Pe o distanţă considerabilă, malul şoselei DN 72A, pe raza comunei Stoeneşti, a fost serios afectat în iulie 2019, când torentele unui pârâu a fost umflat de precipitaţii. Marginea drumului a început să se surpe în mai multe locuri, iar carosabilul s-a îngustat, afectând traficul. De câteva luni, se lucrează la înlocuirea, pe alocuri, a covorului asfaltic, dar nici vorbă de lucrări de consolidare a zidului de sprijin al şoselei, care era şubred cu mult înainte de inundaţiile de acum trei ani.
Despre situaţia acestei rute, care leagă Câmpulungul de Târgovişte, au fost informaţi mai mulţi miniştrii, care s-au perindat pe la conducerea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Rutiere.
Cea mai nouă interpelare a fost făcută de senatorul USR de Argeş, Narcis Mircescu, care i-a scris ministrului Sorin Grindeanu că pe porţiunea dintre Cetăţeni – Stoeneşti – Valea Mare Pravăţ, terasamentul Drumului Naţional 72A este într-o avansată stare de degradare. „În lipsa unor intervenţii rapide pentru consolidare, drumul este în pericol de a deveni impracticabil într-o zonă în care nu există variantă ocolitoare. Solicit intervenţia de urgenţă a CNAIR pentru remedierea situaţiei, precum şi calendarul de lucrări.”, i-a scris senatorul Narcis Mircescu ministrului Transporturilor.
Viceprim-ministru, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu, i-a transmis lui Narcis Mircescu, pe 29 iulie 2022, că, „CNAIR SA prin DRDP Bucureşti, SND Piteşti, monitorizează situaţia prin plombarea locală a gropilor izolate care apar pe toate sectoarele de drum aferente zonei administrate. În perioada ianuarie-iulie 2022, pe sectorul de drum DN 72A, s-au executat reparaţii asfaltice cu terţi şi în regie proprie pe o suprafaţă totală de 16.632 metri pătraţi. În vederea realizării lucrărilor de consolidare / reabilitare şi înlocuire a îmbrăcăminţii asfaltice degradate cu un covor continuu pe sectorul de drum DN 72A, în funcţie de bugetul alocat şi de disponibilitatea secţiei de Producţie din cadrul DRDP Bucureşti se va interveni pentru remedierea situaţiei în regie proprie, în cel mai scurt timp posibil. Suplimentar de lucrările de intervenţie în regie proprie la nivelul DRDP Bucureşti este în pregătire un contract de achiziţie servicii de proiectare în faza de DALI pentru sectorul de drum DN 72A cuprins între km 11 + 000 – km 36 + 170 şi km 36+170 – km 64+100.”
Deputatul Ionuţ Moşteanu a fost asigurat de alt ministru că va fi expertizată zona afectată de pe DN 72A
La insistenţele consilierului local USR de la Stoeneşti, Florin Oancea, deputatul de Argeş, Ionuţ Moşteanu i-a adresat lui Lucian Bode, care era ministrul Transporturilor în decembrie 2020, o solicitare de intervenţie a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru restaurarea DN 72A, pe raza comunei Stoeneşti. Două luni mai târziu, în februarie 2021, parlamentarul a primit răspuns, prin care a fost asigurat că Secţia de Drumuri Naţionale Piteşti a efectuat o revizie a stării DN 72A, iar procesul verbal de calamitate a fost înaintat Prefecturii Piteşti pentru semnare. În plus, CNAIR SA, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti, va iniţia o achiziţie directă pentru o expertiză în zonă, în vederea identificării celei mai bune soluţii şi pentru a determina valoare acesteia. Pentru remedierea calamităţii va fi iniţiată o negociere fără publicare prealabilă (NFP), iar în paralel se vor face demersuri pentru obţinerea autorizaţiei finale şi realizarea proiectului tehnic. E.M.