Marți, 8 noiembrie 2022, a avut loc deschiderea oficială a primei ediții a Cupei Liceelor – Viitorii Campioni, organizată și finanțată de Consiliul Județean Argeș. La acest turneu participă peste 100 de echipe, atât feminin, cât și masculin, și peste 1.000 de elevi din județul Argeș la competițiile de baschet, handbal, volei și fotbal. Campionatul a început oficial pe data de 4 noiembrie 2022.
Liceul Teoretic „Dan Barbilian” a fost gazda deschiderii oficiale a campionatului de fotbal masculin. În data de 8 noiembrie 2022, trei licee din Câmpulung Muscel au luat parte acestui turneu și s-au confruntat pentru a se clasa în etapa următoare. Echipele de fotbal care au concurat provin de la următoarele unități de învățământ: Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Național Pedagogic „Carol I” și Liceul Teoretic „Dan Barbilian”.
Deoarece au fost trei unități de învățământ prezente la acest turneu, s-au jucat trei meciuri de fotbal, în urma cărora au rezultat următoarele scoruri:
- Liceul Teoretic „Dan Barbilian” – Liceul cu Program Sportiv, scor de egalitate: 0-0
- Liceul cu Program Sportiv – Colegiul Național Pedagogic „Carol I”, scor: 2-0
- Liceul Teoretic „Dan Barbilian” – Colegiul Național Pedagogic „Carol I”, scor: 6-1
Turneul este organizat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș, Primăria Municipiului Pitești, Primăria Municipiului Câmpulung, Primăria Municipiului Curtea de Argeș ,Primăria Mioveni, Primăria Topoloveni, Primăria Ștefănești, Primăria Costești, Direcția Județeană de Sport Argeș, Asociația Județeană Sportul pentru Toți, Asociația Județeană de Fotbal Argeș, Asociația Județeană de Handbal Argeș, Asociația Județeană de Baschet Argeș și Asociația Județeană de Volei Argeș.
Credit text și foto: Consiliul Județean Argeș


