Să împresurăm pe semenii noştri cu iertare şi bunătate!

Dragii mei!
Deşi am mai amintit şi altădată despre această condiţie a iertării în raport cu mântuirea noastră, şi de această dată voi aduce aminte că vom fi iertaţi în măsura în care şi noi iertăm, aşa cum frumos rostim Rugăciunea Domnească „Tatăl Nostru”! În fiecare zi, punem pe buzele noastre această rugăciune cu nădejdea că ne va asculta Domnul ruga. Aproape în fiecare zi, ni se va oferi posibilitatea de a face o faptă bună, de a ierta şi suporta pe cel de lângă noi, de a fi solidar în rugăciune cu cel care este la necaz… dar, oare, răspundem afirmativ la glasul conştiinţei noastre? Sau suntem reci şi indiferenţi faţă de aproapele nostru şi chiar faţă de propria noastră mântuire? Când nu ne găsim argumente raţionale de a ierta pe cei care ne-au greşit, să privim în inima noastră şi să avem curajul de a ne analiza, într-un mod foarte obiectiv, curăţenia sau mizeria din sufletul nostru. Să fim sinceri cu noi şi vom găsi destule, din moment ce doar un gând rău sau o vorbă deşartă ne osândesc…! Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei aminteşte, în capitolul 18, despre convorbirea lui Petru Apostolul cu Domnul Iisus Hristos, referitoare la iertarea pe care fiecare dintre noi trebuie s-o arătăm aproapelui nostru, atunci când ne greşeşte. „Petru L-a întrebat pe Iisus: Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui?”. Dar, până să-i răspundă Iisus, el s-a grăbit să-şi arate dărnicia, spunând: „Oare, până de şapte ori?” (Matei 18, 21). Legea iudaică spunea să ierţi de trei ori, pe când el a ridicat iertarea la de şapte ori. Ştia Petru bunătatea inimii lui Hristos şi voia să atragă bunăvoinţa Lui asupra sa înmulţind cu mult, aşa cum credea el, porunca de a ierta. Dar, răspunsul pe care l-a primit l-a lăsat fără glas: „Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte” (Matei, 18, 22). Prin aceste cuvinte simbolice, Domnul nu limitează iertarea la patru sute nouăzeci de ori, ci vrea să spună că suntem datori să iertăm ori de câte ori ni se greşeşte. Sfântul Ioan Gură de Aur, referitor la acest text, mărturiseşte: „Iată cum gândeşte omul şi cum gândeşte Dumnezeu. Oricât de mare ar fi nerăutatea omului, ea este fără însemnătate faţă de nerăutatea lui Dumnezeu. Şi, să nu crezi că este uşoară împlinirea acestei porunci. Dacă te vei hotărî să suporţi nedreptatea, primele două-trei ori îţi va fi greu să învingi ţinerea de minte a răului, care se naşte spontan în orice suflet plin de patimi, împotriva celor care au făcut rău. Dar, după aceea, te vei obişnui să-i ierţi pe semenii tăi. Astfel, atunci când vei fi nedreptăţit, nu te vei mai supăra prea tare şi nu vei mai cere răsplătirea răului cu rău. Dimpotrivă, te vei bucura şi vei îndura răul fără să cârteşti, la fel ca Hristos sau ca sfinţii, te vei ruga pentru vrăşmaşii tăi şi vei mulţumi lui Dumnezeu pentru chinul tău. Prin această purtare a ta lipsită de răutate, vei primi cinstirea şi dragostea oamenilor, dar cel mai important, în Cer vei moşteni bunătăţile gătite de Domnul pentru cei care Îi urmează Lui. (Sfântul Ioan
Gură de Aur despre „Problemele Vieţii”). Să fim buni unii cu alţii, pentru ca şi Tatăl Ceresc să reverse bunătate peste noi căci fără bunătate am vieţui tot într-o vrăjmăşie şi ură. Referitor la bunătate, în una din scrierile sale, Părintele Nicolae  Steinhardt, scrie: „Bunătatea sufletească nu-i o virtute subtilă şi rafinată, ea este un atribut de bază al fiinţei omeneşti şi totodată un atribut al culturii… Fară bunătate nu putem convieţui decât în condiţii de groază!… Degeaba le-am avea pe toate: inteligenţa, cultura, isteţimea, supracultura, doctoratele, supradoctoratele (ca în profesorul din Lecţia lui Eugen Ionescu), dacă suntem răi, haini, mojici şi vulgari, proşti şi nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei şi inteligenţa, şi erudiţia, şi supradoctoratele, şi toate congresele internaţionale la care luăm parte, şi toate bursele pentru studii pe care le câştigăm prin concursuri severe…” (Primejdia Mărturisirii, Despre bunătatea sufleatească). Aspru cuvânt, dar plin de adevăr; dacă nu avem bunătate şi dragoste suntem de plâns. Închei cuvântul de astăzi cu o frumoasă rugăciune: Doamne, dă-mi să întâmpin cu linişte sufletească tot ce-mi va rândui viaţa. Învredniceşte-mă să mă dau întru totul Voii Tale. În tot ceasul, povăţuieşte-mă şi ajută-mă în toate. Toate câte le voi auzi şi mi se vor întâmpla, învaţă-mă să le primesc cu sufletul liniştit şi cu credinţă tare, că pentru toate este Sfântă Voia Ta. În toate cuvintele şi faptele mele, călăuzeşte-mi gândurile şi simţămintele. În toate întâmplările vieţii, fă să nu uit că totul este trimis de către Tine. Doamne, învaţă-mă să mă port cu dreptate şi cu înţelepciune cu toţi fraţii mei, să nu tulbur şi să nu supăr pe nimeni. Doamne, călăuzeşte-mi voia mea şi învaţă-mă să mă rog, să cred, să nădăjduiesc, să rabd, să iert şi să iubesc. Amin! Până dată viitoare, vă doresc să fiţi sănătoşi, voioşi, iertători şi plini de bunătate!
Părintele Serafim Caiea, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung Muscel