26/01/2025

ARO Câmpulung, nouă goluri la Costeşti!

Meci spectaculos cu multe goluri marcate (11), sâmbătă, la Costeşti, în cadrul rundei cu numărul 11 a campionatului Ligii a 4-a la fotbal. ARO Câmpulung a făcut instrucţie cu formaţia locală ACS Costeşti, impunându-se în final cu scorul de 9-2. Goluri oaspeţilor au fost marcate de Mihai Costea (2), Marius Dascălu (2), Ştefan Horvat (2), Andrei Nilă, Andrei Cicu şi Denis Chingaru.

Suporterii gazdelor au creat un adevărat spectacol în tribună, susţinându-şi favoriţii pe acordurile imnului oficial al UEFA Champions League, „We are the Champions”. Însă fotbaliştii din Costeşti au fost depăşiţi la toate capitolele de jucătorii musceleni, care sunt principalii favoriţi la câştigarea campionatului.
ARO a început în forţă partida de sâmbătă, iar, în minutul 7, Gabriel Jenaru, argintul viu al echipei, a ţâşnit pe partea dreaptă, a trecut elegant de un fundaş advers, după care a trimis balonul în faţa porţii, la limita careului de şase metri, de unde Andrei Nilă a reluat în poartă. Şapte minute mai târziu, Mihai Costea, favoritul tribunelor, duce scorul la 2-0, după ce prinde un şut de senzaţie de la circa 16 metri.

În minutul 22, gazdele profită de o greşeală în defensiva celor de la ARO şi reduc din diferenţă prin golul marcat de Voicu. Acest lucru nu i-a demoralizat pe fotbaliştii oaspeţi, care au condus ostilităţile în teren de la un capăt la altul al meciului, iar în minutul 30 refac avantajul de două goluri pe tabela de marcaj. Gabriel Jenaru a executat ca la carte o lovitură de colţ, iar Dascălu trimite cu capul, din 7-8 metri, în poarta nefericitului Calotă. Spre finalul primei reprize, ARO Câmpulung mai înscrie o dată, prin Ştefan Horvath, care, scăpat singur spre poartă, îl lobează elegant pe portarul advers.

Repriza secundă începe în nota de dominare a oaspeţilor, însă cei care marchează sunt gazdele. Era minutul 50 al meciului când Unirea beneficiază de o lovitură liberă de la aproximativ 17 metri, uşor lateral-dreapta, iar Neagoe trimite balonul în vinclul porţii lui Tănase, din a doua încercare.

N-a fost decât un simplu foc de paie, pentru că fotbaliştii de la ARO refac diferenţa de trei goluri în minutul 56, după ce Mihai Costea îi pasează excelent lui Ştefan Horvath, iar acesta din urmă, la capătul unei curse în care n-a fost stingherit de niciun adversar, şutează la colţul lung, fără speranţă pentru portarul Calotă. De aici şi până la final, nu a contat, practic, pe teren decât o singură echipă, ARO Câmpulung.

În minutul 70, Mihai Costea face şi el dubla cu un şut din afara careului mare după o pasă filtrantă a aceluiaşi Jenaru. Fotbalistul din Rucăr scoate, în minutul 76, o lovitură de la 11 metri şi-i oferă posibilitatea lui Mihai Gostea să facă „tripla”, însă nou-intratul Dascălu ia mingea şi nu ratează de la punctul cu var.
Până la final, ARO mai înscrie de două ori, prin rezervele Cicu şi Chingaru, şi partida se încheie cu scorul de 9-2 pentru musceleni. Fluierul de final al partidei de la Costești îl găsește pe căpitanul Stancu în careul advers trimițând balonul în poarta lui Calotă, însă de la margine se ridică eronat fanionul, indicând o poziție afară din joc a apărătorului muscelean. După această etapă, ARO Câmpulung ocupă locul 2 în clasament, cu 30 de puncte, însă are un meci mai puţin disputat faţă de ocupanta locului 1, Speed Academy Piteşti (33 puncte).

Pentru această întâlnire, antrenorii Ovidiu Tică şi Alin Durdun s-au bazat pe următorii jucători: Adrian Tănase – Ionuţ Leca, Bogdan Stancu, Claudiu Chirciu, Ştefan Horvath, Marius Dascălu, Laurenţiu Robu, Gabriel Jenaru, Mădălin Delcea, Mihai Costea şi Andrei Nilă. Rezerve: Răzvan Dumitrică, Ştefan Tocilă, George Heroiu, Rareş Cicu, Andrei Cicu, David Andrei, Mihai Stanciu, Denis Chingaru şi George Neagu.

Rezultate complete, etapa a 11-a, Liga a 4-a
Viitorul Rucăr 2002 – Muscelul Lereşti 2-5 (1-2)
Muscelul Elite Câmpulung 2 – Viitorul Bârla 5-2 (3-1)
Sola Gratia Dragoslavele – Energia Stolnici 3-2 (3-0)
CSC Suseni – Juventus Victoria 1992 Bascov 1-3 (1-1)
Victoria Buzoieşti – CS Mioveni II 2-5 (1-2)
DLR Piteşti – Internaţional Valea Iaşului 2022 0-7 (0-7)
Speed Academy Piteşti – ACS Poiana Lacului 7-1 (4-0)
Unirea Costeşti – ARO Câmpulung 2-9 (1-4)
CS Domneşti a stat.
N. MANOLE

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!