37.4 C
Campulung Muscel
16/07/2024

Scrisori din Câmpulung de Adrian Săvoiu: Domnului profesor Cezar Neacşu, cu dragoste!

M-am întrebat adesea – şi nu am găsit încă un răspuns! – cum va fi arătat traiectoria existenţei mele dacă la 16 ani nu l-aş fi întâlnit pe Cezar…
În vremea aceea, Cezar Neacşu era un tânăr şi strălucit profesor de română. Avea cu doar zece ani mai mult ca mine, dar diferenţa era suficient de mică pentru a-l considera în primul rând un prieten, un confident, şi abia apoi un profesor. Cred că aici a fost şi cheia relaţiei noastre: în anii mei de liceu, pregătindu-mă cu Cezar intens la gramatică şi la literatură pentru dificilul examen de admitere la Facultatea de Litere din Bucureşti, el a ştiut să facă în aşa fel încât eu să descopăr în el Marele Prieten.

Cezar – mentorul meu din adolescenţă
Am redeschis zilele acestea o mapă în care am adunate însemnări ale lui Cezar, trimise de el în anii când eram elev la Liceul „Dinicu Golescu”. Mi-e foarte clar acum că ele sunt dovada unui adevărat „program” de mentorat. Acesta este adevărul: Cezar a fost mentorul meu din adolescenţă, maestrul spiritual care mi-a ordonat şi mi-a arătat calea pe care trebuie să merg. Răsfoiesc cu emoţie mapa cu tot ce am primit de la Cezar în acei ani: scrisori, recomandări de lectură, teste, fraze de analizat la gramatică, liste cu cărţi, cugetări şi maxime extrase de el etc. Mă uit şi azi, cu mare admiraţie, la scrisul său ordonat, de caligraf medieval, atât de plin de personalitate încât, oriunde l-aş vedea, l-aş recunoaşte dintr-o mie.

Iată, de pildă, un plic, pe care scrie: „Dlui Adi Săvoiu, Câmpulung”. Eram, totuşi, doar un licean şi Cezar, profesorul, găsea atunci modul acesta elegant de adresare. Nimeni până la el nu mi se mai adresase aşa, cu atâta curtoazie! În plic se află o scrisoare şi alte opt plicuri mai mici. Ca să îmi dezvolte creativitatea, Cezar îmi trimitea opt subiecte, pentru a le dezvolta în câte un eseu, cu timp de lucru fix: 30 de minute. Recitesc acum ceea ce el scria, ca subiect de eseu, pe cartonaşele din plicuri: „O parte din măreţia edificiului sălăşluieşte în fiecare cărămidă”, „Dimineaţa e mai înţeleaptă decât seara” (Mihail Sadoveanu), „Omul e un cocor care zboară pe dinăuntru” (Tudor Arghezi) etc. Pe un alt cartonaş, descopăr cinci catrene ale unei poezii de Virgil Carianopol, din care transcriu prima strofă: „E orice om câte-un izvor / Un fir de apă şoptitor/ Ce-ncearcă-n greul drumului/ Să-şi facă loc cu viaţa lui”.

Am păstrat unele dintre eseurile redactate pe tematica trimisă de Cezar în plicul cu cele opt cartonaşe. Recitind astăzi eseul în care dezvoltam afirmaţia lui Sadoveanu, identific în el spiritul rebel al liceanului de odinioară: „… Dar eu mă opun. Pentru mine, dimineaţa nu e cu nimic mai înţeleaptă decât seara, ci dimpotrivă, înţelepciunea dimineţii nu se va ridica niciodată la înţelepciunea serii. Cred că liniştea serii e cea mai plină de înţelesuri. Şi nu seara, ci noaptea, la ale cărei ore înaintate devii mai înţelept. E ora întrebărilor, a căutărilor, a filozofării, e ora când omul se adună pentru a se cunoaşte pe sine, pentru a se confrunta cu sine însuşi”. Gânduri de la 17 ani!

