profunzimea mesajului transmis, strădaniile enoriaşilor de a fi prezenţi la biserică, parcurgând cu greutate, mai mult pe jos decât cu maşina, drumul stricat de ploi. Credincioşii l-au avut în mijlocul lor pe primarul Paul Ion Marin care, în această vară, a reparat calea de acces, însă capriciile vremii i-au dat serios de muncă în continuare. Oamenii vin s-o cunoască pe maica stareţă Anastasia, care s-a ataşat sufleteşte de acest loc numit de ea „Poiana Maicii Domnului”, şi trebuie pus la punct drumeagul şerpuit, în pantă, pe care, în lipsa unui vehicul de teren, este mai sigur să-l străbaţi la pas.
- De la Maxim, a trecut la Modest, numele de călugărie
În mesajul care a încheiat o slujbă emoţionantă, care a durat mai bine de trei ore, părintele stareţ Modest Ghinea, de la Cetăţuia, a povestit câte ceva despre misiunea monahilor, despre numele primit la călugărie şi cum i-a venit gândul de a ridica o biserică în cinstea Sfântului Ierarh Modest.
„Trecut-au timpul şi timpurile. Trecut-au toate, dar lăsăm câte ceva urmaşilor noştri atunci când vrem, atunci când avem voinţă, atunci când ne gândim la faptul că viaţa noastră nu este neapărat o viaţă în care doar să mâncăm, să bem şi să ne veselim, să ne căsătorim, să facem copii, în familie. Eu, întotdeauna, am spus: am respectat şi respect familiile. Ştiu, mai ales, ce durere şi ce greutate este pe un preot de parohie. Noi, la mănăstiri, avem doar grijile noastre, dar preotul de parohie, întotdeauna, are grija familiei şi a enoriaşilor săi. Noi, cei din mănăstiri – şi am spus-o de foarte multe ori -, trăim din mila oamenilor. Iar oamenii trăiesc din rugăciunile călugărilor. Călugări şi călugăriţe sunt aceia care îşi afierosesc viaţa lui Dumnezeu. Nu se gândesc la măriri, nu se gândesc la îmbuibarea pântecelui. Tatăl meu, Dumnezeu să-l odihnească!, spunea: Burtă verde! Nu faci nimic la mănăstire! Că te rogi… ce, mare lucru! Nu este adevărat! În mănăstire, întotdeauna, este de muncă. Şi, mai ales, este de rugă.”, spunea părintele Modest.
Se împlinesc 29 de ani de când părintele Modest Ghinea a venit la Cetăţuia. În toamna acelui an, cineva i-a spus noului venit că Cetăţuia are o palmă de pământ la Stoeneşti, în vecinătatea zonei în care, zece ani mai târziu, a fost ridicat Schitul „Sfântul Ierarh Modest”. Monahul a mers să vadă pământul Mănăstirii Cetăţuia „Negru Vodă”, o livadă de un hectar, ceva mai jos de amplasamentul schitului. „Am zis atunci: au muncit bieţii călugări de-au făcut acel saivan. Mai înainte, i se spunea locului „La călugări”, nu cum i se spune acum, „La Obădoaia” sau altă denumire. „La călugări”, aşa se ştia. Au muncit, atunci, călugării şi au ridicat piatră pe piatră.”, spunea părintele Modest Ghinea.
Privind în jur, i-a atras atenţia terenul viitorului schit, de o jumătate de hectar, pe care stareţul de la Cetăţuia s-a hotărât să-l cumpere. Atunci când a fost călugărit, stareţul i-a dat un nume care, după cum a mărturisit părintele, nu-i plăcea. „Aşa era pe timpuri în mănăstire. Nu tu îţi alegeai numele, ci stareţul era acela care ţi-l dădea. Ca nume de rasofor, de călugăr fără jurământ, înainte mă chemase Maxim, iar, la călugărie, stareţul meu a zis: de la Maxim la Modest…. cale lungă. Nu mi-am dat seama pe moment, ci numai atunci când am fost tuns în călugărie, că mi s-a pus acest nume. Doamne, cum să-l supăr eu pe Sfântul Ierarh Modest, Patriarhul Ierusalimului?! Ce să fac pentru el, ca să nu fie mâhnit pe mine?”, se întreba stareţul de la Cetăţuia, care, la un deceniu distanţă de momentul venirii sale la mănăstirea din Muscel, i-a închinat un schit pe vârful opus.
- „Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a ascultat rugăciunea de a veni cineva care să fie statornic, care să fie cu teamă de Dumnezeu, care să fie cu iubire faţă de acest loc.”
