Ion (Ioniță) D. Negulici (1834-1890), casier general al Câmpulungului şi Gheorghe I. Negulici (1856-1914), inginer agronom cu studii la Paris, deputat, senator și prefect de Muscel
Pe 27 decembrie 1881 se înființa la Câmpulung „Asociaţiunea fraților Negulici” printr-un act care consfințea o înțelegere între Ion (Ioniță) D. Negulici (1834-1890), casier general al Câmpulungului, și copiii săi, Gheorghe (1856-1914) și Dimitrie (1860-1930), ambii majori. Nu sunt omiși din act nici frații mai mici (Nicolae, Iancu, Anastasia, Radu şi Mihai), dar aceştia, fiind minori, vor putea să-şi exercite rolul abia când vor deveni majori şi vor avea, de asemenea, studii superioare, precum cei doi fraţi ai lor, primii născuţi.
„Asociațiunile măresc sogintele înavuţirii”
Actul „Asociațiunii fraților Negulici” consemnează în antet un crez al lui Ion (Ioniță) D. Negulici, pus ca motto: „Unirea face forța și asociațiunile măresc sogintele înavuțirii”. Documentul este structurat în 24 de articole. Articolul 1 precizează că Asociațiunea este o „convențiune între noi, frații Negulici, cu părintele nostru, pentru esploatarea veniturilor proprietăților cassei familiei noastre.” (termenul „cassă” e folosit aici cu sensul de „vistierie”, „avere a familiei”).
În articolul 2 este formulat scopul acestei Asociațiuni:
„Primo: Ca toți frații majori, care de la început au îmbrățișat cariera agricolă și toți ceilalți care vor mai face pe viitor studii speciale agronomice, să poată participa la o operațiune onorabilă și sigură, precum și la beneficiile ce vor rezulta din întreprinderi”;
„Secondo: Ca prin esploatări sistematice ce se vor face, să se aducă îmbunătățiri reale proprietăților, prin diferite culturi și aranjamente, [pentru] a putea servi de model proprietarilor și cultivatorilor de pământ”. Așadar se urmărea, în felul acesta, optimizarea culturilor agricole, nu doar pentru prosperitatea economică a familiei Negulici, ci și pentru a promova, în rândul altor proprietari și cultivatori, noi metode de dezvoltare a științei agricole.
„Terțio: Ca să dăm timp și liniște părintelui nostru [pentru] a-și putea îngriji de sănătate”. Aici e de remarcat această precizare, care dovedește respectul și atenția pe care copiii trebuie să o aibă pentru tatăl lor.
Articolul 3 precizează: „Eu, Ion D. Negulici, în virtutea acestui act convențional și a statutelor ce conține, declar solemn că pun la dispoziția fiilor mei majori proprietățile cassei mele, deocamdată numai moșia Domnești, moșia Gorgani, și cu viile din Podgoria”.
Articolul 5 stabilește ierarhia responsabilităților fiilor majori ai lui Ion (Ioniță) D. Negulici, Gheorghe și Dimitrie. Celui mai mare dintre fii, lui Gheorghe I. Negulici, „care a obținut diploma de inginer agronom din primul institut agronomic din Paris”, „Asociațiunea îi va încredința cârma și dirijarea”, „iar toți ceilalți membri, împreună cu dânsul, vor participa la conducerea tuturor afacerilor”. Remarcăm faptul că tatăl îi încredințează „cârma” fiului mai mare nu doar pentru locul său în succesiunea fraților, ci și, mai cu seamă, pentru că obținuse la Paris diploma de inginer agronom, având competența de a administra o avere compusă din proprietăți agricole, păduri și munți, cu exploatare lemnoasă.
Articolul 9 subliniază că în eventualitatea în care membrii Asociațiunii vor vrea să extindă exploatarea obișnuită a proprietăților și vor avea nevoie de fonduri suplimentare, aceștia pot face împrumut la cassa (vistieria) familiei, dar este „interzis Asociațiunii a se servi cu (de) bani străini”.
