11.9 C
Campulung Muscel
03/10/2022

Parohia Grui şi-a prăznuit patronul spiritual

Parohia Grui şi-a sărbătorit sâmbătă, 27 august, hramul închinat Sfântului Mucenic Fanurie, ocrotitorul spiritual al bisericii.

Foarte mulţi credincioşi au participat la Sfânta Liturghie oficiată în Altarul de Vară de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Cu această ocazie, a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru ctitorii şi binefăcătorii care au contribuit la ridicarea noului altar din cartierul câmpulungean.

În cuvântul rostit, Ierarhul Argeşean a dorit să amintească faptul că oraşul avea nevoie de o nouă biserică în această zonă. Mai mult, Chiriarhul a îndemnat pe cei prezenţi să urmeze exemplul Sfântului Mucenic Fanurie, care a reuşit să-şi ierte asupritorii şi chiar să se roage pentru aceştia.

Istoria acestei noi biserici construite în cartierul Grui din Câmpulung a început în anul 2007 odată cu sfinţirea paraclisului din lemn. Evenimentul a avut loc la praznicul „Pogorârii Duhului Sfânt”.

În anul 2009 a fost pusă piatra de temelie la biserica de zid care a fost construită foarte aproape de paraclis. Lucrările s-au derulat cu mare rapiditate în perioada 2010-2016, biserica fiind definitivată cu sprijinul credincioşilor musceleni.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!