În 2003, a început construcţia unei bisericuţe de lemn. „Însă rugăciunea mea, zilnic, la Liturghie, la epicleză, atunci când ne rugăm ca Duhul Sfânt să se coboare peste daruri, să le preschimbe din pâine şi vin în Trupul şi Sângele lui Hristos… făceam rugăciune, spunând: Trimite, Doamne, obşte, dar să fie statornici, ascultători şi cu frică de Tine, Doamne! Timpurile au trecut, mulţi s-au perindat şi prin acest loc, şi pe la Cetăţuia. M-am rugat întruna şi, la un moment dat, spuneam: Poate că Dumnezeu nu mai are de unde să trimită. Însă, după ce a ars biserica, acum doi ani, şi s-a ridicat alta mai frumoasă, am primit un telefon. „Sunt maica Anastasia şi am auzit despre Schitul „Sfântul Modest”. Aş vrea să văd şi eu cum este acolo.” Şi am urcat cu tractorul. Biata maică, săraca, spunea: „Vai, este fum.” „Maică, de câte ori am urcat eu cu tractorul…” Maicile nu sunt ca bărbaţii. Femeile, toate, sunt mai sensibile. Dar a urcat aici şi i-am spus aşa: „Maică, nu trebuie să-mi dai niciun răspuns. Dumneata eşti cea care decide.” După o perioadă de timp scurtă, maica m-a sunat şi mi-a zis: „Am de gând să vin la schit, la „Sfântul Modest”.” Noi eram în lucru cu biserica şi a venit maica. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a ascultat rugăciunea de a veni cineva care să fie statornic, care să fie cu teamă de Dumnezeu, care să fie cu iubire faţă de acest loc.”, a povestit acesta cum a cunoscut-o pe maica Anastasia.
- Primarul a reparat drumul care, însă, este stricat de sătenii care urcă cu tractorul
În mesajul său de la sfârşitul slujbei, stareţul i-a mulţumit primarului de la Stoeneşti, Ion Paul Marin. „Să nu credeţi că eu am ceva cu politicienii. Din contră. Noi ne-am cam ciondănit şi ieşeau mereu scântei, dar numai pe probleme administrative. Niciodată n-a fost între noi altceva decât acel respect, acea decizie de onoare unul faţă de celălalt.”, a continuat preotul care a primit un ajutor din partea Primăriei Stoeneşti în sensul că s-a mai îmbunătăţit condiţia drumului către schit.
„Dar sunt alţii care… aşa sunt oamenii, mai invidioşi, de ce să fie drumul bun şi să urce lumea la schit? Şi mai vin cu tractoare şi mai fac făgaşuri… mai intră în şanţ câte un om care vine la mănăstire…”, a făcut părintele trimitere la un incident petrecut chiar în acea dimineaţă, înainte de slujbă, când maşina unui credincios, rămasă împotmolită în noroi, după ce a alunecat în şanţul de pe marginea drumului afectat de ploi şi stricat pe anumite porţiuni, a blocat înaintarea celorlalţi enoriaşi.
Până s-a reuşit scoaterea lui din „capcană” şi eliberarea căii de acces, oamenii au urcat jumătate din cale pe jos, printr-un noroi teribil.
- „În viaţa aceasta, datori suntem doar să-i mulţumim lui Dumnezeu că suntem pe picioarele noastre”
„Dar nu acesta este greul, ci este o încununare faptul că dumneavoastră, astăzi, sunteţi aici. Faptul că dumneavoastră aţi umplut această bisericuţă. Faptul că, astăzi, există cineva care să se ocupe de acest loc. Faptul că, în sfârşit, Dumnezeu a orânduit să existe oameni care să-şi dorească să lase ceva în urma lor… În viaţa aceasta a noastră suntem călători. Eu, de multe ori, spuneam că şi Negru Vodă, călătorind într-o parte, într-alta, a ajuns, poate, şi pe aici. Căci valea de mai jos se numeşte Valea Sasului. Acolo se spune că au fost unii dintre căpitanii şi oştenii lui Negru Vodă care au primit pământuri. Fiecare, în vechime, a căutat să lase ceva pentru cei care vor veni. Oameni buni, căci toţi suntem buni! Dumnezeu a făcut bună toată această lume. Nu vă gândiţi niciodată să-i judecaţi pe unii şi pe alţii, căci nu ştiţi ce este în sufletul lor. Nu vă gândiţi niciodată la ce-a făcut unul sau altul pentru viaţa lui, pentru familia lui. În viaţă facem ceea ce putem. Şi atât cât putem. În viaţă, însă, nu trebuie să ne plângem. Nu trebuie să spunem că ne doare