Regăsesc în această mapă şi nişte liste alcătuite de Cezar, cu autori şi titluri. Sunt unele dintre lecturile mele obligatorii, îndrumate de el, din perioada liceului: Theodor Simensky – „Un dicţionar al înţelepciunii”, Nicolae Balotă – „Prozatori români moderni”, Adrian Marino – „Dicţionar de idei literare”, Tudor Vianu – „Filozofie şi poezie”, Benedetto Croce – „Estetica” şi multe altele, cărţi care ulterior au intrat în biblioteca mea şi le am şi astăzi. Cu o sintagmă folosită de Dan C. Mihăilescu, acestea sunt doar câteva dintre „cărţile care m-au făcut om”. În paralel, pentru gramatica limbii române, Cezar îmi recomanda o altă listă de autori: Sorin Stati (pentru care pe atunci, pe bună dreptate, Cezar avea un cult), Gheorghe Bulgăr, Aurel Nicolescu, G. G. Ursu, M. Zdrenghea, S. Dron şi alţii.

„Sinteza” lui Cezar
Astăzi ştiu cu certitudine că profesorul Cezar Neacşu este cel mai mare specialist din Muscel în gramatica românească. E un drum pe care îl începuse încă de atunci, când avea doar 26 de ani. Iar eu, liceanul rebel, în veşnică dispută cu tata, aveam în Cezar o încredere desăvârşită. Nu m-am îndoit niciodată de nimic din ce mi-a recomandat Cezar să studiez ori de vreo interpretare a lui la testele de gramatică pe care mi le citea şi corecta cu o desăvârşită meticulozitate şi dăruire. Dar mai ales cum aş putea uita vreodată ce a făcut Cezar pentru a-mi înlesni pregătirea în vederea infernalei probe de gramatică la concursul de admitere la Facultatea de Litere din Bucureşti, un examen care a hotărât cursul vieţii mele?

La acest examen, unde am susţinut probe la literatură română, gramatică şi limba latină, se cerea cunoaşterea teoretică – la nivel academic! – a întregii gramatici româneşti, adică aşa cum era prezentată în cele două volume masive ale „Gramaticii limbii române”, ediţia scoasă de Academie. Nici mai mult, nici mai puţin! Nu numai atunci, dar şi în mintea mea de acum, mi se pare aproape nebunesc să fii capabil a trata la examen, în scris, un subiect teoretic ales din toată gramatica. La acesta se adăuga, bineînţeles, subiectul complex de analiză gramaticală: morfologie, sintaxa propoziţiei şi sintaxa frazei. Cum în liceu nu se mai studia gramatica, nici chiar la clasele de uman, trebuia să fiu capabil a asimila pentru examen cantitatea enormă de informaţii din cele două tomuri ale „Gramaticii limbii române”.

Eram la începutul clasei a XII-a şi examenul de admitere se apropia cu paşi repezi. Cezar a găsit atunci o soluţie! Printr-un efort supra-omenesc (care l-a uimit profund pe tata, care şi el era tot profesor de română!), Cezar s-a angajat să scrie o „Sinteză” a celor două volume ale „Gramaticii limbii române” („Gramatica Academiei”, cum i se spunea în mod uzual), să mi le trimită cu o ritmicitate săptămânală pentru ca, în felul acesta, să le pot învăţa şi, în final, recapitula până la data examenului. În felul acesta, Cezar a realizat – numai şi numai pentru mine! – acea „Sinteză” de circa 100 de pagini A4, scrise mărunt, atât de ordonat şi citeţ, de parcă ar fi fost un text dat la tipar. Această „Sinteză” (şi scriu cuvântul aici intenţionat cu majusculă, pentru că era o „operă”!) a devenit Biblia mea pentru pregătirea la gramatică.

Cezar şi examenul vieţii mele
În iulie 1973, după examenul de bacalaureat la Liceul “Dinicu Golescu”, unde am luat 10 la toate cele cinci probe, am mers la Bucureşti ca să dau admiterea la Facultatea de Litere. M-a însoţit mama, dar – din solidaritate! – a venit şi Cezar la Bucureşti, ca să mă susţină. Un gest nobil, care mi-a dat mult curaj! Ne-am întâlnit amândoi la Facultatea de Litere şi Cezar s-a aşezat, alături de mine, la coada uriaşă de la secretariat, pe trei-patru rânduri, unde se făcea înscrierea. După ce s-a terminat înscrierea, am văzut şi care era concurenţa: peste 12 candidaţi pe un loc! Eram foarte îngrijorat, pentru că eşecul la examen însemna nu numai că îmi întrerupeam cursul studiilor şi aspirațiilor mele fireşti, dar şi că voi face 1 an şi 4 luni de armată grea la trupă.

