12.4 C
Campulung Muscel
20/05/2024

Nemulţumit că încă nu s-au reparat cei 2,7 km din DN 73, Eugen Manu a înaintat un memoriu primului ministru

Câmpulungeanul Eugen Manu, datorită căruia s-a modernizat DN 73 Câmpulung-Piteşti, a iniţiat un nou demers către autorităţile centrale, care au „uitat” să reabiliteze aproape 3 kilometri din acest drum. Anul trecut, s-a adresat Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere cu privire la starea tehnică a acestei porţiuni, care nu corespunde standardului european, şoseaua fiind vălurită, fără borne kilometrice şi, de îndată ce intri pe acest tronson, banda de circulaţie se îngustează. Răspunsul pe care l-a primit a fost unul care l-a nemulţumit, motiv pentru care a revenit cu o nouă sesizare, de data aceasta, înregistrată la Secretariatul General al Guvernului şi adresată primului ministru.

Chiar dacă ar fi făcut parte din reabilitarea DN 73, tronsonul de 2,7 kilometri nu îndeplineşte standardul unui drum european
Inginerul forestier câmpulungean Eugen Manu profesează în Capitală şi parcurge DN 73 Piteşti-Câmpulung în fiecare sfârşit de săptămână. În plus, este iniţiatorul petiţiei din martie 2010, care a avut ca obiectiv „Modernizarea DN 73 (E574) Câmpulung Muscel – Piteşti”. Iniţiativa lui a fost susţinută de peste 7.500 de persoane. La începutul lunii mai 2021, s-a adresat Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere cu privire la starea tehnică a tronsonului cuprins între kilometrul 11+100 şi kilometrul 13+800, aparţinând de DN 73 (E574). Utilizatorii acestui Drum Naţional (European) constată că acest tronson nu corespunde cu standardul tronsonului reabilitat deja, fiind vorba de cel cuprins între sensul giratoriu de comunicare cu Centura Mioveni Sus şi intersecţia cu DC 82 către oraşul Mioveni. În schimb, CNAIR SA i-a răspuns inginerului Eugen Manu că cei 2,7 kilometri au făcut parte dintr-un lot, alături de altele trei care au fost reabilitate pe DN 73, între km 1+282 şi km 42+850. Pe sectorul de la km 11+100, până la km 13+800, ar fi fost făcute lucrări de întreţinere în perioada 2012-2014, cu recepţia finală în 2018, iar, în vederea viabilităţii DN 73, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti va încheia contracte subsecvente, prin care se vor remedia defecţiunile părţii carosabile.
Nemulţumit de răspuns, câmpulungeanul care a monitorizat 12 ani ce s-a întâmplat pe DN 73 Câmpulung-Piteşti, convins că are dreptul la o informare corectă, a revenit vineri, 29 iulie 2022, cu o nouă adresă, de data aceasta, adresată primului ministru Nicolae Ionel Ciucă, pe care a înregistrat-o la Secretariatul General al Guvernului României.
„Mă numesc Eugen Manu, sunt de profesie inginer forestier şi sunt autorul Petiţiei având ca obiectiv „Modernizarea DN73 (E574) Câmpulung Muscel – Piteşti”, înregistrată la Secretariatul General al Guvernului sub nr. 744 din data de 02.03.2010. Petiţia noastră, a muscelenilor şi a altor utilizatori ai drumului, a fost semnată de peste 7.500 de persoane. Anul trecut, m-am adresat Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (scrisoarea nr. 92/35373/04.05.2021) cu privire la starea tehnică a tronsonului de drum cuprins între km 11+100 şi km 13+800, aparţinând de DN73 (E574). Toţi utilizatorii acestui Drum Naţional (European) constatăm că acest tronson nu corespunde cu standardul tronsonului reabilitat deja.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a răspuns scrisorii mele, prin poşta electronică, la data de 28 mai 2021 (răspuns C.N.A.I.R., scrisoarea mea, harta rutieră a tronsonului). Precizez că, în calitate de autor al Petiţiei nr. 744 din data de 02.03.2010, încă din anul 2013, am sesizat Compania, că tronsonul este uitat din proiectul de reparaţie capitală cerut de noi, cei peste 7.500 de semnatari ai petiţiei (actele normative sunt menţionate în scrisoarea adresată C.N.A.I.R.)
Nu numai că acest tronson nu a mai făcut obiectul proiectului de reabilitare al DN73 (E574) Piteşti – Câmpulung – Braşov, dar acesta nu îndeplineşte standardul unui drum european. Pentru a demonstra această neconformitate, în dimineaţa zilei de 27 iunie 2021, am realizat un set de fotografii pe tronsonul de drum cuprins între km 11+100 şi km 13+800 şi tronsonul de drum reabilitat cuprins între km 13+800 şi km 42+850 (intrarea în municipiul Câmpulung Muscel). Apoi am comparat fotografiile cu elemente tehnice similare de pe tronsonul reabilitat. Acestea arată, evident, diferenţele de standard dintre tronsonul nereabilitat şi cel reabilitat.
Am aşteptat UN AN lucrările de „remediere a defecţiunilor părţii carosabile” promise de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
În dimineaţa zilei de 1 iulie 2022 am revenit pe acest tronson, fiind în deplasare către Câmpulung Muscel, localitatea mea natală. Am realizat un set nou de fotografii pe tronsonul de drum cuprins între km 11+100 şi km 13+800. Apoi am comparat fotografiile realizate la data de 27 iunie 2021 cu cele realizate la data de 1 iulie 2022 (Anexa nr. 3). Se poate constata cu uşurinţă faptul că starea tehnică a acestui tronson de drum este practic neschimbată. Cu această ocazie am realizat un set de fotografii dedicat stării tehnice a Podului rutier peste Râul Doamnei, în special a suprafeţei carosabile.
Vă rugăm, noi cei care am semnat Petiţia pentru modernizarea DN73 (E574) Piteşti – Câmpulung Muscel, să ne susţineţi în faţa C.N.A.I.R. pentru ca tronsonul de drum cuprins între km 11+100 şi km 13+800 să fie adus la standardul aplicat în cazul tronsonului de drum reabilitat cuprins între km 13+800 şi km 42+850. Doresc să menţionez că DN73 (E574) este destinat să preia fluxul de autovehicule de pe Drumul Express Craiova – Piteşti, către Câmpulung Muscel, Bran, Braşov, Oneşti, Bacău.
Cu stimă, ing. Eugen Manu”, este sesizarea transmisă primului ministru, căreia i-au fost ataşate corespondenţa cu CNAIR, planşe cu fotografii de pe tronsonul nereabilitat şi cel reabilitat din DN 73 Câmpulung-Piteşti, cu podul peste Râul Doamnei, plus petiţia de modernizare a DN 73 din 2010. “E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!