26/01/2025

Deputatul Simona Bucura Oprescu: „A guverna bine” presupune „a administra bine” şi ambele îl implică pe „a legifera bine”

Institutul Național de Administraţie (INA) a deschis oficial Programul de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcţionari publici, promoția “Paul Negulescu”.

„Suntem conștienți cu toții că scopul formării este acela de a dobândi competențe și de a îmbunătăți competențe deja deținute, de a facilita ulterior o acțiune cât mai eficientă a instituțiilor publice. Programul propus de INA, și impus de legiuitor, este unul generos, care cuprinde 9 module pe parcursul cărora, alături de formatori, cursanții sunt provocați să identifice probleme, să caute răspunsuri, să facă analize comparative și să dea sens bun complexului aparat administrativ.

“A guverna bine” presupune “a administra bine” și ambele îl implică pe “a legifera bine”.

În măsura în care vor fi identificate aspecte ce trebuie reglementate sau unele existente care necesită o reglementare mai bună, îi asigur pe specialiștii și conducerea INA și pe cursanți de tot sprijinul și implicarea mea, precum și al colegilor mei din Comisia pentru administraţie publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților, pentru a răspunde nevoii unei administrații eficiente și care să răspundă așteptărilor cetățenilor.

Le doresc formatorilor, personalului și cursanților INA mult succes!”, a transmis deputatul Simona Bucura Oprescu.

Notă:

Paul Negulescu a fost un teoretician și practician al dreptului administrativ, întemeietorul Institutului de Științe Administrative al României, acum aproape 100 de ani, la 1925, cel care și-a pus întreaga activitate în slujba administrației publice.

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!