Atunci tata l-a rugat pe prietenul său de la Bucureşti, profesorul şi filologul Alexandru Rosetti, să mă primească la o consultaţie. Îmi aduc aminte cum, însoţit de Cezar, am sunat cu sfială la uşa casei de pe strada Dionisie Lupu, la nr. 56, unde locuia renumitul lingvist. Ne-a deschis şi ne-a invitat cu multă amabilitate în biroul său. Până să ajungem acolo, am trecut prin câteva camere, fără mobilă, dar ai căror pereţi erau „tapisaţi” de sus şi până jos numai cu volume legate în piele – mii şi mii de cărţi. Nu mai văzusem niciodată aşa ceva!

Imediat ce ne-am aşezat în biroul său de lucru, Alexandru Rosetti mi-a pus câteva întrebări de gramatică, la care am răspuns copleşit de emoţie, pentru că ştiam prea-bine că-l am în faţă pe cel mai mare lingvist român. Apoi, Alexandru Rosetti a luat legătura telefonic, în faţa mea, cu Aurel Nicolescu, lector universitar, conducător ştiinţific la Institutul de Cercetări Etnologice şi Dialectologice din Bucureşti. Mi-a spus că mă îndrumă spre o persoană de maximă competenţă, care poate să mă testeze mai în amănunt la gramatică, pentru a-mi risipi temerile în legătură cu examenul. M-am bucurat, căci pe cărţile aceluiaşi Aurel Nicolescu – la recomandarea, desigur, a lui Cezar! – învăţasem temeinic pentru examenul de admitere la facultate.
Mi-l amintesc perfect pe Cezar, venit la sfârşitul probei de literatură română în amfiteatrul Odobescu de la Facultatea de Litere. I-am rezumat ce am scris şi s-a arătat mulţumit. Apoi, în altă zi, a venit în amfiteatru şi după proba la gramatică. După tot ce învăţasem din „Sinteza” lui, partea teoretică pe care a trebuit să o tratez la gramatica limbii române mi s-a părut ridicol (acesta e cuvântul: „ridicol”!) de uşoară. I-am explicat, cu subiectul încă scris pe tabla neagră din amfiteatru, cum am făcut şi analiza gramaticală. Cu o rapiditate şi uşurinţă ieşite din comun, Cezar mi-a făcut, pe loc, evaluarea. Greşisem, la sintaxa frazei, tipul unei propoziţii. Crezusem că era acolo o capcană şi, de fapt, nu era. Celelalte 12-13 propoziţii din frază le împărţisem şi le identificasem corect. Cezar a cântărit apoi, fără dubii, tot ce lucrasem. Aveam şanse certe de reuşită! Nu degeaba încrederea mea în el, în anii aceia de pregătire sistematică din liceu, a fost totală. Când s-au afişat rezultatele examenului, am văzut că obţinusem a treia medie din cei peste 1200 de candidaţi la Literele bucureştene…

Epilog
Odată, la 19 ani, într-un moment greu al vieţii, am simţit deodată o mână hotărâtă care m-a prins de braţ şi m-a ţinut aşa minute şi minute în şir. De undeva, din mulţime, apăruse lângă mine Cezar. În acele clipe niciunul dintre noi nu putea spune măcar un cuvânt. Am mers aşa, împreună, în tăcere, ca o singură fiinţă. Mâna aceea hotărâtă, care m-a susţinut atunci, o simt atât de viu şi astăzi. De fapt, îmi pare că m-a sprijinit o viaţă întreagă. Caldă şi apropiată…

În anii liceului, văzusem un film celebru în epocă „To Sir, with love” (tradus „Domnului profesor, cu dragoste”), avându-l în rolul principal pe Sidney Poitier. Folosind titlul filmului, mi-am permis să îl completez acum cu două cuvinte: Domnului profesor Cezar Neacşu, cu dragoste!

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!