Articolul 16 este interesant pentru modul în care se impune membrilor Asociațiunii, în cazul apariției vreunei neînțelegeri între frați, să nu se apeleze la „arbitri ” din afară sau la judecăți civile. Într-o asemenea situație „se va face apel la aprețierea unui arbitru, care va fi tatăl ori muma, sau unul dintre consângeni, om de încredere, ales de ambele părți. Și decisiunea arbitrului va rămânea esecutorie, fără drept de alt recurs la superarbitru sau judecăți civile, căci acestea ar fi în dauna Asociațiunii.”
Articolul 23 este un fel de avertisment de care fiii lui Ion (Ioniță) D. Negulici – Gheorghe și Dimitrie – trebuie să tină cont: „Toți membrii Asociațiunii să se desbrace de verice (orice) ambițiuni inutile, să se decidă la o activitate serioasă, cu multă tragere de inimă și adevărată sinceritate frățească, muncind fiecare pentru toți și toți pentru unul, ca pentru el însuși.”
Articolul 24, ultimul, concluzionează: „Prin urmare, bazele acestei Asociațiuni se rezumă la următoarele puncte: iconomia-cuviincioasă, muncă fără preget, iubire și dragoste frățească, supunerea celor mici la cei mari, binecuvântarea Părintească și sprijinul Providenței. Așa să ne ajute Dumnezeu”. Este pusă data: „1881, dechemvrie 27, Câmpulung” și apoi semnează: Ion (Ioniță) D. Negulici, „fondatorul Asociațiunei”, Gheorghe I. Negulici – „membru al Asociațiunii”, Dimitrie I. Negulici – „membru al Asociațiunii”.
Alte documente care întăresc statutele Asociaţiunii
După șase ani de la constituirea Asociațiunii, într-un act datat „1887, noemvrie 21, Câmpulung”, Ion (Ioniță) D. Negulici notează, în 12 puncte, ceea ce urmează să facă fiul său Gheorghe, în lipsa sa: să depoziteze vinul, să contracteze construirea unei fântâni, să plătească morarului partea sa, să controleze pădurile din proprietatea familiei și să atenționeze pădurarii pentru o mai bună pază, deoarece în absența acestora făcătorii de rele ar avea mai multă îndrăzneală în a face rău.
Dimitrie I. Negulici (1860-1930), cu nepoții Flaminiu (stânga) și Elena. Gorganu – Muscel, 1918
La punctul 10 al actului din 1887 Ioniță face referire la drepturile părinților, mai precis la „pensiunea” (a se înțelege „pensie”/„rentă viageră”) lor. În acest sens, solicită ca mamei Adelaida Negulici (născută Paul) să i se dea lunar 60 de franci, dacă fiii își vor „avea masa la Dumneaei, iar dacă veți mânca cu toții, atunci să i se predea numai câte 30 de franci, căci restul va servi pentru îmbrăcăminte, plată de simbrii și căutarea sănătății sale în timpuri de restriște”. După cum se observă, autoritatea părintească este permanent evidențiată, ca o obligație a copiilor, semn de recunoștință filială, iubire și respect.
În anul 1888, un alt document, un proces-verbal, întărește prevederile actului inițial din 1881 de constituire a Asociațiunii. În partea de început a acestui proces-verbal se precizează: „Azi, 24 Aprilie 1888, noi, frații Negulici, am fost invitați de părintele nostru pentru a ne spune o poveste; această poveste a fost însă unul din actele cele mai solemne ce se săvârșesc în viața unui om”. Și mai departe: „Cu multă înțelepciune părintele nostru ne-a luminat cu consiliile [consilii – „sfaturi”, „povețe”] sale, consilii care sunt busola omului în societate”.
Cu respect pentru înaintași, Ion (Ioniță) D. Negulici le prezintă aici fiilor săi modul cum s-au acumulat averile familiei: „Această avere este parte rămasă de la moșii și strămoșii noștri cari s-au succedat în acest cămin, începând cu Pătru Negulici, Ion Negulici, Dumitru Negulici, moșul tatei, și Dumitru Negulici, moșul nostru; parte este fructul muncii sale și a privațiunilor de tot felul, iar parte [este] zestrea mamei noastre”. Se poate lesne înțelege că achiziționarea și mărirea acestei averi pe care Ioniță le-o dă fiilor săi este rodul unor acumulări prin muncă și „privațiuni” spre sporirea a ceea ce le-au lăsat moșii și strămoșii. La această memorabilă întâlnire cu fiii săi, tatăl îi îndeamnă să aibă, drept deviză, onestitatea și dreptatea și „să țină stindardul familiei, fiind strâns uniți în orice împrejurare”.
