Evenimentul deosebit marcat de Biserica argeşeană pe 10 septembrie 2022, prin sfinţirea bisericii celei noi a Schitului „Sfântul Ierarh Modest”, a fost prilej de a ne aduce aminte de momentul consumat în urmă cu 19 ani, în acelaşi loc. În vara anului 2003, în satul Coteneşti, comuna Stoeneşti, era sfinţită biserica de lemn în cadrul unei ceremonii religioase impresionante. Participarea a întrecut prezenţa înregistrată la slujba de la sfârşitul săptămânii, fiind şi o zi frumoasă de vară atunci când alaiul de clerici şi mireni a luat drumul noului schit. „Oamenii zilei” au fost aceiaşi: Calinic, la vremea aceea Episcop de Argeş şi Muscel, şi Modest Ghinea, stareţul Mănăstirii „Cetăţuia Negru Vodă”. Nostalgia produsă de răsfoirea colecţiei ziarului în care am găsit relatarea de la acel moment ne-a determinat s-o reluăm în cele ce urmează.
Pelerini şi înalte feţe bisericeşti din întreaga ţară la sfinţirea bisericii de lemn
Întreaga ortodoxie musceleană a fost marcată sâmbătă (n.r. 21 iunie 2003) de un moment înălţător, plin de pioşenie, o dovadă a perenităţii credinţei pe aceste meleaguri fiind însăşi marea masă a credincioşilor veniţi din întreaga ţară să celebreze cuvântul Domnului şi să-i aducă închinăciune. Încă o mărturie a credinţei nestrămutate în Dumnezeu şi în Fiul Său a fost înălţată cu trudă neostoită şi dragoste faţă de cele sfinte, în sânul naturii sălbatice de la Stoeneşti, Coteneşti: biserica de lemn din livadă.
Doi mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, Prea Sfinţitul Calinic, Episcop al Argeşului şi Muscelului, şi Prea Sfinţitul Casian, Episcop al Dunării de Jos, au oficiat, sâmbătă, slujba de sfinţire a acestui sfânt locaş de cult creştin ortodox, care are hramul „Sfântul Ierarh Modest”, întru cinstirea Patriarhului Ierusalimului al cărui nume îl poartă.
Ceremonia religioasă a început la ora 6.00 dimineaţa, când slujitorii Domnului, preoţi, călugări şi măicuţe, în frunte cu stareţul Modest Ghinea, au pornit într-o procesiune cu icoana care urma să fie dată în dar înalţilor oaspeţi sosiţi la acest eveniment. La biserica din lemn, lucrată cu o migală desăvârşită după modelul locaşurilor maramureşene, o contribuţie esenţială la construcţia ei având-o un preot transilvănean, încă de la primele ore ale dimineţii se strânseseră, alături de localnici, numeroşi pelerini din Constanţa, Bucureşti, Braşov, Covasna, Târgovişte şi din multe alte locuri, veniţi să asiste la sfinţirea acestei bijuterii aşezate la poalele muntelui.
Drumul către biserică, foarte greoi, plin de hârtoape, a fost presărat din loc în loc, de-a lungul a trei kilometri, cu icoane, pentru a le aminti de credincioşilor, care au mers până în vârful dealului, de patimile Mântuitorului cât a urcat Golgota, purtându-şi crucea în spate. Alături de slujitorii altarului musceleni, la ritualul religios au participat preoţi, diaconi şi măicuţe din întreaga ţară. Printre aceştia s-au aflat părintele Ioan din Basarabia şi maica Daria, stareţa Mânăstirii „Sfânta Treime” din Călăraşi.
Slujbă religioasă desfăşurată de-a lungul mai multor ore a fost săvârşită de un sobor de înalte feţe bisericeşti, în frunte cu Prea Sfinţiţii Calinic şi Casian, alături de care s-au aflat Eugeniu Matei, protopop de Muscel, şi părintele Ştefan Ştefănescu. În ciuda căldurii năucitoare, mulţimea a ascultat, preţ de cinci ore, slujba, cu capetele plecate, murmurând rugăciuni. Preoţii au înconjurat biserica, pereţii fiind stropiţi cu apă sfinţită şi unşi cu mir, rostind rugăciuni pentru trăinicia ei. Splendoarea ceremonialului religios a fost sporită de pregătirile făcute cu multă grijă, bogăţia florilor şi a bucatelor împărţite credincioşilor, mireasma de mir şi apă sfinţită care a umplut locul, după ce episcopul Casian a binecuvântat mulţimea, frumuseţea veşmintelor preoţeşti şi măreţia cântărilor bisericeşti.
Astfel, strădania părintelui Modest Ghinea, stareţul Mânăstirii Cetăţuia Negru Vodă şi al Schitului, şi a ierodiaconului Atanasie Adrian Gogoneaţă a fost încununată cu toată slava, biserica urmând să slujească drept loc de închinăciune creştinilor din Muscel şi pelerinilor de pretutindeni. Magda BĂNCESCU