27.1 C
Campulung Muscel
24/07/2024

Profesorul Adrian Săvoiu: „Ion Turbatu este un om norocos, pentru că, prin strădania nepoatei dânsului, noi, astăzi, avem o carte, ceea ce înseamnă că trăieşte în continuare alături de noi”

În urmă cu o lună, Ioan Crăciun, curatorul Galeriei „Arta”, i-a oferit profesorului Adrian Săvoiu volumul „Zigzaguri de lumină”, conţinând poemele învăţătorului Ion Turbatu din Mărcuş. Cartea a apărut anul trecut, prin grija nepoatei autorului, Iuliana Amăriuţei Grigorescu, dându-se astfel viaţă manuscriselor bunicului său, pe care le păstra de aproape patru decenii. Cartea, după cum a mărturisit profesorul Săvoiu, a constituit pentru el o mare surpriză, întrucât conţine un nume despre care nu auzise, dar mai ales pentru că a găsit în ea o asociere interesantă, aproape inedită: un învăţător şi un poet. Invitat să vorbească, la lansarea de carte de la Galeria „Arta”, sâmbătă, 9 iulie 2022, profesorul Adrian Săvoiu a „recidivat” şi cu această ocazie, aducând cu el patru documente rare aflate în colecţia personală.

  • Necunoscutul din fotografia bunicii lui Adrian Săvoiu, şi ea învăţătoare la Valea Mare, ar putea fi chiar Ion Turbatu

Dezvăluirile nepoatei despre bunicul său, care a predat şi la şcoala din Valea Mare Pravăţ, i-au purtat gândul profesorului Adrian Săvoiu la bunica lui, Zoe Bogdan, născută Zoe Rotaru, al cărei frate a fost secretarul Şcolii Normale de la Câmpulung. Zoe Bogdan a fost învăţătoare tot la Valea Mare. „Am în colecţia mea mai multe fotografii şi poate, cine ştie, într-una dintre ele în care sunt elevii şcolii şi bunica în faţă mai este şi un domn… să fi fost acolo? Posibil.”, se întreba profesorul Săvoiu a cărui bănuială este alimentată şi de anul naşterii lui Ion Turbatu, 1904, fiind contemporan cu înaintaşa sa.

Profesia învăţătorului îl poartă în trecut pe profesorul Săvoiu la un alt contemporan al lui Ion Turbatu: fosta sa învăţătoare de la Şcoala „Oprea Iorgulescu”, Elisabeta Donici, soţia pictorului Alexandru Donici, care i-a lăsat o foarte frumoasă amintire elevului său.

  • Trei documente din colecţia profesorului Săvoiu, la îndemâna dascălilor în perioada lui Ion Turbatu, prezentate la lansarea cărţii  

Şi de această dată expozeul profesorului Săvoiu a fost însoţit de documente din arhiva personală, pe care le-a adus bănuind că unele dintre ele i-au picat în mână autorului poemelor adunate sub titlul „Zigzaguri de lumină”. „M-am gândit că lui Ion Turbatu care, aşa cum doamna Iuliana ne prezintă în prefaţă, a participat la multe activităţi didactice, pedagogice în spaţiul muscelean, trebuie să-i fi căzut sub ochi revista „Muscelul Nostru”.”, spunea invitatul evenimentului.

Adrian Săvoiu a prezentat un număr din 1929 al revistei Asociaţiei Învăţătorilor şi Învăţătoarelor din Muscel, organ de cultură profesională şi generală, care, deloc întâmplător, avea pe copertă Şcoala Normală „Carol I”. Context în care deţinătorul revistei a avut o întrebare pentru Iuliana Amăriuţei Grigorescu: de ce un învăţător muscelean a urmat şcoala de la Târgu Mureş şi nu şcoala de la Câmpulung care i-ar fi fost mai la îndemână. „Cred că a fost o iniţiativă în România de a se face un schimb de experienţă al românilor din cele trei provincii.”, este bănuiala nepoatei despre pregătirea în profesia de învăţător a bunicului său la o aşa mare distanţă de casă.

„Seriozitatea ieşită din comun” a breslei învăţătorilor, apreciere pe care profesorul Adrian Săvoiu a ţinut s-o sublinieze apăsat în mesajul său, este susţinută prin numeroase dovezi studiate pe când lucra la Monografia Şcolii Normale „Carol I”. Îi susţin afirmaţia documentele găsite şi amintirile depănate în scris de învăţători din perioada contemporană lui Ion Turbatu.

În revista prezentată de profesorul Săvoiu există recenzia unui volum din 1928. „Mie îmi place să cred că a căzut sub privirea lui Ion Turbatu.”, spunea acesta despre lucrarea lui I.W.L. Gunning, „Un învăţător – Viaţa şi opera lui Jan Ligthart”, tradusă în română de I.G.Marinescu, directorul Şcolii Normale „Carol I”, şi Alexandru Marinescu. „Nişte pedagogi se gândeau că experienţa unui mare pedagog olandez ar folosi şi învăţătorilor noştri.”, a continuat profesorul Săvoiu.

