23.7 C
Campulung Muscel
15/07/2025

Dacă PSD-iştii câştigă şi la Curtea de Apel, paznicii pot răsufla liniştiţi. Câştigă şi ei procesele deschise Primăriei

Trei dintre cele cinci procese deschise autorităţilor locale de o parte a paznicilor concediaţi de la Poliţia Locală au fost suspendate de Tribunalul Argeş. Laszlo Beck-Ursea, Marian Rizoiu, Marius Alin Boarţă au avut prima înfăţişare la instanţă pe 9 noiembrie 2021, finalitatea acţiunii fiind aceeaşi pentru toţi: judecarea acţiunii a fost oprită până la soluţionarea definitivă a dosarului deschis de cei trei consilieri PSD împotriva măsurilor de restructurare a Poliţiei Locale. Liviu Ţâroiu, Ciprian Neculăescu şi Mirabela Manea au câştigat, pe fond, acţiunea intentată împotriva organigramei şi statului de funcţii aprobate în luna ianuarie, care reduceau numărul agenţilor de pază de la 18 la 5. Aleşii social-democraţi au reuşit o dublă victorie la Tribunal. O dată: au suspendat disponibilizările şi schimbările propuse de şefa Executivului la Poliţia Locală. A doua oară: au anulat, prin instanţă, reorganizarea Poliţiei Locale care presupunea concedieri, dar şi angajări, transferuri de personal de la un compartiment la altul, comprimarea şi contopirea unor compartimente, înfiinţarea altora noi, înfiinţarea unor posturi noi şi retrogradarea şefului Poliţiei Locale, Dragoş Nicolae, la postura de şef al Circulaţiei.

Procesele poliţiştilor locali concediaţi, suspendate până se soluţionează la Curtea de Apel cel al consilierilor PSD
Dintre cei 13 paznici ai Poliţiei Locale daţi afară pe 25 martie 2021, când le-au fost semnate deciziile de concediere, cinci au dat în judecată Primăria. De fapt, Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Câmpulung. Acţiunile celor cinci au fost înregistrate la Tribunalul Argeş pe 23 aprilie 2021, la două zile după ce consilierii PSD, săriţi în apărarea Poliţiei Locale, le-au deschis calea cu succesul lor.
Asupra cererilor lui Laszlo Beck-Ursea, Marian Rizoiu, Marius Alin Boarţă, judecătorul s-a pronunţat pe 9 noiembrie 2021, hotărând suspendarea proceselor. Suspendarea ţine până când se pronunţă Curtea de Apel Piteşti în procesul PSD-iştilor, care, deocamdată, n-a ajuns pe rolul instanţei superioare. Primăria, în mod cert, atacă hotărârea care le-a dat dreptate opozanţilor Elenei Lasconi şi poliţiştilor locali. Altfel spus, verdictul din procesele individuale ale agenţilor de pază este dependent de deznodământul acţiunii lui Ţâroiu, Neculăescu şi Manea. Şi este normal să fie aşa, întrucât o eventuală nouă victorie a acestora se va răsfrânge şi asupra cauzelor „complementare”.
Suspendarea poate dura mult şi bine, căci instanţa a obligat Primăria să-i reangajeze pe concediaţi
Oricum, suspendarea judecării litigiilor nu-i afectează pe reclamanţi, pentru că, prin hotărârea din procesul PSD-iştilor, Primăria a fost obligată să-i reangajeze pe concediaţi. Nu pe toţi 13, căci n-au mai dorit toţi să se întoarcă la serviciul de la Primărie. Unii s-au pensionat, alţii, probabil, şi-au găsit altceva. Dar, în mod cert, cei cinci care se luptă pentru slujbele lor au revenit la muncă. Tocmai de aceea, la rectificarea bugetului Câmpulungului din 30 septembrie 2021, din milionul de lei primit de la bugetul de stat au fost asigurate şi salariile poliţiştilor locali reangajaţi, după cum a hotărât instanţa.
200.000 de lei susţin salariile care trebuie plătite la acest serviciu, după ce instanţa Tribunalului Argeş a pronunţat Sentinţa civilă nr.269 din 21 aprilie 2021, emisă în Dosarul nr.2382/109/2021. Este dosarul deschis de aleşii contestatari ai reorganizării Poliţiei Locale. Judecătorul a anulat din H.C.L. nr.16/2021, privitoare la organigrama şi statul de funcţii pe 2021, partea referitoare la reorganizarea Poliţiei Locale. Totodată, executarea măsurii reorganizării a fost suspendată de instanţă, până la definitivarea fondului prin decizia Curţii de Apel. Unde, deocamdată, repetăm, n-a ajuns riposta municipalităţii.
Întrucât suspendarea hotărârii de Consiliu, în baza căreia erau concediaţi cei 13 agenţi de pază, era executorie, autorităţile au fost obligate să revină de îndată la schema completă a serviciului şi să-i reangajeze pe paznici.
După ce magistratul de la Piteşti s-a pronunţat, Consiliul Local a fost obligat să adopte Hotărârea nr.77 din 29 aprilie 2021 cu privire la adaptarea organigramei şi a statului de funcţii al primarului municipiului Câmpulung la cele hotărâre de instanţă. Altfel spus, se revenea la situaţia anterioară reorganizării de personal din 28 ianuarie 2021, când Poliţia Locală funcţiona cu 18 agenţi de pază.
Procesele celorlalţi doi agenţi de pază, din cei cinci care au deschis acţiuni separate de cea a PSD-iştilor, au primele termene fixate anul viitor. Cătălin Vasile Neacşu trebuie să se prezinte la Tribunal pe 26 ianuarie 2022, iar Ştefan Cosmin Stroescu, pe 24 martie 2022. Cel mai probabil, instanţa va hotărâri suspendarea cauzelor, la fel ca la ceilalţi. Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!