Înțeleptul părinte le amintește fiilor și îndatoririle pe care aceștia le au: de a nu vinde sau ipoteca nimic la străini (doar numai frate la frate), iar din veniturile proprietăților fiecare fiu să îi dea tatălui 15% în fiecare an „pentru întâmpinarea trebuințelor sale și binefacerile ce va găsi de cuviință a le face.”
Procesul-verbal consemnează punctual cum s-au împărțit proprietățile imobile între frați, neomițându-i nici pe frații minori, Radu I. Negulici și Mihai I. Negulici. Este făcută mențiunea: „Minorii Radu și Mihai să nu aibă dreptul a lua averea în posesie până ce nu vor termina studiile”, „iar părțile lor și ale mamei noastre se vor administra de mama noastră”. De comun acord, dar și cu „binecuvântarea prea iubiților noștri părinți și protectori”, semnează: Adelaida Negulici, Ion (Ioniță) D. Negulici, Nicolae I. Negulici, Gheorghe I. Negulici, Dimitrie I. Negulici.
Încheierea acestui proces-verbal din 24 aprilie 1888 este făcută de Ion (Ioniță) D. Negulici în următoarea formulă: „Subsemnatul dând citire acestui proces-verbal din cuvânt în cuvânt și văzând că procedarea făcută și împărțirea imobilelor menționate aici este justă, aprob cu toată binecuvântarea mea și cu tot consimțământul meu și Dumnezeu să le fie de ajutor. 1888, aprilie 25”. Semnează Ion (Ioniță) D. Negulici.
Aceste acte, care se completează și se continuă unul pe celălalt, ilustrează corectitudinea tatălui care împarte averea cu multă atenție spre a nu nedreptăți pe nimeni, seriozitatea cu care se veghează la consolidarea familiei, respectul pentru părinți exprimat atât prin formularea textului, cât și prin atenția de a le crea condiții pentru o bătrânețe liniștită, fără privațiuni.
Ion (Ioniță) D. Negulici: dosar de administrare al propriei averi
Actul de constituire al „Asociaţiunii fraților Negulici”, fila 1. Câmpulung, 27 decembrie 1881
Iată acum și o sumară referire la modul cât se poate de organizat al administrării propriei averi între anii 1870 și 1879, care se găsește într-un dosar completat de Ion (Ioniță) D. Negulici, casierul general al Câmpulungului. Se observă, de pildă, din această evidență contabilă că moșia familiei Negulici de la Domnești – Muscel a fost cumpărată în rate. Aflăm, de asemenea, că suma destinată întreținerii copiilor la studii diferă de la un student la altul (Gheorghe – student la Paris, iar Dimitrie și Iancu – studenți la București.)
La capitolul cheltuieli, deloc puține, pentru anul 1879 sunt menționate: cheltuieli de zi cuhnii (cuhnie = „bucătărie”): 1560 lei; plata simbriilor la servitori: 1200 lei ; impozite către stat: 1200 lei; subvențiunea Adelinei: 600 lei; subvențiunea lui Gheorghe la Paris: 4.000 lei ; subvențiunea părinților: 2.350 lei; subvențiunea lui Iancu la București: 1.300 lei; plata ratelor moșiei Domnești: 13.580 lei; îmbrăcămintea și plata meditării copiilor celor mici: 800 lei; pensionatul Anastasiei: 1.200 lei; cheltuieli neprevăzute: 2.800 lei (se poate observa aici cât de prevăzător era Ioniță, când destina o sumă de bani cheltuielilor neprevăzute).
Remarcăm astfel modul de viață ordonat pe care Ioniță îl impune, prin exemplul personal, numeroșilor săi copii – Gheorghe, Dimitrie, Nicolae, Iancu, Anastasia, Radu, Mihai – cărora le încredințează averea din timpul vieții, menționând cu insistență obligația copiilor de a avea grijă de părinții lor.
Notă:
În colaborare cu prof. Cristina Nicula, descendentă din Dimitrie D. Negulici, fratele pictorului Ion D. Negulici
Fotografii din arhiva Cristina Nicula