Florin Alexandru Sminchişe este propunerea Executivului, după trecerea probei de interviu, pentru şefia societăţii Pieţe Servicii Comunitare Muscel SRL, după aproape doi ani de mandat ai liberalului Eduard Boeru, care a demisionat din funcţie. Nominalizarea candidatului, pe baza CV-ului depus la Primărie, ca urmare a anunţului publicat pe portalul instituţiei, a fost supusă votului Consiliului Local, la şedinţa ordinară de aseară. Însă Sminchişe n-a fost agreat de o bună parte a consilierilor locali, care s-au trezit cu un nume în mapa de şedinţă, fără să ştie ce-l recomandă pentru o funcţie care l-a depăşit inclusiv pe unul care activa de ani buni în cadrul Pieţelor. Consilierii opoziţiei au reclamat o procedură care a „şchiopătat”, începând cu o şedinţă AGA, care n-ar fi respectat condiţiile legale de organizare, şi până la proiectul de hotărâre care-l propulsa pe Sminchişe în postura de administrator, care n-a fost întocmit corespunzător.
- Demisia lui Boeru din funcţia de administrator al Pieţelor a declanşat un proces de selecţie în viteză
După demisia lui Eduard Boeru din funcţia de administrator, a fost postat pe site-ul Primăriei anunţul de selecţie a administratorului provizoriu al SC Pieţe Servicii Comunitare Muscel SRL. Provizoratul însemna patru luni, perioadă care se putea prelungi până la maximum şase luni. În acest răgaz trebuia finalizată procedura de selecţie a administratorului. Şi, totodată, ceea ce nu s-a realizat în cei doi ani trecuţi din acest mandat: finalizarea procedurilor de constituire a Consiliului de Administraţie.
Pe 22 noiembrie 2022, după o şedinţă extraordinară a Consiliului Local, s-a întrunit A.G.A. la Pieţe, în cadrul căreia a fost adoptată Hotărârea nr.9, prin care s-a aprobat procedura de selecţie a administratorului provizoriu. Printr-o altă hotărâre, cea cu numărul 10, a fost aprobată comisia de evaluare a dosarelor eventualilor candidaţi, formată din cinci consilieri USR: Adrian Vlădău, Constantin Ţurţulea, Iulian Zanvetor, Alexandru Hagi şi Dan Belu.
În ziua următoare, 23 noiembrie 2022, a apărut anunţul de selecţie, atât la avizierul societăţii, cât şi pe site-ul Primăriei.
- Florin Alexandru Sminchişe, singurul înscris, a fost admis
Pentru procesul de selecţie rezumat la depunerea de către cei interesaţi a unui dosar de candidatură şi susţinerea unui interviu de selecţie a fost stabilit următorul calendar. Până pe 28 noiembrie 2022, la ora 12.00, se depuneau candidaturile şi tot în aceeaşi zi se realiza selecţia dosarelor, etapă urmată de publicarea rezultatului pe pagina de internet a Primăriei. A doua zi, 29 noiembrie 2022, era programată selecţia finală pe bază de interviu, în baza planului de interviu.
Pe lângă condiţiile generale de la concursurile Primăriei, pretendenţilor li se cereau câteva condiţii specifice referitoare la studii şi experienţa profesională. Şi anume studii superioare sau juridice, experienţă de cel puţin cinci ani în specialitatea studiilor şi evitarea situaţiilor de conflict de interese sau incompatibilităţi prevăzute de lege.
Anunţul prevedea ce acte trebuia să conţină dosarul de înscriere şi ce calităţi erau evaluate în cadrul interviului: „competenţe profesionale de importanţă strategică (viziune şi planificare strategică, capacitatea de luare a deciziilor şi de evaluare a impactului acestora asupra întreprinderii şi angajaților acestuia, marketing strategic); competenţe de guvernanţă corporativă (monitorizarea performanţei); abilităţi sociale şi personale potrivit celor expuse în profilul Consiliului; capacitatea de a lua decizii şi de a evalua impactul acestora; abilităţi specifice impuse de funcția pentru care candidează, organizarea şi exercitarea controlului.”
Singurul care şi-a depus dosarul pentru postul de şef al Pieţelor a fost Florin Alexandru Sminchişe. Marţi, 29 noiembrie 2022, a susţinut interviul, în urma căruia a fost admis cu 83 de puncte.
