-4.5 C
Campulung Muscel
08/02/2025

180 de ani de la prima farmacie din Câmpulung

Prima farmacie din Câmpulung a fost dată inaugurată în anul 1842, în urma Regulamentului Organic, act cu caracter Constituţional, apărut în urma „Păcii de la Adrianopol” (1829). Erau înscrise toate drepturile şi îndatoririle cetăţenilor, iar pentru sănătatea publică, prevederile Regulamentul Organic au avut un impact pozitiv, ocrotirea sănătăţii devenind o problema de stat. În Muntenia şi Oltenia, ţinuturi care constituiau din punct de vedere geografic vechea Valahie, s-au deschis, sub Regulamentul Organic, în perioada 1832-1866, 33 de farmacii (spiţerii).

Acestea au fost înfiinţate de farmacişti străini (germani, austrieci, greci), în foarte mare parte de cei care obţinuseră diploma Universităţii din Viena. Prima farmacie din judeţul Muscel a fost „Sfânta Treime” din Câmpulung, fondată în 1842 de Johann Miskoltzi, spiţer cu diplomă, prin Hrisov Domnesc. Prin Hrisov domnitorii acordau o serie de privilegii sau drepturi unor farmacişti cunoscuţi ca foarte capabili, bine pregătiţi profesionali şi foarte corecţi. Iniţial, Miskoltzi a întâmpinat nenumărate piedici şi obstacole, dar sprijinit consistent şi serios de autorităţile Muscelului şi la presiunea cetăţenilor şi-a desăvârşit opera… prima farmacie din Câmpulung!

Incertitudinile vremii sau profitabilitatea scăzută au făcut ca proprietarii să se succeadă mereu: 1842-1849 Jojann Miskoltzi; 1849-1861 Ludwig Drexler; 1861-1874 Friederich Paul; 1874-1885 Josef Mildt; 1885-1894 Josef Jurac; 1894-1899 Nicolae Dimitriu; 1899-1949 Gabriel Dimitriu. Din anul 1890 şi până în anul 1949, atunci când a fost naţionalizată (fiind furnizor al Curţii Regale) farmacia a funcţionat în strada Negru Vodă , nr.138. Farmacia avea o notă originală, amintind de arta spiţerilor de pe vremuri, prin pictura pereţilor şi a tavanului, arhitectura mobilierului, dispoziţia şi aspectul borcanelor de pe rafturi, colorate, cu etichete emailate pe care era scrisă denumirea substanţelor şi a licorilor conţinute. Recepţia era masivă, opusă uşii de la intrare, străjuită la extremităţi de două balante, iar în mijloc se găsea o maşină de calculat, lucru unicat în Câmpulungul anului 1898. Rafturile şi dulapurile erau placate cu oglinzi, iar pe unele piese de mobilier erau inscripţionate numele unuia dintre ultimii proprietari (N. Dimitriu). La faţadă erau două încăperi, în una funcţiona farmacia, iar în cea de-a doua prăvălia cunoscutului pălărier Ion Măgeanu, de care Tudor Muşatescu aminteşte în epocala comedie Titanic Vals. Alex BARBU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!