29.1 C
Campulung Muscel
16/07/2024

Primăriţa Elena Lasconi a ţinut audienţele săptămânale cu câmpulungenii tot pe Bulevardul „Pardon”

Primăriţa Elena Lasconi a continuat să ţină audienţele cu cetăţenii pe Bulevardul Pardon, aşa cum a anunţat, ca să atragă atenţia asupra lucrărilor blocate din raţiuni strict politice. Ca şi săptămâna trecută, a fost însoţită de mai mulţi funcţionari ai Primăriei şi Edilul CGA.

Pe lista de înscrie au fost 15 petenţi, dar au fost ascultaţi mult mai mulţi câmpulungeni, aproape dublu cât erau programaţi.

Au asistat la discuţii şi au venit cu soluţii şi propuneri secretarul general al Primăriei, Ramona Simion, Bogdan Pătru, şeful ADP, Radu Sâmpetru, din partea Edilul CGA, arhitectul şef, Mădălina Zăgărin, Lucreţia Mitoi, şefa Serviciului Administrare Venituri Persoane Fizice şi Juridice, Cătălin Bădiţa, directorul de la Asistenţă Socială, Ionuţ Ţuţea, de la Resurse Umane şi Auraş Ghiţă, de la Poliţia Locală.

Cei înscrişi la audienţă au reclamat probleme legate de drum, curăţenie şi racordarea la utilităţi pe Valea Româneştilor; sponsorizarea pentru editarea unei cărţi, iar un tânăr vrea să susţină o prestaţie muzicală de Zilele Câmpulungului; o câmpulungeancă nu este de acord cu impozitul stabilit pe proprietatea pe care o deţine; un altul a vrut să ştie dacă poate construi o polată şi a povestit problemele pe care le are la acoperişul blocului când plouă. O doamnă s-a arătat nemulţumită de Asociaţia de Locatari la care este înscris unul dintre blocurile din faţa Pieţei Centrale, dar şi de prezenţa unui cuib de păsări în acoperişul nou făcut. S-au cerut repartizarea locurilor de parcare; îmbunătăţirea mobilierului stradal; sau cumpărarea locuinţei sociale în care un câmpulungean locuieşte. Isabela Filip

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!