- Interviul trecut de Sminchişe, fixat în aceeaşi zi cu şedinţa de Consiliu
În aceeaşi zi în care candidatul a susţinut interviul şi l-a trecut cu succes, a avut loc şedinţa ordinară a Consiliului Local pe a cărei ordine de zi a figurat punctul referitor la numirea lui Florin Alexandru Sminchişe ca administrator provizoriu al Pieţelor. După cum punctam în deschiderea articolului, mandatul acestuia era de patru luni, „cu posibilitatea prelungirii, pentru motive temeinice, până la maximum şase luni”.
Proiectul de hotărâre mai prevedea că „se deleagă atribuţiile temporare de administrare a SC Pieţe Servicii Comunitare Muscel SRL domnului Eduard Marius Boeru pe durata procesului de realizare a formalităţilor de înscriere în evidenţele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului a modificărilor prevăzute de articolele 1 şi 2, dar nu mai mult de 31 decembrie 2022.” „Până la finalizarea formalităţilor de înregistrare a administratorului provizoriu, domnul Eduard Marius Boeru, cu atribuţii temporare de administrare a SC Pieţe Servicii Comunitare Muscel SRL, are obligaţia de aducere al cunoştinţă, în scris, administratorului provizoriu, a tuturor operaţiunilor pe care le va efectua.”
La dezbaterea aleşilor de aseară s-a prezentat şi proaspătul admis cu câteva ore înainte. „Momentan, sunt asociat la SC Ro Aprilia Alex Alina SRL. Am o experienţă în management de nouă ani şi şapte luni. Am depus CV-ul pentru Pieţe în speranţa unei noi oportunităţi, un motiv de dezvoltare personală, şi a unei noi provocări.”, a fost maniera timidă a proaspăt promovatului de a-i convinge pe aleşi să-l accepte într-o funcţie ale cărei sarcini constituiau o noutate pentru el. Şi o provocare, ca să-l cităm, mai ales în condiţiile în care investiţia de reconstrucţie a halei Pieţei Mari va începe la anul, cu „deranjul” de rigoare pentru comercianţi. Practic, cea mai dificilă sarcină a noului şef va fi să organizeze activitatea de comerţ în alt spaţiu, care mai înainte trebuie pregătit. De asemenea, noul şef, împreună cu Primăria, trebuie să pună la dispoziţia constructorului desemnat de C.N.I. amplasamentul eliberat de hala veche. Aşadar, va fi de muncă în 2023.
- Cu 9 voturi favorabile şi 9 nefavorabile, hotărârea a fost respinsă
Opoziţia şi-a făcut treaba de opoziţie, speculând ce a „scârţâit” în derularea procedurii. În primul rând, şedinţa AGA de săptămâna trecută, la care rezultatul dezbaterilor a rămas „în aer”. „În afară de faptul că acea şedinţă AGA a fost total neorganizată cum trebuie, acolo s-au făcut „n” comentarii referitoare la modalitatea de a administra, până la concursul de obţinere a postului. Păcat că dumneavoastră n-aţi fost prezentă, dar, cu siguranţă, aţi fost informată. Acea şedinţă a fost cu totul şi cu totul… De fapt, nu prea a fost şedinţă, a fost o discuţie în care de la preşedinte şi până la noi, ca membri ai Adunării Generale, am fost puşi în situaţia în care n-am putut lua o decizie fermă. Şi nici materialul n-a fost pe măsura legislaţiei în vigoare.”, a reclamat PSD-istul Constantin Ivan, căruia Elena Lasconi i-a replicat că nu era obligată să fie prezentă.
Ivan a lăsat să se înţeleagă că materialul de şedinţă n-a fost pregătit de Pieţe. „Doar la întocmirea regulamentului a fost oferit ajutorul Primăriei.”, a precizat Andreea Ionescu, preşedintele şedinţei de aseară.