ceva. În viaţa aceasta, datori suntem doar să-i mulţumim lui Dumnezeu că suntem pe picioarele noastre. De multe ori, am fost întrebat dacă sufăr de ceva şi am spus: „Cât sunt pe picioarele mele înseamnă că sunt sănătos. Când voi cădea, mă găsiţi la cimitir.” Nu trebuie să ne văităm de aceste lucruri. Şi, mai ales, să ştim să ne creştem copiii, să ne creştem nepoţii cu dragoste de Dumnezeu. Să-i creştem pe copiii noştri, generaţiile care vor veni după noi, să-i creştem cu respect faţă de Biserică. Nu clădirea, ci oamenii reprezintă Biserica. Clădirea este jertfelnicul, locul unde aducem jertfa noastră, locul unde aducem rugăciunea noastră. Locul în care împletim toate aceste rugăciuni pentru Hristos, pentru Dumnezeu Tatăl, pentru sfinţi. Într-una dintre cântările bisericeşti se spune: „În Biserica slavei Tale stând, Doamne, în ceruri ni se pare a sta.” Şi eu simt, ori de câte ori intru într-o biserică, că sunt în ceruri. Sunt cu sfinţii. Şi sfinţii nu sunt numai pictaţi. Sfinţii sunt aievea cu noi. Sfinţii sunt prietenii noştri. Sfinţii sunt aceia care, atunci când noi nu mai putem, ne ajută. Iisus stă mereu pe cruce răstignit, cu braţele întinse. De atâtea ori, de acolo, Hristos spune: Iată ce am făcut Eu pentru voi. Voi ce faceţi pentru Mine? Să ne gândim la aceste lucruri şi, mai ales, astăzi, într-o zi de bucurie, de sărbătoare a acestui loc. Căci, din 2003, până în ziua de astăzi, doar o singură dată n-am slujit de hram. Acum doi ani, când biserica era arsă. Era doar o temelie ce mai rămăsese aici. Noi nu facem la Cetăţuia decât rugăciuni şi amintim în rugăciunile noastre de făgăduinţa Sfântului Ioanichie cel Nou, care a fost vieţuitor în Cetăţuia: De rânduiala se va ţine, aici nimic nu va lipsi. Pentru că rânduiala este aceea care ţine în viaţă un locaş de cult. Rânduiala este aceea care ţine în viaţă şi, mai ales, ţine pace într-un locaş de cult.”, a fost mesajul stareţului de la Cetăţuia.
- „În viaţa aceasta să nu ne plângem, ci să ne bucurăm. Să ne bucurăm de ceea ce avem în jurul nostru”
Părintele Modest a adus mulţumire tuturor celor care au fost prezenţi la slujbă, preoţilor împreună cu care a oficiat serviciul religios şi maicii stareţe Anastasia, pentru felul în care s-a ocupat şi se ocupă în continuare de acest loc. „Cineva spunea: n-o s-o prindă iarna. O să vadă că e frig. O să vadă că sunt noroaie. Dar iată că maica a rămas şi… n-o mai judecaţi. Căci omul s-a învăţat doar să judece, să-i umble mintea în altă parte. Nu. Bucuraţi-vă de viaţa aceasta şi, cum îmi spunea părintele Arsenie Papacioc: Părinte, să ne bucurăm şi de firul de iarbă care creşte. Să ne bucurăm că este verde şi frumos. Pe urmă, încet-încet, se usucă. Aşa este viaţa omului. Dar în viaţa aceasta nu să ne plângem, ci să ne bucurăm. Să ne bucurăm de ceea ce avem în jurul nostru. Să ne bucurăm de familie, de copii, de nepoţi. Să ne bucurăm de toate. De toţi şi de toate. Aceasta este mulţumirea pe care o putem aduce faţă de Părintele nostru cel Ceresc. Aceasta este mulţumirea faţă de Dumnezeu Tatăl. Aceasta este mulţumirea faţă de Maica Domnului şi faţă de sfinţi. Să vă ajute Bunul Dumnezeu tuturor, să vă dea pace în suflete şi în minte! Să vă dea ajutor în tot ceea ce aveţi nevoie. Să aveţi încredere întotdeauna în Bunul Dumnezeu şi în Preacurata Sa Maică. Să alergaţi atunci când aveţi nevoie într-un locaş de cult, în care să îngenuncheaţi şi să vă spuneţi rugăciunea în taină. Iar de nu puteţi, îngenuncheaţi acasă. Îngenuncheaţi şi spuneţi-i lui Dumnezeu dorinţele voastre şi durerile voastre. Eu vă spun că multe minuni am văzut cu ochii mei şi multe minuni am auzit de la oameni spunând că li s-au împlinit. Dar numai să crezi. Nu neapărat: Cred în Dumnezeu! Nu. Cred că ceea ce cer, Dumnezeu orânduieşte ca să se împlinească.”, a fost îndemnul părintelui Modest Ghinea pentru credincioşi.
Magda BĂNCESCU