3.5 C
Campulung Muscel
04/02/2023

Parohia Rucărul de Jos a sărit în ajutorul unei femei care n-avea cu ce să-şi repare casa, dar şi al aşezământului de la Valea Plopului

Campaniile umanitare întreprinse prin intermediul Bisericii argeşene includ şi cele mai recente gesturi de sprijin aparţinând Parohiei Rucărul de Jos. Slujitorii acestei parohii prezente în informările pe care Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului le face periodic despre misiunea filantropică a locaşurilor ortodoxe din judeţ apar în două ipostaze proaspete, care le face cinste. Rucărenii sunt oameni săritori, din câte se vede, implicându-se, prin biserica lor, în două situaţii recente care necesitau ajutor.

Primul caz beneficiar al generozităţii concetăţenilor este cel al unei femei care locuieşte într-o casă care trebuie reparată. Şi atunci, rucărenii au sărit să-i fie sprijin, şi cu materiale de construcţii, şi cu alimente. Acţiunea filantropică, desfăşurată din partea Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, prin Sectorul Social, Filantropic şi de Misiune, de către părintele Sebastian Arsulescu, de la Parohia Rucărul de Jos, s-a consumat miercuri, 7 decembrie 2022. În ziua Sfintei Muceniţe Filofteia, preotul a dus colecta la femeia singură, căreia acoperiş deasupra capului îi este o casă afectată de vechime, în care nu se mai poate locui.

„Milostenia este calea sigură ce duce la Dumnezeu, El Însuşi recomandându-ne să fim milostivi: „Fiţi deci milostivi, precum şi Tatăl vostru Cel ceresc milostiv este” (Luca 6, 36). Mântuitorul aminteşte virtutea milosteniei în legătură cu desăvârşirea: „De voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde averile tale şi le dă săracilor şi vei avea comoară în cer” (Mt. XIX, 21).”, este îndemnul creştinesc pe care Biserica îl aşează în contextul ajutorului oferit la domiciliu de către Parohia Rucărul de Jos, din Protoieria Câmpulung Muscel.

Aceleiaşi comunităţi religioase rucărene îi aparţine altă faptă bună petrecută pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României. Părintele Florentin Lipan, însoţit de un grup de voluntari, a mers cu daruri destinate beneficiarilor cazaţi în aşezământul de la Valea Plopului. „În tezaurul spiritual al omenirii, dezideratul prieteniei absolute – ca exigenţă a condiţiei umane – îşi găseşte, cred, expresia cea mai impresionată în mesajul lăsat de Iisus din Nazaret: „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca viaţa lui să şi-o pună pentru prietenii săi.” (Ioan, 15, 12-13). Unul dintre cele mai frumoase gesturi ale prieteniei constă în dorinţa de a face daruri. Darurile sunt cei mai plăcuţi mesageri ai afecţiunii.”, ne îndeamnă slujitorii Bisericii să le urmăm exemplul şi să devenim, în măsura posibilităţilor, binefăcători pentru cei care nu au ce pune pe masă. „E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!