După care discuţiile au fost generate de faptul că dreptul de semnătură în bancă nu-l are decât Eduard Boeru, căruia i se prelungeau aceste atribuţii până când se realiza menţiunea la Oficiul Registrului Comerţului privitoare la desemnarea noului administrator. Operaţiune estimată să dureze în jur de două săptămâni. Aşadar, şi dacă se vota proiectul de hotărâre cu Sminchişe ca administrator provizoriu, omul nu primea de a doua zi drept de semnătură. „Urmează sărbătorile de iarnă, urmează să se dea salariile şi să se facă plăţile pentru furnizori la sfârşit de an.”, a explicat secretarul Ramona Simion menţinerea lui Boeru în „peisaj” până se finaliza „trecerea lină” de la vechiul administrator şi noul administrator provizoriu.
„Înţeleg că cele patru-şase luni ar fi o perioadă de probă, nu?”, a insinuat consilierul Constantin Ivan posibilitatea promovării concursului de către aceeaşi persoană. „Posibil să fie doar de probă, posibil să-mi doresc să continui mai departe la Pieţe, depinde cât de mult îmi place, cum mă acomodez cu personalul şi cum se acomodează personalul cu mine. Eu îmi doresc, dar să vedem cum ne înţelegem.”, a răspuns Sminchişe.
„Ceea ce vă pot garanta, în contextul în care vechea clasă politică îşi numeşte directorii în toate instituţiile statului, în ceea ce mă priveşte, vom respecta 100% procedura. Dacă vreţi, când facem procedurile, puteţi să fiţi reprezentanţi din partea tuturor formaţiunilor politice şi să verificaţi dacă, într-adevăr, lucrurile stau aşa.”, a afirmat şefa Executivului.
Votul a generat o neplăcută egalitate între opţiunile favorabile şi cele nefavorabile propunerii Executivului. Au votat pentru consilierii USR Dan Belu, Andreea Ionescu, Silviu Ciobănică, Alexandru Hagi, Adrian Vlădău, Constantin Ţurţulea şi Iulian Zanvetor şi consilierii POL Dorin Mirea şi Dan Şain (Iulia Bâlea n-a participat la vot). Consilierii PSD Constantin Ivan, Sergiu Cicu, Marin Stanciu, Mirabela Manea şi Gabriel Neacşu şi cei ai PNL, Nicolae Zaharia, Cristi Creţu şi Ionel State, s-au abţinut. Anca Dumitrescu a votat împotrivă.
- Elena Lasconi: „O să le comunicăm angajaţilor de la Pieţe că nu vor primi salariile de sărbători, pentru că aşa s-a votat în Consiliu”
Cu 9 la 9, proiectul de hotărâre a fost respins la şedinţa de aseară. Rezultatul votului a stârnit riposta primăriţei Elena Lasconi, care le-a reproşat oponenţilor că, din cauza votului lor, angajaţii de la Pieţe nu vor avea bani de sărbători. „Nu se pot plăti salariile. S-a ajuns la această situaţie nu de ieri, de azi. De ani de zile s-a tărăgănat. Nu insist. O să le comunicăm angajaţilor de la Pieţe că nu vor primi salariile acum, de sărbători, pentru că aşa s-a votat în Consiliu. Era vorba despre un post temporar, ca să facem trecerea la o normalitate care ar fi trebuit să existe în Câmpulung în momentul de faţă. (…) Vorbim de câteva luni, între patru şi şase luni. Şi după aceea vom face concurs, aşa cum trebuia făcut până acum şi nu s-a făcut. Angajaţii trebuie să ştie că lucrurile se întâmplă din cauza acestui vot.”, a precizat Elena Lasconi.
„Dacă doriţi ca angajaţii de la SC Pieţe să-şi ia salariile, trebuia să faceţi proiectul de hotărâre altfel: nu să legaţi prelungirea celui care are drept de semnătură de validarea celui care trebuie să preia funcţia de administrator la Pieţe. Trebuia să le faceţi separat: se prelungea dreptul de semnătură până la numirea noului administrator şi înscrierea lui la Registrul Comerţului şi restul procedurii. N-are nicio legătură neîncasarea salariilor cu felul în care aţi făcut proiectul de hotărâre.”, a reproşat Ionel State o altă carenţă a procedurii.
Impasul a fost amplificat de faptul că nici directoarea economică a Pieţelor – care, oricum, nu-şi dorea funcţia de administrator – nu are drept de semnătură în bancă. Doar Boeru, care şi-a dat demisia.
Magda BĂNCESCU