El a mai adus o lucrare în privinţa căreia era convins că i-a fost cunoscută şi lui Ion Turbatu. Este vorba despre „Biografiile învăţătorilor din Muscel morţi în Războiul pentru Întregirea Neamului”, carte lucrată de Ion G.Nicolaescu, preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor şi Învăţătoarelor din Muscel. „Lucrarea este prefaţată de nimeni altul decât Ion Mihalache, strălucitul elev al Şcolii Normale, cel care a intrat cu 10 pe linie la Şcoala Normală. În toţi anii a avut 10 pe linie şi, evident, a terminat ca şef de promoţie.”, a mai spus profesorul Săvoiu.

  • „Toată poezia lui Ion Turbatu pare a avea undeva deasupra fiorul religios”

Referindu-se la încadrarea lui Ion Turbatu în atmosfera literară a perioadei interbelice, profesorul Adrian Săvoiu mărturisea că a simţit influenţele eminesciene din poezia acestuia. „Dar în ce creaţie a poeţilor începutului de veac sau din perioada interbelică nu există influenţe eminesciene? În anul 1889, când se stingea din viaţă Eminescu, Titu Maiorescu scria primul studiu fundamental despre Mihai Eminescu intitulat „Eminescu şi poeziile lui”. În acel studiu, în prima parte se ocupa de personalitatea poetului, iar în partea a doua, de analiza poeziilor eminesciene. În final, Maiorescu făcea o profeţie: „Pe cât se poate omeneşte prevedea, secolul al XX-lea va sta sub semnul poeziei lui Eminescu.” Creaţia poetică din secolul al XX-lea şi în special de la începutul secolului al XX-lea va sta sub semnul lui Eminescu. Profeţia s-a adeverit, pentru că, pe de o parte, au fost creatori care au încercat să-l imite, Alexandru Vlahuţă, dar au fost mari creatori precum Bacovia sau Arghezi care, la începuturile lor, au fost nişte eminescieni. De aceea nu este o surpriză că în multe dintre poeziile lui Ion Turbatu găsim aceste ecouri eminesciene care au influenţat aproape orice poet din perioada respectivă.”, analiza profesorul Săvoiu creaţia învăţătorului poet din Mărcuş.

În dimineaţa în care a fost contactat de Ioan Crăciun, Adrian Săvoiu a citit timp de mai multe ore din cartea pe care, după cum spunea, n-o putea lăsa din mână. „Eram foarte surprins de nivelul poeziei. Am constatat că Ion Turbatu realizează un fel de monografie lirică a Brădetului şi a zonei înconjurătoare. Aşa cum Octavian Goga şi George Coşbuc, poeţii transilvăneni, realizau prin poezia lor, la un alt nivel, o monografie lirică a spaţiului transilvan, iată, la o dimensiune mai restrânsă, bunicul doamnei Iuliana realizează această monografie foarte frumoasă a Văii Vâlsanului. Nu m-aş opri aici, pentru că Ion Turbatu, prin creaţia lui, face un pas mai departe. Eu am văzut în poeziile acestuia şi o influenţă, o filiaţie a poeziei lui Ion Pillat, adică a tradiţionalismului interbelic de cea mai bună esenţă. Toată poezia lui Ion Turbatu pare a avea undeva deasupra fiorul religios. Şi nici acest lucru nu cred că este întâmplător. Începând cu 1920-1921, mai ales prin apariţia revistei „Gândirea” şi prin ceea ce îndemna Nichifor Crainic, cel care spunea că, din păcate, până în perioada respectivă, fiorul religios lipseşte din poezia românească, pare-se că Ion Turbatu are şi această filiaţie, aşa cum putem observa în destul de multe texte.”, spunea profesorul Săvoiu despre influenţele percepute în poeziile dascălului muscelean.

Invitatul lui Ioan Crăciun şi al Iulianei Amăriuţei Grigorescu a mai scos din impresionanta sa bibliotecă un caiet intitulat „Cartea sufletului meu”. Caietul conţine versurile unui necunoscut, Nicolae Vlăsceanu, care a trăit între 1906-1943, contemporan cu Ion Turbatu. „Ion Turbatu a fost un om norocos. Nicolae Vlăsceanu a rămas doar între coperţile unui caiet pe care l-a scris caligrafic. Ştiţi că învăţătorii aveau un scris aproape divin. Ion Turbatu este un om norocos, pentru că, prin strădania nepoatei dânsului, noi, astăzi, avem o carte, o operă, ceea ce înseamnă că trăieşte în continuare alături de noi.”, a încheiat profesorul Adrian Săvoiu.

Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!